„Taina zâmbetului”. Despre poezia Mărioarei Rus

Cartea Doamnei Mărioara Rus, Călători în ceață, apărută la Editura Waldpress în anul 2024, încununează parcursul ei literar, fiind al treilea volum de poezii după Simfonia luminii ( Editura Eubeea, Timișoara, 2002) și Cioburi de stele ( Editura Eubeea, Timișoara, 2011).

Pe fundal alb, coperta cu nuferi prin ceață trimite cititorul spre meditație, emanând nuanțe simbolice și estetice care pot fi analizate diferit. Propunem un traseu de interpretare a copertei: Nufărul alb este un simbol al frumuseții, purității și spiritualității. Cu toate că el crește în ape tulburi, înflorește la suprafață, sugerând ideea că frumusețea și puritatea pot răzbate chiar și din ape compromise de amestecul cu pământul.

În contextul poeziei, nufărul simbolizează căutarea sensului, a clarității în mijlocul haosului, al problemelor vieții. Culoarea sa albă, ca și în cazul crinilor, evocă inocență, pace și spiritualitate.

Ceața, un alt simbol, reprezintă misterul, necunoscutul, chiar incertitudinea. Este un element care ascunde detalii și creează o atmosferă enigmatică. În asociere cu nuferii, ceața simbolizează încercarea de a găsi încântare și liniște interioară într-un context de confuzie și nesiguranță.

Imaginea nuferilor care plutesc în ceață sugerează fragilitatea și efemeritatea a ceea ce este frumos în fața necunoscutului. Nuferii, care cresc din mâl, dar rămân curați și atrăgători, reprezintă capacitatea ființei umane de a rămâne neatinsă, neîntinată într-un mediu ambiguu, așa cum este cel sugerat de ceață.

Titlul volumului, Călători prin ceață, evocă ideea unei călătorii interioare, spirituale, plină de incertitudini și obstacole. Imaginea nuferilor albi este țintă și călăuză.

Coperta este de fapt o reprezentare vizuală, sintetică, a temelor poeziilor din volumul ce mărturisește o călătorie interioară, în care se caută claritate și dragoste într-o lume marcată de imprevizibil și incertitudine.

În confuzia generală, autoarea vrea să ajungă la adevăruri esențiale, perene, vitale. Feminină, definită de candoare, ea își păstrează frumusețea și puritatea vârstelor dintâi care, din lăuntrul său ascuns, răzbat la suprafață.

Volumul este dedicat părinților autoarei. Motto–ul atribuit lui Confucius – „Dacă iubești pe cineva, lasă-l liber. Dacă se va întoarce, îți aparține, iar dacă nu, înseamnă că nu ți-a aparținut niciodată” – reflectă o înțelegere profundă a libertății și a iubirii necondiționate. El exprimă un principiu existențial pentru poetă. Adevărata iubire nu trebuie să fie posesivă. Persoana iubită trebuie să aibă libertatea de a-și urma propriul drum, fără constrângeri sau obligații sufocante. Motto-ul propune deci o abordare a iubirii bazată pe libertate și respect, evidențiind că doar ceea ce ne este destinat va reveni în viața noastră.

Prefața volumului, intitulată Tărâmul himerelor, scrisă de Eugen Dorcescu, are o semnificație profundă în interpretarea și înțelegerea poeziilor din volum. Maestrul EUGEN DORCESCU, un scriitor cu o sensibilitate profundă și o viziune filozofică asupra literaturii, explorează în această prefață câteva teme centrale care conturează sensul profund al trăirii lirice într-un spațiu imaginar și nerealist, amăgitor: cel al himerelor. Himerele, din mitologie, sunt creaturi fantastice, adesea simboluri ale dorințelor imposibile sau ale iluziilor. Astfel, Tărâmul himerelor reprezintă un loc simbolic în care se manifestă iluzii, vise neîmplinite ori irealizabile și chiar fantezii ale omului nefericit cu ceea ce are. Domnul Eugen Dorcescu, cunoscut pentru perspectiva sa profundă asupra existenței și a vulnerabilității ființei umane, vede acest „tărâm” ca pe o metaforă pentru limitele ființei, plină de aspirații și proiecții ce nu se pot materializa. În termenii săi, himera este arhitema poeziei Mărioarei Rus.

Tărâmul himerelor nu este neapărat un loc de evadare din realitate, ci o zonă de tranziție între lumea materială și cea spirituală, între ceea ce este real și ceea ce este visat. Cititorii pot reflecta asupra propriilor himere și asupra modului în care acestea le modelează percepțiile și viața interioară. Prefața scrisă de Eugen Dorcescu drept cheie de lectură pentru receptarea poeziilor din volum, subliniind impactul iluziei, febrilitatea căutărilor și a confruntării cu sinele într-un univers imaginar.

Pornim interpretarea acestui volum de la poezia:

Valurile mării

Motto:

,,Marea timpului este doar un val pe marea veșniciei.”

(Jean Paul)

„Culoarea vinului,

Rana spinului,

Albastrul cerului,

Misterul universului.

Trecerea timpului,

Lacrima dorului,

Taina zâmbetului,

Confirmarea prezentului”.

(18 septembrie 2019)

„Valurile mării” trimit la mișcarea constantă a vieții, la schimbările inevitabile, dictate de forțele naturale care ne influențează existența, este o metaforă ce reflectă fluiditatea și caracterul ciclic al experiențelor umane.

Vinul este un simbol al bucuriei, pasiunii și vitalității, dar și al trecerii timpului, având legături strânse cu tradiția și transformarea. Culoarea vinului evocă intensitatea emoțiilor, a vieții trăite cu patimă.

„Rana spinului” sugerează durerea, suferința sau sacrificiul. Spinii, datorită împunsăturii dureroase, sunt adesea asociați cu dificultățile sau obstacolele vieții. Aceasta poate fi o aluzie la vulnerabilitatea umană și la rănile  sufletești inevitabile.

„Albastrul cerului” simbolizează speranța, libertatea și deschiderea spre înalt, spre infinit. În contrast cu imaginea terestră a „ranei”, acest vers induce elan, visare și poate chiar ideal existențial.

„Misterul universului” se asociază imaginii precedente. Oriunde, la oricine,  spatele fiecărei experiențe, fie durere, fie bucurie, există întrebări fără răspuns.

În a doua parte a poeziei, accentul se mută pe trecerea timpului și pe emoțiile profunde. Versul „Trecerea timpului” evidențiază cutremurul ființei perisabile efectele pe care destinul de „trecător” prin univers le are asupra noastră. Este o temă comună în literatură,  tratată cu subtilitate și eleganță.

„Lacrima dorului” atinge tema dorului, un sentiment adânc și puternic, asociat cu absența, cu pierderea. Metafora sugerează o legătură profundă cu trecutul, cu o persoană importantă.

„Taina zâmbetului” se referă la emoții complexe, poate chiar suferință ori bucurii neîmpărtășite. „Taina” trimite la existența unor lucruri pe care nu le putem vedea sau înțelege complet, chiar și atunci când par vizibile.

Versul final – „Confirmarea prezentului” – pare să trezească la realitate, subliniind importanța trăirii momentului prezent, a acceptării a ceea ce este aici și acum, în contrast cu acaparatorul dor și cu tentația misterelor vieții.

Poezia creează o atmosferă introspectivă, mixând imagini naturale cu emoții umane adânci. În doar câteva versuri, Mărioara Rus explorează teme universale: trecerea timpului, dorul, suferința și bucuria, toate conectând propria experiență la o comunitate de existențe umane.

Din punct de vedere gramatical și stilistic se observă câteva trăsături interesante, care îi conferă poemului o formă, un anumit ritm interior și expresivitate. O trăsătură semnificativă a poeziei este absența inimii propoziției care ar fi de așteptat să pulseze în jurul construcțiilor genitivale, să le lege pe unele de altele: lipsește, așadar, elementul predicativ. Fiecare vers este format exclusiv din substantive la nominativ (temă) însoțite de un genitiv (remă), împreună formând o metaforă. Această lipsă a verbelor creează o atmosferă contemplativă, statică, în care imaginile sunt instantanee, consemnând direct emoțiile eului poetic, fără ancorare în timp și modalitate.

Predominanța relațiilor genitivale reprezintă o altă caracteristică: Rana spinului, Misterul universului, Taina zâmbetului, în care fiecare element aparține unui întreg mai mare, ilustrând, cu mijloacele lirismului, raportul dintre hiponime și hipernime.

Poezia este alcătuită din construcții nominale simple, fiecare vers fiind vehicul al unei imagini, respectiv al unei emoții: Valurile mării, Lacrima dorului. Absența propozițiilor dezvoltate face ca poemul să fie compact și simbolic, permițând cititorului să reflecteze liber asupra semnificațiilor fiecărui vers cu structură sintactică identică.

De asemenea, lipsa adjectivelor contribuie la simplitatea stilului, dar și la caracterul sugestiv al imaginilor. În plus, eludarea punctuației corespunde unui flux de gânduri și impresii care descrie o ordine cosmică.

Pentru Mărioara Rus poeziile sunt ca o busolă, îi arată pe ce drum să meargă.

Iată o altă poezie care surprinde:

,,În lumina difuză a dimineții
Cu parfum de sărbătoare,
Când clopotele bat în depărtare,
În lumina credinței
Ascultam psalmii dragostei…
Fără să știu, fără să vreau,
Două priviri se întrezăreau
În piept, sub haina dragostei…
Acolo, a prins rădăcină
„Păcatul fāră vină”.
(21 septembrie 2023, Nădejde)

Poemul aduce în prim-plan un cadru spiritual și intim, conturat de lumina difuză a dimineții și de clopotele care bat în depărtare, în care starea de așteptare este încărcată cu încredere și speranță.
Căutarea spirituală și iubirea, împreună,  creează o tensiune, resimțită drept un păcat care prinde rădăcini „fără vină”. Această idee a păcatului aparent fără vină indică un conflict moral,  între ceea ce eul liric simte și ceea ce normele religioase impun.
Atmosfera este, global, una de liniște, propice reflecției, descrisă prin elemente precum „lumina difuză a dimineții” și „clopotele” .
„Lumina dimineții”  simbolizează un nou început, o nouă speranță, conștientizarea unei noi șanse.
Clopotele, simbol puternic al chemării divine, sunt o invitație la rugăciune și introspecție.
Psalmii și dragostea construiesc o punte între religios și afectiv, acolo unde eul liric percepe iubirea ca pe un element sacru, învăluitor.
În centrul poeziei mocnește o neliniște aparte, contrastantă cu calmul predominant. Acolo se află  o întrebare nerostită, care se ascunde „sub haina dragostei”. Privirile care se întrezăresc reprezintă un moment de conexiune profundă între două ființe, dar această conexiune pare a fi problematică, poate chiar interzisă, având în vedere că rădăcinile „păcatului” încolțesc. Păcatul fără vină aduce în discuție ideea de vinovăție involuntară, inevitabilă.
Poemul nu urmează o structură riguroasă de rimă sau ritm, ceea ce îi conferă un aer de libertate și fluiditate. Limbajul este simplu, dar plin de imagini sugestive și simboluri. Fragmentarea versurilor subliniază momentele de reflecție și ezitare ale eului liric, precum și un sentiment de neîmplinire.
Poemul Nădejde se concentrează pe conexiunea dintre credință şi iubire, în care speranța și iubirea sunt elemente esențiale ale vieții.

Poezia  Mărioarei Rus se remarcă printr-un lirism de tip introspectiv, fiind adesea o meditație asupra existenței și a relațiilor interumane, intime, dar și asupra legăturilor omului cu divinitatea și universul. Eul liric își dezvăluie temperat, cu bun simț, trăirile interioare și căutările spirituale. Sentimentele sunt adesea exprimate cu o sensibilitate aparte, cu melancolie.
Un alt element caracteristic este simbolismul religios, prezent în multe dintre poeme. Mărioara Rus recurge adesea la imagini religioase și spirituale, cum ar fi lumina, psalmii, rugăciunile, îngerii sau păcatul, pentru a explora piscuri întrevăzute sau resimțite ale creștinismului. Această dimensiune spirituală conferă poeziei sale un ton solemn și o tendință de a ieși din contingent.
În multe poezii, natura este un element important, adesea folosit ca fundal pentru stările sufletești. Lumina dimineții, clopotele, rădăcinile sau parfumul florilor sunt doar câteva dintre imaginile ce creează o punte între peisajul exterior și trăirile interioare.(v. 7. Grădina mea; 13. Trandafiri; 104. Să fie pace…; 108. Taina iubirii; 109. Albăstrele; 2. Doamne,)
Mărioara Rus folosește un limbaj frust, dar foarte expresiv, lăsând loc, prin tăceri, sugestiilor. De multe ori, poezia sa capătă un ton elegiac, fiind o reflecție asupra pierderii, a trecerii timpului și a inevitabilității morții. În același timp, este vizibilă și speranța de dincolo de resemnare, aceasta fiind legată de credință și mântuire (v. 5. Meditație; 15. Eternitate; 16. Timpul; 35. Înserare; 75. Un cer senin; 110. Zâna tinereții; 14. Bucuria învierii; 83. Seară de Crăciun; 97. Bine-ai venit, Iisuse!)
Stilul Mărioarei Rus vizează profunzimi de gândire și simțire. Expresia lirică, predominant parcimonioasă, mizează pe forța simbolurilor, pe comunicarea prin  imagini naturale, pe trasarea unor noi coordonate pentru teme universale majore, precum iubirea, moartea și credința.

ANIȘOARA VIOLETA CÎRA

by

Referinţă Bibliografică

ANIȘOARA VIOLETA CÎRA: „Taina zâmbetului”. Despre poezia Mărioarei Rus/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 septembrie 2024