Scrisori către mine
Aș picta o icoană
în culorile sufletului meu
De va citi cineva-n lumină
și adevăr va vedea un curcubeu
Voi inversa cerul cu pământul
Să umblu pe cărarea viselor cu îngeri
Culcată-n nori, să văd iarba, cositul
Verdele crud să-i admir, înțesată-n mirări
Să văd cuiburi de păsări în rădăcini de copac
Zvâcnetele inimii unui pământ să găsesc,
Ploaia să cadă din pântecul lui șarpant,
cu tot ce stă ascuns vreau să găsesc
unde tainele creației sălășluiesc.
Cum pot să nu iubesc trandafirii
Am în inimă călcâiul lui Achile, așa-s născută
Ursitoarele mi-au hărăzit o viaţă în lumină
Am primit săgeţi otrăvitoare
Iubirea mea crescut-a și mai mare
Din inimă tot picura un sânge
Trandafiri înfloreau cu roșu ce frige
Adunasem o tolbă de săgeţi ascuţite
Îngerii îmi trimiteau aripi să mă ridice
Îmbătată de atâtea ridicări din căderi
Ochii mei umezi priveau doar spre cer
Așa am aflat zborul deasupra vulturilor
Oamenii credeau că dansez dansul lupilor
De sus, văzut-am firul meu in zbor
Al unei vieţi sub semnul unei flori
Cum pot să nu iubesc trandafirii,
Ursitoarelor, aţi învins toţi satirii.
Cum pot să ajung la cer
Port armura crinilor
Să înving săgeata îmbătrânirii
Port cununa lacrimilor mele
Să mă îmbăt cu izu’-nțelepciunii
Ce îmi va ține platoșă numele
Mă scald în bucuria de a mângâia lanuri
De grâul ce-l secerăm fiecare
Diminețile mă spăl cu albastru-n porțelanuri
Mă îmbălsămez cu raze topite de soare
Ce ard fără de chemare
Mă rog atingând pământul cu tălpile îndrăgostite
de colindul prafului
Îmbrățișez copacii ce scriu psalmi vântului
din cele patru zări rostite
celor ce aud cântecul satului
Dansez la balul nopții cu stele sclipind
Aștept tolba lunii să îmi picure vise
A câta viață trăiesc oare sincer,
Unde-mi curge fluviul inimii mele,
Cum pot să ajung la cer?
De vrei
De vrei să știi cum este ridicarea păsării la cer,
Roagă-te sincer!
De vrei să trăiești frumusețea, devenirea spicelor,
Iubește cântecele!
De vrei să vibrezi în ostoirea setei de adevăr,
Dăruiește-te precum apa-n ciubăr!
De vrei să cunoști pacea,
Iartă-te si ieși din carapace!
De vrei să înțelegi înflorirea trandafirilor,
Luminează ca un soare mirilor!
De vrei sa fi iubit precum cireșele coapte,
Fii blând și înțelegător în șoapte!
De vrei să înțelegi dragostea vieții,
Fii ploaia ce își satură pământul în ungerea feței!
De vrei să cunoști pacea inimii,
Adăpostește turtureaua albă de furia mulțimii!
Isus înrămat
L-am înrămat pe Isus în aur şi argint
La loc de cinste pe pereţi în biserici, acasă
Noi ne purtăm ca Iuda,
Îl vizitam vinovaţi unde l-am sechestrat în icoane
Îngenunchem cuvioşi, jucăm rolul sfioşi
Nu ne ducem la El fără a-i cere
Cerşetori suntem fără zdrenţe
Fără julituri în genunchi
Ne protejăm în îngenuncheri cu perne moi
Ipocrizie până la altar
Despletiţi de habar
Nu ştim nici a ne ruga
Nici unde rama are onoarea mai mare
Isus este înrămat şi purtat în inima ta
Acolo să îţi porţi taina, iubirea ta
Şi apoi de te vei duce la liturghie
Lumina ta şi a altora
Îl va invita pe Hristos să vina.
De ce pleci
Pleci când ţi-s uscate pleoapele de lacrimi
Buzele părăsite astăzi de arătoase zâmbete
Fluturii pribegiţi aiurea-n adâncimi
Nu mai ai vlagă or ţi-i sete
Nu mai ţi-i dor de noi cireşe
Vioara sună în dezacord cu sufletul arid
Paşii tăi nu mai lasă urme, nu-ţi mai aud râsul
Fruntea e încreţită, sufletul gârbovit
Te usuci, nu îţi mai recunoşti glasul
Încet dar sigur ajungi un livid
Nu mai vezi cerul că e albastru
Nu mai arzi sau visezi, nu mai ai suferinţe
Ai întâlnit năluci pozezi a policastru
Nu mai ştii de eşti viu, nu afli noi dorinţe
Ai devenit tot ce urai, nu mai ai gândul tandru.
Viaţa, muşcătură de măr
Viaţa, muşcătură de măr
Aroma divină e mântuirea
Când muşti din mine, zemos, ci nu amar
cu poftă de copil ce se joacă vara
sub privirea mamei lui înduioşate
a nu ştiu câta oară
El ştie de zmei cu şapte capete
doar din poveşti înaripate,
Viaţa, muşcătură de măr fad,
în luptă cu mana ce nu l-a iertat
Laşi viermele sorţii să mă înfrunte,
să mă pună jos abitir
Trebuie să-mi caut paloşul iute
ce a crescut pe furiş însăilat cu batir
Când l-am găsit mi-am amintit că nu pot să ucid
Când tai în vierme, tai tot pomul înflorit
Nu ucid copilul ce se înfrupta cu mărul lui sfinţit
Viaţa, muşcătură de măr, când e miere, alteori venin.
Lacrimile lui Dumnezeu
Dumnezeu în bunătate şi răbdare
Adună lacrimile lui în oceane ce navigăm
Ne scăldăm în plânsul lui rănit, ce vindecare
Plouă cu lacrimile Lui, hrăneşte ce uscăm,
Acest pământ stors, fărâmiţat, întors pe dos
Ne este mamă, hrană, adăpost
Ne este casă, masă, îmbrăţişat duios
Copaci şi ape, cânta mierle doine cu rost
Sânul lui sfânt, lut eşti viaţa,
Suflat de la bun început
Cu suflare de duh într-o dimineaţă
Ca tine nu-i nimeni, lut eşti legământ.
CARMEN OLTEAN
TORONTO
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Mă înclin, am simțit un strop de divinitate în fiecare vers scris.
Mesajul poeziei „Isus înrămat” este cutremurător, mi-a plăcut atât de mult! Voi continua să vă citesc cu drag.
Poezia ta, Carmen, este poezia unui suflet luminos, încărcat cu viață, optimism, pozitivitate! Felicitări, dragul nostru AMBASADOR ARMONII CULTURALE!