Cenaclul literar-artistic „Alexandru Sihleanu” a fost înființat în vara anului 2001 de prof. Grigore Leaua și poetul Vasile Ghinea, când și-a încetat activitatea „Duminica educatorului” dirijată de prof. Traian Cristea de la Șc. nr 5 unde ne duceam și ne citeam creațiile, și tot de atunci D-l Vasile Ghinea scrie și trimite cronica cenaclului la „Opinia” Buzău, iar de câțiva ani, scriitorul cu numele Viorel Dodan a creat o pagină pe Facebook pe care o administrează mentorul cenclaului, d-l Vasile Ghinea și unde atașează săptămânal cronica. (radiografia ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu)
La cenaclu vin scriitori din Râmnicu Sărat și alte localități. Aici se lansează cărți, se organizează aniversări, se prezintă viața și opera unor scriitori, se fac și comemorări, evenimente literare și se prezintă creațiile participanților. De-a lungul anilor, am pierdut membrii importanți care au plecat la cele sfinte: Gheorghe Șaramet, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană pentru care înălțăm rugăciuni la cer.
Cel ce prezintă textele literare inedite primește sfaturi, sugestii de la cei care le analizează, critica fiind constructivă. La ședința din 10.02.2021, mentorul cenaclalui, poetul Vasile Ghinea, ne-a citit un grupaj de opt poezii. Așa cum au remarcat și alți paricipanți, dominanta scrierilor d-lui Ghinea este obsesia pentru cuvinte, cuvintele ce pot crea un întreg univers liric, dar și de ”tăcerea din cuvinte”, cum intitula emisiunea ce o avea dumnealui la TV Sud-Est.
Poezia Dorință poartă marca prezentului, când poetul simte că destinul este implacabil și el trăiește sub voința celui născut în noaptea minții ce fură viețile altora, după bunul plac. Poetul face o invocație către divinitate, exprimându-și dorința ca o rugăminte, să apară ”zorii minții” – miracolul cunoașterii și ”floarea vieții”- înflorirea spirituală.
Dorință
Unde-i verdea clorofilă
printre vise și dorințe,
nu credeam
că vom trăi
după cum vrea Omul,
cel născut în noaptea minții,
ce ne fură viețile.
Unde-i Domnul
să ne-arate,
nici devreme,
nici târziu,
zorii minții,
floarea vieții.
Unde-i, unde-i
să ne audă
verbul din dorință.
În poemul Noi ( prounume ce exprimă pluralul colectiv) oamenii trăiesc mirajul lumii, sub amprenta timpului, având între ei cuvintele cu înțelesurile lor ascunse sau explicite, putând să fie vindecare pentru inimi ce cunosc suferința din dragoste.
Noi
Noi, toartele timpului
întruchipând mirarea,
între noi
cuvintele plutesc
într-o ieșire din firesc
ca o sfidare a realității
pentru leacul inimii
ce se numește dragoste.
Aceeași obsesie pentru cuvinte apare și în poemul Pașii cuvintelor.Iată versurile:
Cuvintele se înșiruie
într-un algoritm
neștiut al înțelesului
neînțeles, al zorilor
care vor descoperi
pașii noștri
trecuți și viitori.
Creatorul dorește să rămână în nemurirea cuvintelor prin timpurile viitoare ca și în poemul Umbra din cuvinte, în care neliniștea creatoare produce insomnia din cuvinte:
Umbra din umbră
E seară iar,
e noapte chiar
și insomnia din cuvinte
ascultă simfonia greierilor
în do major fortissimo.
Umbra din umbră exprimă căutarea chinuitoare a poetului de a găsi forma poetică dorită.
Ideea lumii ca teatru prezentă în lirica universală și în Glossa lui Mihai Eminescu este reluată și de Vasile Ghinea :
Teatru divin
Într-o piesă de teatru
numită Destin,
între eros și thanatos,
pe o scenă
între teluric și celest
se consumă
visul de mărire,
uitând că în
crucea încă vie
o pasăre cântă ritmic,
indiferent de anotimp,
dorurile toate,
până la zborul unic.
Aici omul apare sub marca destinului implacabil, ca în teatrul antic, viața lui desfășurându-se între iubire și moarte, pe o scenă unde se înfruntă energiile terestre și astrale. mistuindu-se aspirațiile de mărire, visul de glorie.
El uită că este de fapt o cruce vie în care cântă ritmic o pasăre – inima lui – toate dorurile, până la atingerea idealului – zbor unic – ce poate fi interpretat cu zborul spre infinit.
Poemul Griji prin repetare cuvântului grijă redă existența noastră cu grijile cotidiene, griji care ne debusolează și ne lasă copleșiți de mirarea că ne peirdem de noi înșine, ne înstrăinăm, doar licărim uneori în geana gândului/Ascuns între nadir și zenit.
Griji
Grija de azi,
grija de mâine,
grija de mine
în suspiciunea faptului
de atâtea griji
pierdute-n evidențe,
unele ținute de alții
în marea mea mirare
mi-am pierdut uzul rațiunii
și am lăsat calendarul
celor de la cotul gândului ascuns.
La poalele gândului
rămas din ascensiune
mirarea luase loc întrebării
și pasul încerca să țină pasul
cu timpul din urmă
rămas pe geana gândului
ascuns între nadir și zenit.
Această ascensiune este dorința ființei de a se salva pe sine, nrmând un ideal.
Poemul Tablou baroc aduce iar laudă cuvintelor ce revin obsesiv în creația poetului. Aici apare autoportretul lui și el, care, sub farmecul muzelor, pleacă în siderale zări.
El trăiește starea de poezie fascinat de universul lui interior. Dacă ar elimina versurile o pisică dormea//în centrul patului și ar scrie orologiu sună în turn, s-ar crea un raport spațio-temporal, s-ar amplifica imaginile vizuale și auditive și s-ar pune problema existențială, ar apărea dramatismul trecerii ireversibile a timpului. Este doar o sugestie de scriere creativă.
Tablou baroc
Fac apel la cuvinte
să-mi aleagă calea…
prea multe…
O muzică-n surdină
plutea în cameră,
o pisică dormea
în centrul patului,
iar el, cu capul pe masă
asculta accentele
plecat în siderale zări.
Ideea trecerii permanente a timpului, a efemerității ființei creatoare și a sorții operei sale apare în poemul Trecere
Trecere
A trecut de când vorbim,
a trecut o viață
de absență și exist,
și mă-ntreb și tu, și eu,
dacă mai suntem în lume
sau în lumea de apoi.
A rămas cuvântul scris,
altul decât cel dorit,
dureros de nefiresc
pentru firescul din noi.
Ca și la Eminescu care a scris Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul? poetul ne deyvăluie chinul unui creator pentru a lăsa ceva în arta cuvântului.
Cuvintele pot răni, pot vindeca, pot zidi, dar ceea ce rămâne în amintire este miracolul lor.
Sunt cuvinte lipitori,
urme-adânci și răni în suflet
pentru dreptul de a fi,
nechemat la masa zilei
nopților în somn.
Mai cu negru, mai cu alb,
amintire se numea
ziua fără calendar.
Recomand autorului să evite cuvintele științifice clorofilă, algoritm sau cele prea des folosite mi-am pierdut uzul rațiunii, să le înlocuiască, dacă este posibil cu altele ce au rezonanță poetică.(ex. clorofilă verdea iarbă/pădure și așa apare și simbolul regenerării.
Îl felicit pentru creație și-i urez mult succes în arta cuvântului.
by