Dor de Lumină
Ce-i viaţa fără tine, soare?
Fără Lumina cea dintâi,
Ce umple sufletele noastre
În sunet drag de ciocârlii.
Cu veri bogate-n ape limpezi
Şi creste-mpodobite-n nea,
Cu frunza toamnei arămie
Covor cu-aromă de cafea.
Ce-i viaţa fără tine, Doamne?
Fără Iubirea cea dintâi,
Ce-nalţă sufletele noastre
Cu mândra stea la căpătâi!
Cu primăvara-n braţe iară,
Şi zbor voios către înalt,
Cu lacrima iubirii noastre
Izvor de dor nestrămutat.
PRIMĂVARA
Mi-e dor de tine, primăvară,
Mi-e dor de plaiuri vechi şi dragi,
De loc scăldat în plină seară
De-alaiul frunzelor din fagi.
Acolo unde-şi ’nalţă-n soare
Pădurea crengile spre cer.
Acolo unde mă îmbată
Lumina-n care eu mai sper.
E locul meu şi-al mamei mele
Pe care n-am să-l uit nicicând,
Când mi-arăta cerul cu stele
Şi frunza-n codru fremătând.
Sunt locuri pline de-amintire,
De soare şi de ape-n vad,
Ce-adesea le treceam de mână
Prin ape tulburi să nu cad.
Mi-e dor de tine, primăvară,
Că-n tine este visul meu,
Al meu şi-al dragii mele mame
Altar al zilelor ce pier.
ANGELA BURTEA
21 martie 201



![]() |
Referinţă Bibliografică |