CARMEN POPESCU: Claudia Minela – Joint rațiune și putere -recenzie carte –

Joint rațiune și putere, roman al scriitoarei Claudia Minela, se pregătește pentru a doua apariție editorială. Prima a fost la Editura Vocativ, București, 2015, cea de-a doua la Editura Minela. Romanul este o proiecție interioară a timpului nostru, cu toate provocările vieții. Este romanul de debut al autoarei, pe care îl consider ca o plecăciune a omului în fața neputințelor sale, ca pe o reechilibrare, cu fiecare viață trăită, în propriul lichid amniotic.

Să începem studiul romanului explicând titlul.. El este esența întregii povești. O persoană autentică, al cărei job periculos necesita ieșirea din sine în momente controversate, era doritoare de putere, folosindu-și, inițial, în totalitate, rațiunea.

Citim un roman de acțiune, neorealist, cu personaje într-o învolburare de stări,  interese, motive, care aruncă fiecăruia măști pe care trebuie să le poarte pentru a disimula.  Personajele trăiesc palpitant, pendulând între absurdul și firescul lucrurilor. În expansiunea adrenalinei, acțiunile țin cititorul cu sufletul la gură. O iubire diabolică șfichiuiește personajele principale ale acțiunii cu dezechilibre in extenso.

Elia este o femeie frumoasă, provenită dintr-o familie specială, de care viața o debarasează. Încă din copilărie adună frustrări care îi jalonează negativismul trăirilor. Crescută de o mătușă cu un format profesional de excepție, conturată doar profesional, nu oferă dezvoltării copilei căldura unei familii, necunoscând-o nici ea.

Prin moartea părinților într-un accident  aviatic, personajul principal al romanului, Elia, a trebuit să-și construiască singură copilăria care a fost vitregită de iubirea parentală. Acest lucru a determinat-o să-și inhibe copilul interior.

Puține persoane au rămas în viața Eliei, chiar dacă jobul ei îi oferea posibilitatea contactelor nenumărate. Discreția activității sale a pus amprenta pe discreția personală.

O femeie fără scrupule, Elia, trăiește neconform cu prejudecățile. Nu are încredere în bărbați, fiindcă mătușa ei i-a imprimat de mică ideea că poate să facă lucrurile mai bine ca ei, ea fiindu-i exemplu.

”Bărbații sunt o sursă de câștig și doar un moment de relaxare, fetițo, să ții minte asta! Niciunul nu e capabil să iubească femeia, decât dacă îi este supusă. Să nu te lași dominată de sentimente, pentru că vei simți focul iadului. Fii stăpână pe tine, independentă, nimeni să nu-ți tulbure gândirea, altfel vei deveni încă o victimă manipulată, sclava nr. N de pe lista cuceritelor slabe.”

Studentă la drept, s-a îndrăgostit de profesorul de drept constituțional, Liviu Stoenescu, ”un bărbat cu 15 ani mai în vârstă decât ea. Relaţia  lor a fost scurtă, din cauza năravului prost al bărbatului de a cuceri alte şi alte studente, de fiecare dată alte victime inocente îi cădeau în plasă.” Aflându-se la ski, pe pârtia Arlberg din Austria, în excursia organizată de el, când Elia a terminat anul doi, a căzut  în prăpastia de la poalele muntelui, deși cunoștea zona foarte bine. S-a auzit că o persoană îmbrăcată în negru l-ar fi aruncat, rămânând paralizat de la brâu în jos. După acest eveniment, Elia a devenit o interiorizată, o femeie pragmatică şi rece, o femeie sigură pe ea.

Singura persoană care a atras-o pe Elia, după terminarea facultății a fost un psiholog, Ics, pe care l-a întâlnit ”la sala de fitness care se afla lângă cea de aerobic, sală pe care Elia o frecventa de trei ori pe săptămână, când nu era în misiune.”

”Ics era un tip bine făcut, trăgea de fiare, practicase cândva sport, se mişca cu mare uşurinţă la tenis, înota ades, trăia sănătos. Ordinea în care îşi ţinea echipamentul, modul frust de a spune lucrurilor pe nume, blândeţea din voce, uşor senzuală, concepţia despre viaţă, o făcuse să-şi dorească des compania lui. O asculta într-un mod special, descoperind în ea o altfel de Elia, rafinată, sensibilă, având slăbiciune pentru artă, în speţă pentru pictura lui Pierre Soulages şi pentru cea a lui Sabin Bălaşa, cel din urmă, un artist care înţelegea şi aprecia femeia expunând-o, printr-o cromatică celestă, într-o lumină dincolo de cunoaşterea proprie. Pierre Soulages, prin arta sa, pictură în negru, reuşea să scoată la lumină cea de-a doua personalitate a Eliei, descoperind femeia din ea, ca pe o intrare în iad. Se regăsea în cele două stiluri: albastru – cer, pace, linişte – negru – femeia introvertită, capabilă să ucidă pentru a-şi păstra poziţia socială, independenţa. Ascultau ore în şir Rahmaninov, Andre Rieu, Chris Spheeris, Kenny G.”

Elia avea probleme mari de personalitate. Pentru specialistul din el, ea era o provocare. Căpătându-i întreaga încredere, o acompania de câte ori aceasta avea probleme.

Ca angajată a unei firme italiene de confecții, Elia era pion principal în Departamentul de Relații Comerciale Secrete. Se ocupa cu spionajul comercial.

”Am fost angajata unei firme italiene renumite, de confecții pentru femei și bărbați, cu sediul central în România.

Făceam sondaj de opinie și spionaj comercial. Îmi place competiția, îmi place să tai în carne vie și să câștig cu orce preț. Rolul meu era de a mă infiltra printre angajații sau clienții magazinelor rivale și de a raporta produsele viabile, prețuri, furnizori, rețele de transport, modalitatea achiziționării produselor comerciale, sponsori, publicitate, tot ce ține de întreaga activitate comercială și în plus sabotarea concurenței.”

Era cea mai bună în domeniu, cu o echipă solidă de subalterni până a apărut el. Bărbatul care i-a demolat construcția interioară, i-a îndulcit existența, a învățat-o că poate trăi altfel, chiar dacă viața lor brutală nu le oferea timp decât pentru amor.

Până la el, anihilarea excesului de adrenalină se realiza prin nopți pasagere de sex, joint și băutură. Acestea erau modalitățile de a se disipa, pentru ca apoi să se reintegreze mai puternic în acțiunile cerute de jobul ei. Bărbații erau pentru Elia refugiu, decompensare, o noapte cu alte măști pe ochi și o dimineață în care își substituia identitatea printr-un sutien roșu lăsat în derivă pe un pat răvășit. Mereu alt bărbat, altă locație, dar un sutien roșu care făcea legătura dintre stări. După asta se retrăgea în carapace ca să își lingă rănile.

O femeie deșteaptă, care in opt ani s-a  specializat in domeniul spionajului, a învățat cinci limbi străine, și-a pus la picioare o viață confortabilă dar periculoasă și un cont ”dolofan”.

El, un bărbat ”înalt!, cu”ochi negri și mari, ten măsliniu, părul lung strâns într-o coadă la spate, purta pantalon negru, cămașă de aceeași culoare, un sacou kaki”. ”Avea aerul unui om de afaceri, arogant, sigur pe el, distant, rece, zâmbea din complezență”.

Apărut de nicăieri, de câte ori intra într-o încăpere, în imaginarul ei, el umplea spațiul. Altceva nu mai avea loc în jur. Simțea o atracție pe care nu o putea controla. Era fascinată, chiar torturată sau impresionată sexual.

Întâlnirile intime dintre Elia și Mihnea sunt gândite de autor pentru a îndulci acțiunile romanului. Scenele de violență, nefirești într-o lume normală, dar existente în subsolul vieții globale, acaparează cititorul. Fac deliciul imaginației, nebănuitul șochează, este gustat până la dispariția respirației. Se developează imagini care, aparent distructive, par a fi constructive. Este o lumină a subteranului, pe care autoarea a prezentat-o cu multă măiestrie. După acea încordare, planul se schimbă, pentru a îndepărta reziduurile de pe ferestrele momentelor.

Se privea din nou prin sticla curată o viață simplă, plată, lipsită de dualitate.

Căderea în depresie a Elei apare în clipa în care află că șeful ei va trebui să își dea demisia iar locul lui va fi luat de Mihnea, vedenia inimii ei, care în secunda următoare o concediază pentru că nu puteau locui doi puternici în aceeași haină. Tot eșafodajul se prăbușește. Construcția pe care a realizat-o cu migală și sânge rece se disipă în nefiresc. Mustrările joacă table cu monștrii adunați de-a lungul vieții în subconștient. Zarurile țin nervii încordați la maxim. Elia nu mai știe cum să se definească și, desigur, îl solicită pe Ics să îi odihnească calvarul. Acesta o găsește într-un hotel, aproape moartă, din cauza unei supradoze cu heroină.

”Câteva zile s-a refugiat în petreceri cu necunoscuţi, a băut, s-a drogat, a fumat fără limită, încercând să uite că era nimeni, tocmai când îşi închegase o echipă de profesioniști, puternică, infailibilă. Ea îi formase. Oamenii o admirau şi o respectau. Singurătatea şi inactivitatea o ucideau. Îşi dădea seama că nu avea prieteni, că refuzase orice viaţă de familie, orice apropiere, îşi dădea seama că fără activitatea intensă de la RCS era nimeni, o ruină.”

Salvarea prin iubirea lui Mihnea este iluzorie. Mihnea, atras de această ființă nărăvașă, o consideră balsam și provocare, eșec și înălțare, viață și moarte. Toată făptura lui era când sus, când jos în contactul cu Elia. Pe amândoi, iubirea i-a făcut umani. Venind din două copilării fără sentimente dulcege doar multe traume nerezolvate, viața lor era agonizantă, era usturătoare, de aici agresivitatea, dorința de răzbunare, ușurința de a ucide.

Construiau misiuni în care luptau unul contra altuia, se trădau, se maltratau fizic și psihic. Scriitorul îi ajuta să simtă durerea sub toate formele, educându-i moral, punându-le în preajmă psihologul.

Pentru Elia un singur lucru era eliberator: saxofonul primit de la tatăl ei. Cânta multe ore și întreg corpul devenea relaxat. Devenea alta. Muzica o înnobila. Asta încerca Ics să evidențieze în comportamentul Elei ca să o facă mai bună.

Toate acordurile și dezacordurile vieții ei se aflau într-un caiet-jurnal  de terapie. În el, Elia îi povestea lui Ics, cu lux de amănunte, toate acțiunile și stările sale pozitive și negative. De caiet era nedespărțită, acesta fiind alt mod de relaxare și eliberare, dar și un obiect incriminatoriu.

Scriitoarea Claudia Minela surprinde în paginile romanului său teme care pot fi dezvoltate în diferite construcții scriitoricești: copilăria, proiecția eșecului prematur; identitatea, o coordonată pe care se cațără neacceptările; minoritățile, logica unui compromis; misionarismul, prevenția unui absenteism, familia, chintesența unei împliniri totale.

Relatările despre activități și personaje sunt prezentate cu lux de amănunte de autoarea romanului. Viața socială a acestora ascunde lucruri firești, întâlnite la tot pasul în jurul nostru, neîmpliniri, pierderi de ființe dragi, neacceptări. Jucători pe aceeași scenă: Elia, Mihnea, Ics, Ana, Nina, Alice au vieți asemănătoare. Sunt oglinzi unii pentru alții, își doresc o stabilitate a trăirilor, o familie normală și multă iubire. Sunt în același carusel al dezamăgirilor, mai mult sau mai puțin exprimate.

Vizualul și auditivul își îmbină în cadre ample vigoarea, iar intimitatea își leagă cordonul ombilical la gât ca să sugrume necesitatea iesirii din sine prin joint, rațiune și putere.

” Mihnea? Nemernicule! Dacă nu mă iei de soție în  următoarele ore, te scalpez! Ai înțeles? m-am trezit strigând printre lacrimi.

Original mod de a mă cere de bărbat. Mă mai gândesc.

… Acum totul s-a sfârșit. Nu putea fi adevărat. Da, visam. M-am trezit plângând în hohote, în întuneric, singură. Uneori mă simt ca o umbră, o umbră care trece prin fața casei din Eminescu unde s-a mutat de curând o familie frumoasă. O fetiță, cu un accent franțuzesc,  aleargă  jucându-se  cu  un  ciobănesc  ve- ritabil. Îl strigă Ion! Seara, saxofonul fredonează povești frumoase despre iubire.  Eu, dincolo de gard, singură, ținând moartea în brațe ca pe un bebeluș. Ei există, eu, nu. ”

Carmen Popescu

15.06.2021

by

Referinţă Bibliografică

CARMEN POPESCU: Claudia Minela, Joint rațiune și putere (recenzie carte)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 iunie 2021