Astăzi a fost cea mai tristă zi de 8 Martie din viaţa mea de până acum. Ne-a părăsit un scriitor profund şi complex, un om de cultură experimentat, dar şi un prieten devotat, lăsând în urma sa un gol dureros şi multe întrebări fără răspuns.

Dramaturg, editor, poet, prozator, publicist şi romancier, Gligor Haşa s-a născut în anul 1938, în satul Tău, din judeţul Alba. Devenit membru al Uniunii Scriitorilor în anul 1987, numele său reverberează de mult timp în literatura contemporană. A luptat mai bine de 60 de ani cu spada cuvântului pe câmpia limbii române, prin profesia şi importantele funcţii pe care le-a deţinut, atât ca dascăl, director de liceu, inspector, şeful catedrei de limba română, preşedintele Filialei Judeţene de Ştiinţe Filologice etc., cât şi ca scriitor de succes, călăuzind pe drumul spinos al maturizării generaţii de elevi şi conservându-şi elanul creator în cele 45 de volume publicate (unde a probat mai multe genuri literare).
Deşi am copilărit cu cărţile sale („Legende strămoşeşti” şi „Comoara lui Decebal”), doar în anul 2017 l-am cunoscut personal. Cu toate acestea, între noi s-a creat o legătură foarte puternică, de prietenie şi respect reciproc, ca între un discipol şi elevul său. Înhămată la trăsura cuvintelor, la fel ca domnia sa, simţeam că-l cunosc dintotdeauna; mi-a fost un confident şi un sfătuitor preţios, de o sinceritate dezarmantă şi un simţ al umorului bine dozat. Am împărtăşit împreună impresii, sfaturi, planuri de viitor, bariera de vârstă dintre noi fiind spulberată de gusturi şi aspiraţii comune.
Citindu-i cărţile, am rămas mereu surprinsă de entuziasmul său (molipsitor) pentru transformarea în cuvinte a arderilor sale interioare, de dragostea pentru meleagurile natale şi pentru istoria acestui neam.
Maestrul poeziei patriotice hunedorene, al cărui simţ patriotic nu s-a estompat odată cu vârsta, ar mai fi avut încă multe de spus, dacă securea destinului nu i-ar fi întrerupt, fără drept de apel, firul existenţei…
A venit durerosul moment în care cel ce afirma cu elocinţă, într-una din poeziile sale (Eu şi ţara), că „De n-ar fi România, de Dumnezeu creată,/ Chiar Terra ar părea îndoliată”, să-şi ia rămas bun de la noi, îndoliind literatura română prin „plecarea” sa definitivă în lumea liniştii şi a păcii, pentru a scrie, pe o margine de stea, îngerilor, dar şi pentru a se bucura de odihna binemeritată, după o viaţă dedicată cuvântului scris.
Alături de literatură, o altă mare iubire a sa fost cea pentru Ardeal, acea părticică din ţara noastră care i-a marcat pe deplin existenţa şi căreia i-a închinat versuri pline de patos. Era un patriot până în fibra cea mai ascunsă a sufletului şi s-a luptat în permanenţă pentru a retrezi sentimentele naţionale ale românilor, ataşamentul pentru pământul de unde ne tragem seva şi rădăcinile. Scriitorul Gligor Haşa a fost un exemplu de urmat pentru generaţiile mai tinere, datorită forţei sale creatoare, tăriei de caracter şi a faptului că, în ciuda vicisitudinilor care nu l-au ocolit de-a lungul vieţii, a rămas, până la sfârşit, la fel de activ şi de implicat în actul creaţiei şi în viaţa culturală judeţeană şi naţională. El nu a obosit să aducă prinos literaturii române, cu vasta experienţă acumulată pe plan profesional şi cu sufletul său generos.
Ne rămân de-acum amintirile şi crezul pe care domnia sa nu şi l-a dezminţit niciodată: acela că păstrarea valorilor ce conferă identitate poporului român este cel mai important pas pe care trebuie să-l facem spre noi înşine – o prioritate pentru fiecare dintre noi, în orice vremuri.
Dumnezeu să-l odihnească şi să-i ţină sufletul în Lumină! Condoleanţe familiei!

Risipit în toate…
(variantă)
(de Gligor Haşa)

(din volumul/manuscrisul cu acelaşi nume, rămas nepublicat)

Risipit în toate, regăsit în mine,
Iau din tot lumescul ce mi se cuvine;
Ştiu că dau la vamă, vama din pustiu,
Că nu sunt acela ce puteam să fiu.
Mi-au transmis părinţii dramul de noroc,
Am jucat la zaruri şi ultimul joc;
Nu ştiu limbi străine, ştiu doar româneşte,
Tac atunci când însumi sunt veste-poveste;
Rătăcesc prin lume şi fac tot ce vreu,
Sunt regele Lear şi stăpânul meu.
Din ştiinţa lumii iau ce se cuvine,
Risipit în toate, regăsit în mine,
Iubesc cu tărie tot ce neamul are,
Că sunt scriitor – pură întâmplare;
Cânt pe româneşte, în limba străbună,
Din limba română împletesc cunună.
Datorez iubire celor ce mi-au dat
Tot ce ştiu şi pot ca să dau un sfat.
Port credinţă ţării, ca sub jurământ,
Din Ziua Luminii până la mormânt;
Pentru turma noastră sunt un bun oier,
Din Ziua Dintâi, până sus, la cer.

Risipit în toate, regăsit în mine,
Din ce mi se cade, iau ce se cuvine…

by

Referinţă Bibliografică

CAMELIA ARDELEAN: GLIGOR HAȘA, DRUM LIN SPRE VEȘNICIE!…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 martie 2020