Când dragostea-i copilul nimănui,
Plâng inimi ce-odată s-au iubit…
Se-ncrâncenează sufletul ei/lui,
Dor cuvintele… și rău-i subit…

Uităm, pentru moment, să tolerăm
Când celălalt se pare c-a greșit…
N-avem înțelepciunea să iertăm,
Să nu gândim că totul s-a sfârșit.

Și plâng copiii-n suferința lor,
Căci ei doresc familia unită…
Părinții nu-și dau seama cât îi dor
Acele certuri care nu se uită.

Când dragostea-i copilul nimănui,
De unde armonie să mai fie?
De unde ceri tandrețe dacă nu-i
Și simți că te sufoci ca – n colivie?

Aduceți iar copilu-n casa voastră!
Hrăniți-l! Că s-a pricăjit de tot…
Faceți să cânte pasărea măiastră …
Și nu mai puneți botu ‘ cât un cot!

Schimbați-vă! Acum de voi depinde
Ca să aveți un fericit cămin…
Căci Satana capcane vă întinde,
În gură, rânjind, vă pune venin.

Aduceți lumina din stele pe față,
Când acasă vă – ntâlniți obosiți,
Prin rugă, căutați-L pe Domnul, în viață… Regăsindu-vă , din nou, vă iubiți!

24. 08.2012, Timișoara, Timiș, România, Georgeta Tudor

Facebooktwitterby feather