Omul nu e născut să stea pe loc, statornicia cea mai împietrită și necesară în natura sa este să se schimbe necontenit, să meargă neîncetat în alt loc, să-și reînnoiască gândurile, iubirile, provocările, odihnele, să reîntinerescă neîncetat, căci neîncetat, până în ultima lui zi lunecă fără sau cu propriu-i control asupra a ce se întâmplă în viața sa, fără ori cu libera sa voință de a-și urma propriu-i destin, spre punctul terminus a tot și toate ce înseamnă viață și omenesc, unele și aceleași zăgazuri inefabile ale tuturor.
În ce mă privește dintotdeauna am simțit că pot să îmi prelungesc drumul și să îndepărtez de mine capătul de linie călătorind, îndeobște la București. De altminteri, dacă nu aș fi descoperit acest mirabil remediu pentru mine, cum spun, la București cel mai des, aproape o dată pe lună, ba chiar și de mai multe ori într-o lună, ar fi trebuit să îl suport, pentru că așa mi-a fost mie să-mi fie: aici am învățat carte, aici am făcut armata, aici am lucrat și lucrez, aici mă strigă și-n șoaptă la ureche, prin somn, cineva, ceva, ca și cum deasupra gândurilor și simțirilor mele vibrează neîncetat o chemare. Dacă ar trece cumva un timp mai îndelungat fără să pun piciorul pe peronul Gării de Nord din București, eu cred că mi s-ar părea că-mi suflă în ceafă ultimul rămas bun…!
Îmi place să frecventez Gara de Nord din București, îmi place mai mult decât orice pe lume, vorbind despre unde mă arde scrum dorul să îmi aflu popasul, destinderea, remediul, reîmprospătarea fiecărui por al sufletului meu cu sunetul melodiei „Glasul roților de tren” răsunând la difuzoarele de pe peron, ca niște sunete dulci, melodioase, melancolic transcendente din toate amintirile zilelor bune și zilelor rele din viața mea. Îmi place să privesc oamenii fugind ca niște hamali cu bagaje încolo și-ncoace, mă furnică prin suflet șuieratul locomotivelor, scrâșnetul roților înfrânate pe șine, gălăgia aglomerației… Sunt născut să sorb până în abisul sufletului meu plăcerea acestei atmosfere, acestei forfote de pe peroanele gărilor, în primul și-n primul rând ale Gării de Nord din București…!
Am trecut odată cu Gara de Nord din București prin schimbări nenumărate, sub ochii mei ea și-a îmbrăcat mereu și mereu decorurile, magazinele, ghișeele, ca să nu mai spun lumea ce o populează, înfățișarea generală, personalul ce-o deservește, sălile, restaurantele, spațiile comerciale până și hulubii cuibăriți în scheletul de fier al acoperișurilor sunt mereu alții și altele…!
„Îmi place să frecventez Gara de Nord pentru că este singurul loc aglomerat ce-mi retrocedează libertatea câtă vreme ea este casa gândurilor mele, iar gândurile mele sufocate de lumea altora se relaxează doar în lumea lor…!”, scriam cândva și publicam în presă ori în una din cărțile mele, dar nu spun altceva nici azi…!
Noul și vechiul se combină în sentimentele ce-mi inspiră prezentul text eseu despre tumultul, farmecul, melancoliile, climatul, colorismul, vibrațiile sonore ale Gării de Nord din București. Predomină în toate o notă de stabilitate – nu paradoxal, dar netăgăduit fascinant este faptul că în universul permanentului dute-vino vorbim despre stabilitate. Aceasta-i dragostea ce-și desface în despărțiri și revederi ramificațiile ei cele mai duioase: îmbrățișări, lacrimi, suspine, sărutări, dureri, trăiri adânci, fierbinți, amare și dulci…!
Eu am să vă vorbesc acum despre un ungher splendid din Gara de Nord, unde se poate aștepta relaxant, unde poți stinge jarul sufletului, unde poți îndulci fierea rămasului bun, unde poți vibra de fericirea reîntâlnirilor și poți atenua arzătorul fior al despărțirii…! Este Restaurantul Bistro Nord căruia-i însemnez aici cât se poate de lămuritor, coordonatele de reper, ca să mergeți, neapărat să mergeți să vă bucurați de ospitalitatea ce îl patronează, căci aici ospitalitatea însăși denotă că este personificată, pe lângă efectivul uman cel mai frumos, profesionist și generos dintre câți pot deservi un astfel de loc public de confort cu specific de popas.
Este situat în aripa intrării principale a Gării de Nord, cu trei intrări la rându-i: una dinspre peronul principal, cu deschidere în bulevardul Grivița, unde se află și o gura de metrou, una dinspre bulevardul Golescu, la linia de tramvai cu traseu prin spatele clădirii Ministerului Transporturilor și parcul vecin, spre Podul Basarab, alta, denumită „la coloane” unde se află stație de taxi, de mașini și troleibuze, o gură de metrou și o intersecție de străzi spre toate punctele cardinale ale Capitalei. Scrisul firmei este mare, roșu, vizibil până în celălalt capăt de peron, la intrarea dinspre Bulevardul Golescu.
Poți cuprinde în toate cuvintele elogiace din lume un reportaj de prezentare întru buna impresie a călătorului ce-și îngăduie să facă un popas agreabil pentru o clipă mai mult ori o clipă mai puțin la Restaurantul Bistro Nord. Dar nimic nu se compară cu ceea ce privește, vede și gustă înăuntru călătorul acesta. Dacă este restaurant, se înțelege că vorbim despre un salon și terasă, bar și personal, unde ești servit cu o masă de întremat la venirea dintr-o călătorie ori la plecarea într-una. Mai poți sorbi o bere rece, cu guler și dulce amăruie, un vin galben ca aurul, roșu ca sângele de taur, negru ca abanosul, rece, aburind și cu mărgele, un pahar cu gheizer iute, dulce sau amărui, din cristale spirtoase distilate ca mirul…, dar ceea ce conferă restaurantului o notă specifică foarte agreabilă, cu o servire impecabilă este resursa umană.
Nu începem cu șeful de local, îi spunem doar numele pentru că ne vom întoarce la el la sfârșit, cuvenindu-se să-i acordăm ultimul cuvânt pentru că el este cel mai „vinovat” de tot ce se întâmplă aici: Nelu Hărăbor…!
Vorbim, așadar, de personalul ce deservește la masă clienții, neuitând de spus cuvântul din cuvânt și despre frumoasele de la bar cărora dacă le întâlnești privirile scânteietoare învăluind din când în când salonul ca un soare ce acoperă undele mării cu lava lui de aur, îți inspiră inima să bată ca sunetul unei viori. Acest personal de deservire de la Restaurantul Bistro Nord, amplasat chiar în drumul de trecere al călătorului spre peroanele gării ori de la ieșirea și intrarea principală a gării. Sunt niște frumoase, seducătoare fete și niște tineri asemenea, ele și ei vorbind frumos, jovial, elegant, preluând politicos comanda și servind rapid, elegant, ca la saloane regale.
Nu renunțați la a vă oferi un bine sufletesc, o strălucire oglinzilor privirii, o bucurie sufletului, o hrană gustoasă corpului, un pahar de mir parfumat cu flori de rug ori miresme de fructe, înveselitoare și dezlegătoare de conversații plăcute, prietenești ale oamenilor cumsecade.
Cum n-ar fi așa personalul de deservire al Restaurantului Bistro Nord din Gara de Nord, dacă întocmai este patronul lor Nelu Hărăbor. Un bărbat tânăr, harnic, civilizat, profesionist, pentru care principala grijă este ca cei ce trec pragul restaurantului să fie maxim satisfăcuți, să se simtă bine, să fie serviți cu ce doresc și-i mulțumesc…! Știe să selecționeze personalul ce-l ajută pentru aceasta, se aprovizionează corespunzător, se poartă frumos cu toți clienții, vorbește cuviincios, generos cu oricine îi solicită o discuție legată de serviciile puse la dispoziție de restaurantul pe care-l patronează.
Personal cunosc nemijlocit toate acestea. L-am rugat să-mi acorde o clipă de discuție, a luat loc la masa mea, am discutat agreabil și cu finalitate favorabilă mie…, la plecare n-am fost lăsat să plătesc, și-a asumat din partea casei consumația mea. Îi mulțumesc acum și-ntotdeauna. Pe lângă aceasta mi-a cerut să-i pun la dispoziție numărul meu de cont bancar ca să participe benevol și generos cu o sumă pentru acoperirea unei părți din costurile de preț la Editura la care se făurește cartea în care îi acord cu respect, admirație și recunoștință câteva rânduri de prezentare.
Îi mulțumesc cu atât mai mult pentru aceasta și, iată, îl prezint în fața cititorului pe care-l rog să spună fără menajamente dacă am scris chiar și un singur cuvânt fals.
Vă asigur că nu și vă îndemn cu prietenie să conturați cu propriile impresii de la fața locului adevărul spuselor mele…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..