Ciobanu Cătălin Mihai
Carpe diem
Clipă de clipă murim câte puțin…
Altar al vieții noastre e cuvântul,
Tangent veridic, el ne e mormântul,
Apotropaic cu seva-i de pelin.
La marginea voinței, făptuirea,
Imperativul râvnitei fericiri…
Năpastă fantasmagoricei iubiri,
Amenințând chiar însăși Fericirea?
Infern în gând și paradis în fapte,
Umili sub bolta îndrăznelii plângem,
Liantul fericirii noastre-l frângem,
Iubind, cu-ardoare, slovele necoapte.
Adesea ne trudim cu tot elanul,
Cerșim clemență vremii ne-ndurate…
Osândă rostuindu-ne Divanul?!
Jur-împrejur Realuri aberante!!!
O clipă-aduce mai mult decât anul,
Când iar speranța-n suflete ne arde!?!
Abis învăpăiat de-un palid soare,
Rapsod ce cânt-o mare greutate…
Ușurătatea-i supliciul cel mai mare?
Octombrie 2026

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..