Nu este frumos să ne referim la vârsta unei doamne, uneori nici nu e ușor de aproximat, cel puțin. Pe cea a Mihaelei Bădița, protagonista rândurilor de față, cu atât mai mult… Ea dejoacă darea în vileag a vârstei în legătură cu înfățișarea omului și biruie timpul. O cât de cât posibilă intuiție în această privință se lovește în cele din urmă de confuzie pentru că și în cazul în care ai capacitatea să te apropii cu un pas de adevăr, este suficient să îi privești ochii și se spulberă într-o clipă evaluarea ta.
I-s atât de frumos luminoși și de intens albaștri încât în oglinda privirii ei albastrul îşi depistează zăcământul, iar lumina vitraliul…! Cuprinde cu această privire un ungher de cer, un vis de azur, o undă de viaţă, un verset de iubire…!
Mihaela nu întrevede armonie în iubiri întunecate de norii nesfârșitelor dezolări, dar păzeşte cu sfinţenie iubirea înflorită ca răzoarele cu bujori…! E un suflet bun, blând, luminos…! Surâde cu raze de soare coborâte în colţurile gurii. Pare că are gânduri aninate de luminişurile unei păduri rare, prin care cad seara grindinele astrale…, este melancolică și sensibilă.
Pe un tablou frumos, pădurea e rară şi se clatină în furtună, dar în realitatea exactă, pădurea e deasă şi se apără copac lângă copac… Comparativ, să privim viața Mihaelei. Ea nici nu se lasă învinsă de lamentări și singurătate, la piept cu propriu-i destin, căci este foarte realistă, dar nici nu are de cine să se sprijine precum copacii lângă copaci, în calea curentului dinspre rărişul pădurii…!
Și totuși, oricât de maiestuoasă e pădurea, mai spaţioase par cărăruile. Iată de ce și cum explorează proprile-i deschideri Mihaela și găsește întotdeauna ieșiri din situații încurcate și împovărătoare, aproape de o viață de una singură, cu vigoare de luptătoare, zărind calea și răzbătând prin desişul de greutăți…!
Examinarea riguroasă a complexităţii umane conduce la concluzia că de la neomenesc la omenesc este o distanţă fragilă. Nici vremea nu e atât de improbabilă, nici secunda nu e atât de scurtă şi cu toate acestea, nici aurul nu e atât de preţios ca etica şi estetica faptei, moralităţii, caracterului şi conduitei (parcă toate ar fi una, dar nu sunt, deoarece nu există două uniformităţi în universul uman). Omenia poate costa cât o viaţă, viaţa poate costa cât o omenie!
De aceea ne întrebăm, în această sumă de contexte, cum poate un guvern, oricare ar fi el, al unei țări oricare ar fi ea, să abandoneze senin până și noțiunea, raționamentul de omenie, iar în acest caz de ce și cum este posibil ca în localitățile de pretutindeni și-n țara de neunde să se voteze repetat o categorie de oameni indolenți, ignoranți, necinstiți, fără cuvânt, manipulatori, egoiști, hapsâni, cruzi, trădători…?
Sunt în România noastră și se pare că nu doar a noastră, copii bolnavi, sunt bătrâni bolnavi, suntem mulți dintre noi bolnavi, unii au grave dizabilități și suferă în singurătate. Guvernul le dă praful de pe tobă, sistemul medical este pus la pământ și numai străinătatea mai poate fi singura lor șansă de tratament, dar lipsa de bani anulează și această speranță. Noi, cu toții, întreaga societate avem o conduită dezolantă față de cei mai săraci ca noi, mai bolnavi ca noi, mai triști ca noi, mai singuri ca noi, iar nu o dată, chiar noi cu noi ne comportăm crud de indiferenți, parcă noi ne-am fi dușmani nouă.
Cu astfel de neajunsuri, supărări, disperări se luptă de o viață și Mihaela Bădița pentru copilul ei, Mihăiță, un brad de fecior frumos, dar din nefericire suferind de autism. Având ocazia să o cunosc de ceva timp, suficient ca să îi aflu trista poveste, aș fi vrut, chiar am și încercat să o înțeleg și măcar să îi spun o vorbă bună, întotdeauna.
Ceea ce s-a format de la început și până azi în conștiința mea, ca impresionant, este seriozitatea acestei doamne apăsate din toate părțile de încercările grele ale vieții, care își crește singură copilul suferind, în prezent elev de colegiu în clasa a XII-a.
Sunt considerabile și tulburătoare rigoarea împlinirii datoriilor sale de mamă, asistența din partea sa acordată copilului, perfecționată din mers și de nevoie…!
Oferă propriului copil supraveghere, îngrijire medicală, educație, lecții speciale etc., din ce în ce mai avizate și eficiente, dar ocolește fabricarea excesivă de crămăluiri alunecate în exterioritatea demnității umane.
Nu trădează nici măcar o umbră de superficialitate, de neglijenţă în atitudinea sa, în timbralitatea şi coerenţa discuțiilor cu fiul ei, în afinitatea afectivă cu el, este aproape solemnă, ritualică, în tot…! Dar nici nu premeditează nicio clipă stagnarea în compasiune din partea oamenilor, luând ca povară această asistență tipizată. Astfel și numai astfel reușește să sudeze din propria-i cursă cu sine o relație mamă-fiu foarte afectivă, deosebit de armonioasă și benefică medical și spiritual.
Vremurile prezente imprimă o fermitate a adaptării contemporanilor la progres. În întreaga atitudine interumană a Mihaelei se denotă o rafinare survenită întocmai pe seama voinţei şi capacităţii de adaptare a tot ce simte ea lăuntric pentru fiul ei, dar nebazându-se exclusiv pe tradiţiile creştine ca să aștepte totul din cer, ci fiind în pas cu parcursul substanţial şi alert al științei, civilizaţiei și propriei munci și dăruiri cu trup și suflet…!
Aceasta decurge din inteligenţă, înţelepciune și iubire, fără de care Mihaela şi-ar pierde identitatea, s-ar contopi într-o masă de practicanţi ai unei forme mecaniciste de credinţă standardizată doar la două coordonate: „crede şi nu cerceta!”, „cere și ți se va da!”. Doar cu atât, s-ar fi risipit în propia accepţie a vieţii întâmplătoare, iar copilul ei, în primul rând, ar fi suferit și mai mult…! Mihaela Bădița a ales să lupte, nu să aștepte cu ochii la cer…!
Este, din perspectiva celor oglindite mai sus, un om admirabil, demn și cu vocația victoriei…!
Galeria foto: Mihaela Bădița mamă devotată trup și suflet, întotdeauna alături de fiul ei Mihăiță, absorbit într-o lume a tăcerilor, singurătății și misterelor sale
Aurel V. ZGHERAN
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..