Crucea

De câte ori nu mi-am ascuns durerea în zâmbete

Precum se joacă soarele cu umbre

De câte ori nu am atins spini

Parfumul vieții să îl simt

De câte ori lacrimi să curgă am lăsat

Pe pietre aruncate-n mine

Încât m-am prefacut în râu

La fiecare rugăciune

Suspinele, de înfloreau

Din dulcea îngenunchere aș fi devenit copac

De câte ori eu vorbe am împletit

Ce numai vântul mi le-a auzit

De câte ori am ars în flăcări

Lăsând orfană o pădure întreagă-n suflet

De câte ori eu am urcat la cer să caut

Să-mi văd îngenuncherile

De câte ori lumina am cerșit

Pe drumul meu împovărată

De la răscruci m-am tot întors

Știind că în fântâna mea apa e vie

Purtând cum am știut mai bine

Aceste cruci sfințite

Numai Tu, Doamne, știi inima mea !

Unde aș putea fugi

Unde aș putea fugi

De ceea ce mi-e scris

Când știu că nu mă pot ascunde

Cum nici copacul nu se poate tăinui sub cerul lui

Mă tot întreb privind la cer,

De nu e acest albastru întins

Ochiul Lui Dumnezeu sfințit,

Privind spre noi cu lampa soarelui aprinsă

Din când în când, plângând cu ploi mirate

Și tot temându-mă să nu greșesc

Trăit-am sugrumată-n întuneric

Acuma înțeleg că fără de păcat

Noi n-am gusta iertarea și lumina Lui

Iar câteodată nu putem a ști

Ce-i bine sau ce este rău

Asa cum apa n-o poți cerne

Si ce vioara ar cânta, de n-ai tăia copacul ei ?

Jocul vieții

Cum aș putea aprinde un foc din slove

Când ele sunt păduri ce în mine cresc

Pierdută, în umbra lor mă regăsesc

În templul verde, atinsă de un duh măiastru

Nu știu de cerul-și varsă a lui albastru

Ori toți copacii tind să urce-n altarul lui…

Cum pot să prind eu oare licuricii

În noaptea din cuvinte ce mă cheamă

Când luna cuminecată între stele

Mă îmbie s-aștern în scris pe file

Mirarea de copil ce încă zbenguie în mine?

La jocul vieții mai amanetez o zi,

Această dulce taină delirantă,

Sperând să gust metafora ce mă pândește

Acum când știu că foamea de copil

E o podoabă ce o pierzi

În fuga neastâmpărată după viață…

Precum cristalul zahărului garnisit

Nu rămânea pe-a ta felie

De n-o udai cu apă…

Ouroboros

Poate în altă viață am fost un câine credincios

Ce își iubea stăpânul

Poate am fost un măr roditor

Ce aștepta copiii să îl culeagă

Poate am fost lanul de orz crud ce ademenea căprioarele

Poate am fost vântul ce mângâia pădurile

Poate am fost cer îmbrățișat de soare

Slobozind sărutările ploilor

Poate am fost iarba verde pe obrajii pământului

Poate am fost scânteia ce a aprins primul foc dansând în flăcări

Poate am fost cerneala cuvintelor ce a îmbătat filele unei cărți

Poate am fost o mare îndrăgostită de lună

și stele

Poate am fost o pasăre ce-și iubea cerul

Poate am fost o cetate zidită de pietre

ce a tăinuit Graalul

Poate am fost un copac închinat în rugăciune cu fiecare frunză

Poate am fost apa unei fântâni ce a stins setea

Poate am fost toate acestea

Căutând să mă găsesc

Iar tu, căutându-te pe tine, mă vei găsi

În finala îmbrățișare devenind una…

De n-aș mai putea a scrie

De n-aș mai putea a scrie, nici grăi,

Cuprinsă-n așternutul licărind cu stele

În indigoul nopții taine

Am să rămân cu luna la șuetă

Iar soarelui, în dimineți cu rouă,

O să-i culeg un zâmbet sfințit din răsărit;

Hălăduind, pădurii foșnet o să ascult

De n-aș putea mai scrie, nici vorbi

Să simt iubirea împrejur

Curgând din râuri ce descântă câmpuri

Din piatra ce-n temple pacea o zidește;

Și de-mi va fi o sete și mai mare de cuvinte

În zborul păsărilor ce pe cer se-mbată, o să caut

Precum și în herghelia vântului ce doruri împletește;

Desculță la altarul ierbii, uimită de a verdelui miraj

Parfumul florilor o să îl sorb intrând in visurile lor

De n-aș putea mai scrie, și nici spera

N-aș înceta să caut, știind că e acolo undeva

În apa vieții, a fântânii ce m-așteaptă

În pomul dăruit cu mere aromate,

În bucuria mieilor ce încă au o mamă,

În ochii cerșetorului flămând;

Și în final, cu sufletul neostoit de căutare

Am să frământ o pâine, nu de foame

Doar să îi simt aroma ei de poezie

Să îngenunchez în fața vieții taine

Precum în cer, așa și pe pământ să fie !

Carmen Oltean, Toronto, August 2023

by

Referinţă Bibliografică

Carmen Oltean: MEMENTO LIRIC/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 august 2023