Lumea, o mare foială pentru fiecare dintre noi, între două nimicuri, două netimpuri, între când nu eram și când nu vom mai fi…, două inexistențe, cum ar spune Nichita Stănescu. Aceasta-i viața: un crepuscul de soare între muchiile ficțiunii, lacunei, imaterialității unui spațiu și unui timp despre care nu cunoaștem decât ceea ce decurge din închipuiri…!

Iar dacă în raport cu o suprapământeană lume crezută veșnică și o viață întreagă presupusă repetabilă din efemer în veșnicie, eu nu am suficientă știință, nici argumente rezultate din experiența personală ca să fiu de acord cu aceasta sau să nu fiu, nu găsesc niciun alt remediu în fața zguduitoarei decadențe decât în a cerne migălos propriile-mi gânduri, emoții, observații, contemplații, astfel încât să arunc din viața mea așa și atât cât este și va fi să mai fie, sterilul zilelor bune și rele, năpastele, răutatea, ura, invidia, frustrarea, încât să trăiesc cât pot de frumos, să îmi aduc aproape oameni cumsecade și să mi-i țin aproape, iar celor ce-mi răvășesc viața, lovesc în mine,  îmi vor răul și mi-l provoacă, să nu le dau ocazia să o facă, în primul rând prin a evita astfel de oameni, prin a nu îmi face nici în clin nici în mânecă, pentru nimic și cu nimeni dintre ei. Altfel spus, aleg să mă înconjor de oameni frumoși. Iar pentru mine, cei mai frumoși oameni sunt oamenii cu inimă frumoasă.

Cuprinsul cărții acesteia întregi, aparține numai și numai de sentimentul recunoștinței în toată deplinătatea ei pentru oamenii pe care-i omagiez, unii și aceiași cu acei ce atunci când am căzut sub izbitura năprasnică a unui al doilea accident vascular cerebral mi-au fost alături, m-au înțeles, nu m-au lăsat singur în lupta mea grea, dureroasă, crâncenă pentru viață. Cu ei împreună am învins, azi trăiesc, sunt aproape normal, sunt învingătorul ce-a dejucat planul bestialei boli ce fie mă putea distruge fizic în forma unor grave și iremediabile invalidități, fie îmi curma viața. Dar, împreună cu personalul medical, prietenii, familia, oamenii cumsecade, oamenii pentru oameni, după cinci luni de chin am plecat din iadul cumplit, trăiesc, sunt sănătos. Tuturor acestor oameni frumoși cu inimă frumoasă le mulțumesc din toată inima mea bolnavă.

Prezentul eseu al recunoștinței îl închin unei doamne asistent medical frumoase ca o poezie: Magdalena Platon. Inima ei frumoasă spune cât de mult îi datorez pentru că, activând la Compartimentul Neurologie al Spitalului Județean de Urgență Bacău, mi-a slujit, din perspectiva medicală vorbind, însă nu-mi pot îngrădi libertatea conștiinței spre a nu contura cu încă și mai multă distincție ceea ce am început să spun referindu-mă la oglinda profilului ei pur uman: frumoasă ca o poezie…!

Întreaga sa conduită umană, timbralitatea vorbirii, lumina privirii, suavitatea surâsului, corporalitatea firavă, mersul frumos, elegant, grațios, blândețea, bunătatea, transfigurate în fiecare gest, în fiecare întrebare, în fiecare răspuns la întrebări, în deservirea medicală a fiecărui pacient, ca har, dăruire, empatie și competență medicală din care se zidesc profesiei medicale sanctuare umane, încoronează împreună profilul unei asistente cu inimă frumoasă, unui om pentru oameni, frumoas ca o poezie.

Îi repet numele, din respect, prețuire, recunoștință și afecțiune aș face-o în fiecare rând de text, deși sunt sigur că cei ce o cunosc îl intuiesc, de asemenea, în fiecare rând: asist. medical Magdalena Platon…! Nimic nu mă oprește să spun că pentru mine și numele Magda îmi pare foarte frumos, el însemnând o rază de soare a unor amintiri frumoase ce mă leagă de un trecut îndepărtat, sentimental și o amintire duioasă…!

Mulțumesc Magdalena, minunat de bun om cu inimă frumoasă, provideța însăși transfigurată într-un cadru medical pe mâinile căruia sănătatea și viața mea s-au supus ca unui înger și au primit ajutor…! Neîncetată recunoștință…!

(Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Asist. medical Magdalena Platon, frumoasă ca o poezie, minunat om bun, cu inimă frumoasă/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 august 2026