Trăim sub vremi odioase, turbate…! În lumea românească ne se mai face loc nici cât un punct pentru coerență, cinste și adevăr, dar se tot deschid galanton porțile haosului. Nu ne mai împăcăm cu oamenii cumsecade dar ne scăldăm cu rechinii, nu ne mai respectăm elitele dar facem genoflexiuni de subordonare oarbă și lingușelă în fața potlogarilor, aruncăm cu bani pe bravade opulente dar facem gesturi de cerșeală mână la mână cu pișicherii, de față cu preoții, ca să rupem gura lumii în legătură cu bănuita necredință în nimic – de altfel nici preoții nu conving în totalitatea lor că iau ca adevărată o iotă din strategiile politice cu ochii dați peste cap…!
Pupagiii, bufonii, coțcarii, panglicarii, șarlatanii, șnapanii, codoșii, hoții, mincinoșii, fariseii, tromboniștii, cameleonii, excrocii (nu, nu sunt sinonime, sunt grade, etape de șlefuire a imposturii la om, corespunzătoare actelor, certificatelor, atestatelor de pradă pe care și le însușesc pe înșelătorie și plăți cu ramburs ce slujesc pentru privilegii decontate la timpul potrivit), aceștia-s românii contemporani, vicleni, care dau patria deoparte și se proțăpesc ei…!
Cum și ce am putea vorbi, dacă nu astfel și cu aceste argumente, despre faptul că azi, în singurătatea unui azil suferă și se revoltă în sine un actor care a fost, este și va rămâne surâsul din privire și pansamentul din suflet al neamului românesc, în cea mai mare parte a jumătății a doua de veac odios, comunist și încă trei decenii din cel prezent, nici comuniste, nici capitaliste, nici monarhice, nici democrate, trei decenii anarhice…!
Este vorba despre maestrul Revistei românești, ani mulți și împlinitori actor și director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. Nu pentru că am avut colaborări, întâlniri, discuții dese, dense și rodnice cu Alexandru Arșinel scriu acum, în aceste momente grele, crud de grele, ale sale, ci pentru că azi, în loc să ne bucurăm, să îi culegem cu toată inima, din toată ființa noastră dulcile roade ale comediei pe care ni le-a lăsat cu testament patrimonial, lovim în el, nu contenim, nu ne mai oprește dramul de omenie ce ne-o fi mai rămas și îl cedăm între ingratitudine, uitare, dușmănie, conflicte de interes, lovindu-l, într-una lovindu-l…! Haimanalele îi împart memoria între ignorață și ură!
Am sărit ca arși când maestrul a făcut transplant de rinichi, scoțând din fundul conștiinței lugubre grindine, torpile, troiane de insulte, ocări, insolențe, minciuni groase construite din vanitatea lovirii în ce e bun, valoros, frumos, demn, cinstit, de folosință pentru națiunea și țara aceasta săpată, izbită, devastată și de jos și de sus și dintr-o parte și din cealaltă și din față și din spate de către cei în solda propriei frustrări…!
Câțiva jurnaliști, comentatori, crainici, ziariști fie falși, fie neprofesioniști, fie vicioși, zile, luni, ani cu ani au năvălit pe maestru cu o lacomă desfătare de pe urma infirmării absurde a dreptului la viață al său, cuvenit, de altminteri, oricărui om din lumea aceasta și de oricând…!
Mai apoi a fost demis din funcția de director la fenomenalul, magnificul, Teatru de Revistă istoric „Constantin Tănase”, ca și cum ar fi deținut această funcție din dreptul la funcție al altuia, nu al său pur și simplu, ce decurge din faptul că a muncit ani și ani la această instituție de artă și cultură transfigurată în păpușă de jucat la mâna primarului nepriceput și rău intenționat, a făcut modificări cardinale de structură, a desăvârșit lucrări de întreținere, confort și aspect, a fost preocupat de repertoriul și componența personalului și așa mai departe…! Iar pe deasupra, colegii săi de la teatru, absolut toți l-au agreat, l-au ales, au fost de acord să le fie în frunte, nimeni nu s-a dezis de prezența sa în fruntea instituției pe care, cum să nu, un politician voiajor care azi e, mâine nu e, a și pus ochii într-un desfrău al interesului și plăcerii de a ține în mâini frâiele a tot pentru a-și crea posibilitatea de a face și desface funcție de obligații și scopuri personale, fără respectarea ierarhiei profesional valorice.
Dar l-au schimbat. I s-a cășunat celui ce i s-a cășunat să urmeze propriu-i curent în valurile căruia s-a aruncat cu tot cu instituția primarului și l-a demis din funcția de actor director întocmai pe cel care nu avea nicio tară în activitatea sa, în calitatea sa umană și profesională, spre a nu îndeplini condiția de conducere.
Și n-a fost tot…! Destinul lui Alexandru Arșinel adormise, l-a scăpat din mâini pe actor, nu-i mai căta de grijă, l-a lăsat în seama unora care fac scamatorii cinice cu viețile oamenilor. Așa am ajuns să ne vedem azi în fața unei hotărâri din partea unei comisii ce taie și spânzură prin fondul, sensurile și făgașurile istoriei: celui care, în dreptul său, cu măsura puterii participării sale loiale la actul popular din 1989, certe și dovedite, a pus umărul nu mai mult, nu mai puțin decât mulți dintre cei confirmați și răsplătiți, la ceea ce a fost sau nu a fost revoluția română, nu i se cuvine certificatul de participant la revoluția română…!
Se jonglează cu istoria…! Lui Alexandru Arșinel, care azi își contemplează cu mâhnire, într-un azil, propria rtragere de pe scena propriei vieți artistice și din hărmălaia cotidiană a patriei vlăguite de artă și cultură, i se confecționează o zarvă de biografie incorectă. Un cenaclu de versuitori ai istoriei false anulează primordialitatea istoricilor adevărați și îi configurează actorului un verdict de neparticipare acolo unii dintre ei nu au participat mai mult nici mai eficient – poate că nu au participat chiar deloc unii.
Contradovezi mai sunt și se mai pot valida însă, iată, alăturăm aici două fotografii cu grai răsunător. Ele oglindesc verosimil prezența lui Alexandru Arșinel în vâltoarea, larma, lupta sub mai multe forme, ce a premers și fundamentat certificatul de revoluționar. Așa cum Anei Blandiana, de pildă, care se găsește în fotografii chiar alături de actor nu i s-a considerat ca subversiune atașamentul de mișcările populare după care au plecat „ai noștri” și au venit tot „ai noștri”, de ce în privința lui Alexandru Arșinel altele sunt pietrele de fundamentare ale rezoluției, fără a avea explicații exacte care anume…?!
Ce mărturii pot releva mai puternic adevărul, decât fotografiile document al prezenței lui Alexandru Arșinel pe una din baricadele zisei revoluții române din decembrie 1989?
Da, a fost acolo actorul…! Dar el, de fapt, a început revoluția (o adevărată revoluție) înaintea tuturor, împreună cu Stela Popescu, riscându-și cariera, confortul, sănătatea, libertatea, viața chiar, cu „șopârlele” pe care nu mulți aveau curajul să le circumscrie ca ei subsolurilor ori miezului umorului pe lângă care azi lunecăm întrucâtva, adulând cu râs lălâu deja comunele glume prezente, fără acidul dulce-acru-amar al săpării în tarele celor puternici, stăpâni ai crudului imperiu financiar mondial din care își savurează caimacul pătura pungașilor parveniți.
Este ușor azi să te proclami revoluționar de serviciu cu taclale la televizor și ovaționări scandaloase, în gura mare, pe la proteste comenduite politic, nu rar și nu foarte discret pe bani cheș. Dar atunci când trebuia să îți muști limba ca să nu scapi vreun porumbel primejdios pentru tine chiar și față de prieten, mamă sau frate, cei care lovesc azi în Alexandru Arșinel tăceau mâlc, pitindu-se, de colo colo, înghesuindu-se la foloase, ca să aibă liniște și să le fie bine…!
Cum să nu merite Alexandru Arșinel țidula aceea utilă lui ca cioara din parul de la vie…, ce, Alexandru Arșinel nu are ce mânca, nu are cu ce să se îmbrace, nu are unde dormi?! Dintr-o muncă onorabilă de o viață și-a asigurat toate acestea. Însă nu era decât un act de dreptate conferirea acelui „certificat de revoluționar”, câtă vreme actorul a fost pe baricade chiar înainte ca revolta populară din 1989 să incendieze întreaga țară…!
Dar dacă totuși i-au retras respectivul înscris, într-un mod neconvingător ca act de dreptate, de ce îl mai și jignesc?! De ce îl insultă, de ce sar pe el ca niște câini de urmă, cu ce-a greșit în viață marele actor?
Trist…! Am trăit să vedem că asul revistei românești, actorul Alexandru Arșinel a ajuns zălog al desăvârșirii suferinței sale la un azil…!
Aurel V. Zgheran
aurel.vzgheran@yahoo.com
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..