Eugen Serea
Melcul
Nu sunt decât un melc din alte vremi,
Retras adânc în proprie spirală
De teama unor fioroși golemi,
Stăpânitori din lumea animală,
Care m-ar vinde scump, printre povești,
La restaurante fine, franțuzești.
Eram cândva, demult, un nautil
Și exploram oceane ancestrale,
Ferice, la-ntâmplare, inutil,
Printre corali, prin fose abisale;
Nu căutam nimic deosebit,
Doar supraviețuirea, antic rit.
Când am ieșit din ape, cu regret,
Să scap de prădători, pierzându-mi prada,
N-aflasem, încă, groaznicul secret:
Nu-i Paradis uscatul, e doar nada…
Și-am învățat, din toate, cătinel,
Că și aici, cu frica stăm la fel.
S-au dat pe brazdă unii, binișor,
Cei mai abili, și-au părăsit cochilii,
Că printre șerpi nu-i traiul mai ușor,
Mi-au spus-o, lăcrimând, chiar crocodilii!
Eu am rămas același levogir:
Și-n spin, și în petală-i trandafir.
Înaintez, lăsând în urma mea
O dâră, să se știe care-i drumul,
Voi hiberna, când vine iarna grea,
Într-un pământ mai trecător ca fumul
Și-n primăvară m-oi trezi fractal:
Galactic, străveziu, atemporal…
sâmbătă, 18 iunie 2022


