Cornelia Păun Heinzel : “Când prostul ajunge în paginile istoriei” sau „Istoricu’ lu’ Peşte” sau „Minte de PFL”

Jenică Jănel se gândi – fapt pe care îl făcea rareori, cu mintea sa cât o boabă de mazăre – că se împlineşte aproape un an de când a intrat în istorie… în istoria ţării… se admiră privind cu atenţie, în oglindă, cu ochelarii săi de vedere şi se mângâie mândru pe burta sa proeminentă. Doar tocmai ingerase, ca de obicei, câteva porţii de catering – de la masa gratuită a copiilor săraci din şcoala al cărei director era – şi meniul zilnic pentru aleşi, de care beneficia în calitate de consilier la Primărie, alături de bunătăţile trimise de firmele, care aveau nevoie de diverse aprobări. Spre seară, Jenică Jănel ştia că va veni tiptil, ca întotdeauna şi va încărca în autoturismul şcolii – de care beneficia ca manager de unitate de învăţământ – câteva caserole cu mâncare şi pentru acasă, să aducă şi familiei – adică soţiei – care se îmbuibase din plin la Financiarul unde lucra, din porţiile oficiale, dar şi din cele neoficiale, de la ONG-urile şi firmele finanţate cu bani de la stat, pe care le–a controlat şi în care avea şi celelalte locuri de muncă – dacă avea timp să treacă pe la ele… dar, măcar pentru mâncare, merita efortul, întrucât salariile le primea, chiar dacă nu frecventa sediile – şi fiicei sale, elevă cu bursă de merit la şcoala tatălui său, unde servea şi ea masa, alături de acesta şi de copiii nevoiaşi din unitatea de învăţământ. În cancelarie, se răsfăţa din când în când, de sărbători şi cu câteo zacuscă de gogonele, de dude sau de corcodele –adusă în cancelarie, de vreo profesoară zeloasă – mâncare considerată de toţi angajaţii şcolii a fi apogeul deliciului culinar.

”Ce mare şi grozav sunt ! Aşa o personalitate ca mine, nu putea să nu intre în istorie, decât alături de rege ! Câte sfori am tras să fiu pe lista partidului PFL, al cărui membru sunt, pentru a fi înscris pe lista delegaţiei, care a participat la înmormântarea regelui. Am susţinut că sunt licenţiat în Istorie al prestigioasei Universităţi Prostologice, diplomă pe care mi-a găsit-o şi mi-a plătit-o chiar partidul, atunci când am fost racolat de distinsul domn ex profesor pensionar, Pelincea, coleg cu mine de cameră la Spitalul Bălăceanca – om de valoare, pe pe care l-am răsplătit din plin cu o catedră veşnică de istorie în şcoala mea, deşi la cei peste cei optzeci de ani ai săi nu ştiu dacă îşi mai aminteşte ceva, dacă a avut ceva cunoştinţe, că doar a fost făcut de către comunişti, cu renumita „Ştefan Gheorghiu”, din simplu muncitor, profesor de istorie şi turnător la Securitate. Atunci am avut o sclipire prin mintea mea de licurici şi am scris în cartea de condoleanţe: ”Trăiască regele ! ”, gândindu-mă la mine, la ce prăpădit am fost timp de patruzeci de ani, cât am tăiat doar frunză la câini, că doar nu eram prost să muncesc şi ce am devenit în această epocă, a tuturor posibilităţilor, aici, în lumea a patra… benefică pentru cei ca mine, cu deficienţe mintale, considerate atuuri pentru promovare, în ziua de astăzi. Auzisem această strigare, la o şedinţă a partidului PFL, atunci când unul dintre seniorii care conduceau partidul, tocmai îşi dăduse duhul şi câţiva dintre membrii aşteptau funcţia, ca nişte corbi în jurul leşurilor. Nu ştiam că expresia era cunoscută în istorie, pentru că nu am făcut niciodată greşeala să citesc cărţi. Habar nu am de istorie şi nici nu doresc să-mi pierd timpul să mă documentez în acest domeniu, pentru că nu este deloc necesar, dacă posed cartonul numit licenţă în istorie şi sunt mare manager de şcoală – care visează ca într-o zi prefericită să preia chiar conducerea educaţiei, în totalitate – consilier la Primărie şi am funcţii în câteva asociaţii şi firme private, deci nu trebuie să am nimic în cap, pentru că trebuie să-l am ocupat cu matrapazlâcuri, furtişaguri, nu să-l umplu inutil cu cunoştinţe istorice, pedagogice sau de management. La alegeri, oamenii au votat partidul, nu pe mine. Panourile cu imaginea mea, postate prin sector erau garnisite cu câteo frumoasă pereche de coarne de drac, pentru că cei care mă cunoşteau ştiau că eu sunt dracul în persoană. Nu se pune nimeni cu mine ! Fac orice vreau, fără să–mi pese de nimeni şi de nimic, de parcă întreaga lume ar fi a mea ! Cu siguranţă, la alegerile viitoare, poza mea cu coarne de drac va împânzi chiar capitala, un judeţ sau poate întreaga ţară…

Imediat ce am ajuns acasă, de la înmormântare, bucuros de realizare, am şi postat pe facebook mesajul scris de mine în cartea de condoleanţe regală şi cu care mi-am făcut intrarea în istorie pentru totdeauna, alâturi de selfie–ul meu impozant în faţa coşciugului regal. După câteva minute, un cititor mi-a răspuns că nu se scrie la o înmormântare „Trăiască mortul !”, aşa cum procedasem…

Eu însă nu m-am lăsat, ca întotdeauna. Şi i-am răspuns amical, cu generozitatea de care dau dovadă întotdeauna, de la înălţimea funcţiilor mele: ”Dragă Gigele, există expresia ”Regele a murit, trăiască regele !”. Îmi pare rău că tu nu ai auzit până acum de aceasta”.

Interlocutorul meu însă a continuat cu precizările şi a încercat să-mi explice că ”Regele a murit, trăiască regele! ” spuneau francezii, atunci când încoronau, după decesul regelui, pe cel care îi lua locul la tron, iar acestuia îi era dedicată formula ”Trăiască regele! ”, dar nu este cazul acum a fi folosită. Sublinia faptul că situaţia este complet diferită. Eu nu am cedat, ca de obicei şi mi-am susţinut opinia. Doar pentru acest motiv, că înţeleg totul greşit şi că îmi susţin cu îndârjire convingerile, indiferent care ar fi acestea, am fost selectat ca manager în domeniul educaţional, dar şi pentru că nu am scrupule şi nici nu îmi este frică de nimeni şi de nimic. Totuşi punctul meu forte, atuul meu a fost întotdeauna faptul că am avut certificarea încă din şcoala primară, că am intelectul scăzut. Învăţătoarea era disperată că nu puteam reţine nicio definiţie iar de înţeles ceva, nici nu se punea problema. Domnul pensionar ex profesor Pelincea mi-a văzut imediat potenţialul, atunci când eram internaţi amândoi ca pacienţi la Bălăceanca şi colegi de salon. Mi-a spus că are previziuni că mă aşteaptă un viitor strălucit, pentru că mă va recomanda pentru intrarea în partidul PFL. Nu l-am crezut deloc, deoarece depăşisem patruzeci de ani şi nu făcusem nimic în viaţă până atunci. Colegii mei din partidul PFL – care nu a câştigat niciodată alegerile, dar membrii săi au ocupat mereu funcţii înalte peste tot – m-au înscăunat direct ca manager de şcoală, fără şcoală şi consilier la Primărie. Apoi, mi-au făcut rost imediat de diploma de licenţă de la Universitatea Prostologică, deşi mie mi-ar fi plăcut una de la Universitatea Cretină, despre care am auzit, dar am şi văzut la colegele mele de partid, că asigură succesul pe cele mai înalte culmi. Păcat că aceasta nu mai avea cartoane disponibile în stoc. Oricum, eu fac ce vreau unde conduc – doar este autonomie – urmând modelul colegilor mei plasaţi în funcţii, de parcă ar fi ograda proprie… pe care nu am avut-o niciodată, pentru că ai mei erau foarte săraci… material, dar şi cu duhul. Acum, am ajuns eu să am putere nelimitată să scap de toţi inteligenţii, care au învăţat la viaţa lor şi să îi înlocuiesc cu femei de prin cătunuri, cu minte puţină, care şi-au făcut rost de diplome de licenţă, ca tot omul în ziua de azi, de pe la binecunoscutele „Debilu Mind&spirit” SRL University, „Bogdanprostu” SRL Universite, Băile „Tufă de Veneţia” Universidad şi desigur, consacratele Universităţi Prostologică şi Cretină, care au promovat pe mulţi, în special pe multe, pe cele mai înalte culmi ale gloriei. Am angajat ca profesori, consideraţi de mine foarte competenţi şi trei foşti colegi de şcoală mai tineri: unul cu sindrom Down, altul de la ambliopi – dar care nu are numai vedere slăbită, ci şi mintea – şi cel mai apreciat de mine, întâlnit în Piaţa Ciordăranilor într–unul din controalele mele de consilier, în timp ce vindea corcoduşe la tarabă ilegal, pentru că–mi dădea şpagă- unul tuciuriu cu deficienţă mintală gravă, pe care l-am pus profesor de educaţie fizică la clasele primare, cu două norme didctice, să fie numai cu numele, adică să nu facă nimic, dar să câştige bani foarte mulţi. L-am numit pe pieţar şi şeful Comisiei de Asigurarea Calităţii în şcoala mea, “Gherevoieşti”, pe care am transformat-o după modelul din filmul „Povestea slujitoarei”, în variantă proprie şi locală – eu, nefiind prea viril încă din tinereţe, apelez totdeauna la însămânţare, aşa cum am procedat şi cu nevastă-mea. Dar, ca orice impotent, sunt şi pervers iar cu sclavele mele, săracele mele profesoare – care execută fără împotrivire orice ciudăţenie comandată de mine, ca să nu rămână pe drumuri, flămânde şi să nu se mai răsfeţe mâncând zacuştele de gogonele, de dude sau de corcodele, specifice şcolii mele “Gherevoieşti” – pot să-mi satisfac cele mai îndrăcite fantezii sexuale. Sunt sigur, că una dintre slujitoare, chiar le savurează cu o plăcere deosebită, pentru că există în şcoala mea şi o excepţie, sindicalista – racolată chiar de membrii din conducere, de pe şoseaua de centură a capitalei – care poartă totdeauna rochii lungi cât un tricou, încât pare a fi desprinsă dintr-o peliculă porno, cu îngrijitoare pentru vârstnici, pentru că este prea smochinită, pentru a interpreta alte roluri. În perioadele friguroase, femeia îmbracă egări transparenţi şi un pulover decupat cu semicercuri în faţă şi în spate, în dreptul zonelor intime, pentru ca acestea să fie observate cât mai bine de către privitori. Dar, realizarea mea cea mai grozavă, ca istoric de gogonele, de dude şi de corcodele a fost şi va rămâne tot faptul, că la moartea regelui, eu am scris ceva ce nu a mai scris nimeni niciodată în toate timpurile şi nici nu va mai scrie: “Trăiască regele !” şi cu aceasta mi-am făcut intrarea pe veci, cu succes, în istoria neamului… şi chiar în cea universală“.                     Notă : Aceasta este o povestire. Orice asemănare cu personaje, situaţii cunoscute este pur întâmplătoare, deşi se ştie că “Viaţa bate filmul “ şi realitatea poate fi uneori mai înspăimântătoare decât povestirea scrisă.

by

Referinţă Bibliografică

Cornelia Păun Heinzel : “Când prostul ajunge în paginile istoriei” sau „Istoricu’ lu’ Peşte” sau „Minte de PFL”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 septembrie 2018