Continuăm să rămânem indiferenți față de împielițatul cu gură mare ce nu știe să facă altceva pe lumea asta decât scandal și crede că presa e obligatoriu să decadă la nivelul de civilizație tribală (e drept, fițuicile oglindă a traumelor frustrării cu asta se hrănesc, dar presa erudită și profesională, nu).
El amestecă delirul de personalitate al său cu faptul că eu scriu frumos despre oameni frumoși și mai și spune că mă fotografiez cu personalități cu care nu am „nici în clin, nici în mânecă” – sintagma populară de care face uz este din cauză că suferă de lucie sărăcie culturală.
Dacă nu a aflat, să știe scandalagiul magna, că există în literatura românească și internațională cronici elevate, ce oglindesc elogiac personalități și oameni cumsecade, iar asta nu rezultă din abilitatea de lăudător ci din cunoaștere, educație, bun simț și afecțiune.
Iar despre faptul că nu am „nici în clin nici în mânecă” – nu-mi face plăcere să îl citez, însă cuvintele ce nu-i aparțin sunt cu mult mai elegante decât cele pe care are el capacitatea să le enunțe – ce-aș mai putea spune eu decât faptul că m-am comportat toată viața mea frumos și decent cu oamenii de valoare și de aceea, am „în clin și mânecă”, scriind cu și despre personalități, cunoscându-mă foarte bine cu ele, findu-mi multe apropiate.
Ca să înțelegeți despre ce tipologie de om mic este vorba, mă voi referi doar la faptul că el comentează în acest mod degenerat o fotografie ce mă reprezintă împreună cu maestrul Dinu Săraru la masă, în restaurantul Marchal din București. Crede micul acesta că eu am dat buzna la masa scriitorului…, e atât de tulburat, săracul, încât nu observă că pe masa aceea sunt niște pahare, că e evidentă imaginea că nu umblu buimac, precum el, buluc și ridicol pe la mesele oamenilor…?!
Ajunge…! V-am spus, dacă vorbești prea mult despre acest subom, el crede că este cineva și de fapt este nimeni!
În colajul de mai jos adaug câteva fotografii cu oameni frumoși ce ne-au vizitat în zilele festivalului CineCopilăria și au fost protagoniști ai lui. Împielițații s-au apucat imediat să denigreze, spunând tot felul de elucubrații, printre care faptul că este vorba de manevre politice electorale – festivalul aflându-se de fapt la cea de a treia ediție.
În ce mă privește, însă, am scris frumos, așa cum știu eu să scriu și cum merită organizatorii festivalului, sprijinitorii, protagoniștii și publicul. Da, revin și acum și întotdeauna: primarul orașului Buhuși, Vasile Zaharia și doamna Elena Mitrea, oameni cu mintea pe acasă, harnici, profesioniști dăruiți cu tragere de inimă, sunt baza și sprintul acestui eveniment de anvergură internațională, dedicat unei somități a istoriei culturale a României, Elisabeta Bostan. Oricare ar fi fost în dreptul acestor merite, indiferent de partid și politica adiacentă, aș fi scris la fel – eu am scris în articole și cărți, când a fost cazul și voi mai scrie despre foarte mulți dintre cei ce azi sunt parte a politicii sub diferite sigle și ideologii – pe mine nu aceasta mă interesează…! Și nu sunt lăudător, nu scriu pe bani, sunt un om corect pe care nu o să-l vedeți niciodată fugind după o căruță ce nu-l așteaptă, ca după o pradă de la care să smulgă bani pe atacul la persoană întru slujirea scandalului celui mai violent și dezonorant…!
Am făcut schimb de coordonate cu toți artiștii, la festival, mulțumesc organizatorilor și susținătorilor pentru binele sufletesc pe care și l-a oferit, dorindu-și-l, populația unui oraș – acei din locuitorii orașului Buhuși, de fapt, ce nu sunt în stare să spună că și soarele de pe cer, dacă strălucește este pentru că Administrația locală l-a coborât în jocul de interese electorale – urmează să ne sunăm la telefon, eu și artiștii și să mai discutăm civilizat și frumos despre articole de presă și texte de carte civilizate și frumoase…!
Aurel V. ZGHERAN
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..