Presă, tradiție, libertate şi conservatorism.

Un dialog între publicistul Tudor Petcu şi jurnalista Maria Eftime

Întrebări:

 Parcursul Dvs jurnalistic se distinge printr-o constantă exigență intelectuală și o rigoare morală tot mai rară în spațiul public contemporan. Privind în urmă la drumul parcurs până acum, care sunt momentele de cotitură sau articolele pe care le considerați pietre de hotar în cariera Dvs și în ce măsură a fecundat experiența presei spiritul civic care a stârnit ulterior fondarea asociației?

 Asociația Noua Junime evocă inevitabil spiritul critic, seriozitatea și dragostea pentru adevăr ale vechii Societăți Junimea. Care sunt, în viziunea Dvs, principiile fundamentale ale mișcării pe care ați fondat-o și ce anume din efervescența și intransigența Junimii clasice considerați că trebuie neapărat perpetuat în România de astăzi?

 Trăim într-o epocă a eficienței imediate și a pragmatismului tehnocrat, care adesea profanează sau ignoră profunzimile identitare. Cum reușește Noua Junime să poarte un dialog viu și fertil cu această modernitate pragmatică, fără a face rabat de la valorile tradiționale pozitive?

 Ortodoxia a constituit întotdeauna coloana vertebrală a conștiinței românești. Pe ce căi intenționează Noua Junime să pună în valoare acest fundament spiritual și cum se poate realiza integrarea Ortodoxiei românești în dialogul cultural universal, ferind-o atât de izolaționism steril, cât și de secularizarea galopantă?

 Intrăm cu pași repezi în era inteligenței artificiale și a transumanismului, provocări care redefinește însăși esența umanului. Ce rol joacă Noua Junime în această ecuație complexă și cum poate deveni ea acel liant necesar între spiritualitatea perenă și angoasele sau accelerările tehnologiei moderne?

 Istoria pare a se mișca în cicluri care cer, în momente de criză spirituală, o reîntoarcere la surse și o asanare a spațiului public. Cum vedeți Dvs această ciclicitate istorică în raport cu nașterea Noii Junimi și în ce măsură asociația este pregătită să reia în posesie acele poziții ferme, articulate și necompromise care au definit odinioară elita culturală a țării?

Răspunsuri:

1. Vă mulțumesc pentru această apreciere. O primesc cu recunoștință și cu sentimentul unei responsabilități, fiindcă exigența intelectuală și rigoarea morală se verifică în fiecare alegere pe care o faci. Sunt încă la începutul drumului meu și tocmai de aceea mă preocupă foarte mult felul în care mă formez.

Am intrat în presă la șaisprezece ani, pornind de la interesul pentru istorie și pentru felul în care trecutul continuă să lucreze în prezent. Întâlnirea cu maestrul Ion Cristoiu a fost decisivă. Este omul care m-a lansat și care m-a sprijinit pe acest drum, iar încrederea sa m-a obligat să-mi iau vocația în serios. Una dintre lecțiile esențiale pe care le-am desprins este că un jurnalist trebuie să-și păstreze libertatea de judecată inclusiv față de oamenii ale căror idei îi sunt apropiate. Convingerile proprii presupun o răspundere mai mare față de adevăr.

Crearea emisiunii „Ce rămâne nespus / The Untold” a fost o altă etapă importantă. Mi-am dorit un spațiu în care întrebările să poată fi urmărite până la capăt, cu răbdare și cu atenție la context. Dialogurile cu oameni precum Ion Cristoiu, Ioan-Aurel Pop, Stanca Scholz Cionca (strănepoata compozitorului Ciprian Porumbescu), intrarea în presa scrisă și, ulterior, interviurile cu interlocutori internaționali mi-au arătat cât de mult depinde calitatea unei conversații de pregătirea celui care întreabă. De aici vine și legătura strânsă pe care o văd între gazetărie, studiul istoriei și formarea filosofică.

Deschiderea către zona internațională a devenit o direcție importantă a activității mele. Acreditările de presă la CPAC și la Conferința Națională Reform UK, la Birmingham, unde am realizat corespondențe pentru ActiveNews, au însemnat acces direct la oameni și la dezbateri pe care îmi doream să le aduc în fața publicului român. Prezența acolo mi-a permis să urmăresc contextul declarațiilor, să pun întrebări și să înțeleg mai bine preocupările celor implicați.

Am început să urmăresc mai atent conservatorismul internațional și dintr-o nemulțumire față de felul în care este prezentat adesea în presa noastră. Mi se pare că publicul român primește prea frecvent o imagine redusă la câteva nume, conflicte și etichete. Se pierde astfel tocmai diversitatea unei familii de idei în interiorul căreia există diferențe importante privind raportul dintre libertatea economică și solidaritatea socială, dintre suveranitate și cooperarea internațională sau dintre tradiția creștină și viața publică. Mă interesează să fac aceste diferențe inteligibile. O etichetă politică spune prea puțin despre motivele pentru care un om își apără convingerile și despre experiențele care l-au condus la ele.

În această direcție, am realizat interviuri cu Tim Constantine, editorialist la The Washington Times, Ben Bergquam, realizatorul emisiunii „Law & Border” la Real America’s Voice, Joseph Robertson, organizator al CPAC UK, Jack Ross, CEO al Turning Point UK, Ethan Thoburn, șeful biroului parlamentar al Reform UK, William Donahue, președinte al College Republicans, Matthias Moosdorf, purtător de cuvânt al AfD Germania. La CPAC am avut și un scurt dialog jurnalistic cu Nigel Farage. Sunt interlocutori cu experiențe diferite, din presă, din organizații civice și de tineret sau din viața politică, iar această varietate m-a ajutat să urmăresc mai multe dimensiuni ale conservatorismului internațional.

Mi s-a părut deosebit de important să aduc în aceste conversații și întrebările României. Publicul nostru are dreptul să afle cum sunt privite din afară problemele pe care le trăim și să poată compara argumentele. În același timp, un jurnalist român poate contribui la înțelegerea țării sale de către interlocutorii străini. Îmi doresc ca această circulație a ideilor să fie însoțită de discernământ: o experiență britanică sau americană trebuie înțeleasă în contextul ei înainte de a-i căuta relevanța pentru România.

În paralel, justiția a devenit una dintre preocupările mele jurnalistice cele mai puternice. Am mers în sălile de judecată și am scris despre relația dintre cetățean și instituțiile care ar trebui să-i apere drepturile. Articole precum „Justiția, ca un front închis” și „Între Coloana Infinitului și banca acuzaților. La CAB, despre dreapta judecată”, precum și analizele și demersurile mele privind numirea lui Marius Voineag exprimă această preocupare. Mă interesează ce se întâmplă efectiv în spatele limbajului oficial despre legalitate și independență.

Îmi doresc să arăt, prin documentare, adevărata față a corupției și a abuzurilor din justiția românească: mecanismele de influență, protecția reciprocă, felul în care numirile pot crea dependențe și situațiile în care autoritatea instituției ajunge să descurajeze întrebările legitime. Sunt profund preocupată de riscul ca legea să fie folosită selectiv, în funcție de persoana vizată sau de interesele momentului. Pentru mine, independența justiției presupune o răspundere pe măsura puterii pe care o exercită. Cetățeanul trebuie să poată cere explicații inclusiv celor care au puterea de a-i schimba viața printr-o decizie.

Tocmai gravitatea acestor teme cere rigoare. Vreau să urmăresc documentele, motivările și procedurile și să disting clar între ceea ce pot demonstra și ceea ce ridică întrebări. Mă preocupă și ușurința cu care reputația unui om poate fi distrusă public înainte ca faptele să fie lămurite. Demnitatea persoanei și exigența probei trebuie respectate consecvent, indiferent de simpatii. Cred că presa își câștigă autoritatea atunci când poate susține, cu fapte, întrebările incomode pe care le pune.

Toate aceste experiențe au contribuit la conturarea Noii Junimi. Serata „Junimea Română în secolul XXI”, pe care am organizat-o în 2024, a fost un pas în această direcție. Presa, întâlnirile culturale și dialogurile internaționale m-au făcut să înțeleg cât de important este ca un tânăr să găsească oameni care îl iau în serios, îl îndrumă și îi cer să crească. Îmi doresc să oferim mai departe această șansă. Presa mi-a format reflexul întrebării și simțul răspunderii publice, organizația este încercarea mea de a da acestor preocupări continuitate, într-o comunitate care învață, cercetează și își asumă să intervină argumentat în viața cetății.

2. Alegerea acestui nume ne așază în fața unei exigențe pe care va trebui să o merităm prin muncă. Din moștenirea junimistă mă interesează în primul rând disciplina spiritului critic: disponibilitatea de a supune o idee examinării, de a cere argumente și de a accepta că un text poate fi îmbunătățit. Mi se pare esențial să refacem acest obicei al conversației intelectuale în care respectul pentru interlocutor se manifestă și prin seriozitatea cu care îi discutăm ideile.

Principiile Noii Junimi pornesc de la adevăr, de la demnitatea persoanei și de la responsabilitatea față de comunitatea căreia îi aparținem. Credința creștină, cultura clasică și conștiința identității românești dau acestei construcții orientarea ei. Pentru mine, dragostea de țară presupune să-i cunoști istoria, să-i îngrijești limba și să contribui, în domeniul tău, la ceea ce poate lăsa mai bun generațiilor următoare. Ea presupune inclusiv luciditatea de a recunoaște ceea ce trebuie îndreptat.

Un alt principiu este sprijinul reciproc, însoțit de exigență. A ajuta un tânăr înseamnă să-i citești articolul cu atenție, să-i recomanzi o carte potrivită, să-l pui în legătură cu un om de la care poate învăța și să-i încredințezi o responsabilitate reală. Îmi doresc o comunitate în care reușita unui membru să deschidă posibilități și pentru ceilalți. Astfel înțeleg legătura dintre formare și solidaritate.

Noua Junime are o vocație culturală și civică, independentă și nepartizană. Vrem să legăm gazetăria de cercetare și să dezvoltăm treptat un laborator de idei capabil să susțină activități de tip think tank. Credibilitatea acestei ambiții va depinde de calitatea muncii noastre. Iar exigența pe care o consider necesară trebuie aplicată, înainte de toate, propriilor noastre standarde: felului în care verificăm, argumentăm, ne recunoaștem greșelile și ne respectăm cuvântul.

3. Eficiența are un loc necesar în orice construcție serioasă. O asociație trebuie să știe să-și organizeze munca, să-și respecte termenele și să ducă proiectele la capăt. Întrebarea decisivă privește însă scopurile pe care le slujește această eficiență. O educație poate produce competențe utile și, totuși, poate lăsa neformate judecata morală, sensibilitatea și capacitatea de a înțelege lumea. Tocmai de aceea avem nevoie de criterii care depășesc rezultatul imediat.

Pentru mine, tradiția oferă asemenea criterii prin experiența umană pe care o transmite. Familia, credința, respectul pentru cuvântul dat și grija față de cei care vin după noi dau consistență libertății. Ele ne ajută să înțelegem ce merită păstrat și în numele a ce acceptăm schimbarea. Această moștenire cere discernământ, vechimea unui obicei nu îl face automat bun, după cum noutatea unei idei nu îi garantează valoarea.

Studiul istoriei și al limbilor clasice are, pentru mine, o legătură foarte concretă cu prezentul. Latina și greaca veche cer răbdare, precizie și atenție la sens. Aceste deprinderi contează enorm într-o meserie în care o formulare poate lămuri un fapt sau îl poate deforma. Formarea umanistă îmi oferă repere pentru întrebările pe care le întâlnesc în presă și în viața publică.

În Noua Junime, dialogul cu modernitatea se va vedea în felul în care vom lucra, prin publicații și interviuri în formate contemporane, prin cercetare, întâlniri culturale și colaborări internaționale. O lectură temeinică poate deveni un articol accesibil, o preocupare pentru patrimoniu poate deveni un proiect care aduce tineri în contact cu el. Vom avea nevoie de organizare și de instrumente digitale pentru a face această muncă vizibilă și utilă. Îmi doresc ca modernizarea să ne mărească puterea de a transmite ceea ce prețuim.

4. Pentru mine, credința ortodoxă înseamnă a trăi cu conștiința că omul răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care își folosește libertatea. Această conștiință are consecințe foarte concrete în felul în care ne exercităm autoritatea, ne respectăm cuvântul sau ne purtăm cu un om vulnerabil. De aceea, cred că fundamentul spiritual al unei comunități trebuie să poată fi recunoscut în conduita ei. Apartenența la o tradiție devine convingătoare atunci când valorile mărturisite capătă puterea de a ne îndrepta propriile alegeri.

Ortodoxia a dat culturii românești și un mod de a înțelege legătura dintre generații. Pomenirea celor plecați păstrează vie ideea că avem datorii și față de oameni care nu ne mai pot cere nimic. Sărbătoarea adună familia și comunitatea în jurul unui sens împărtășit. Aceste experiențe formează o anumită înțelegere a timpului și a responsabilității. Ceea ce primim trebuie îngrijit și transmis.

Aș spune, de asemenea, că universalitatea se află chiar în centrul credinței creștine. Dacă fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu, demnitatea lui depășește granițele naționale și diferențele de cultură. De aici decurge, pentru mine, posibilitatea unui dialog autentic. Putem iubi profund ceea ce este românesc și putem recunoaște cu aceeași seriozitate valoarea celuilalt. O cultură contribuie la întâlnirea cu alte culturi prin ceea ce a înțeles și a creat în propria ei istorie. Tocmai cunoașterea rădăcinilor ne permite să intrăm într-o conversație în care avem ceva de spus.

În Noua Junime, mi-aș dori ca această perspectivă să se traducă în forme de lucru temeinice. Mă gândesc la lecturi și întâlniri în care teologi, istorici și oameni de cultură să-i ajute pe tineri să înțeleagă textele și sensurile tradiției, dar și la proiecte editoriale despre patrimoniul religios și viața comunităților. Aș vrea să dezvoltăm interviuri, eseuri și traduceri prin care aceste teme să ajungă și la un public internațional. O conversație despre singurătate, despre libertate sau despre grija față de cel slab poate face înțeleasă relevanța unei moșteniri spirituale pentru întrebările prezentului.

Pericolul izolării apare atunci când întâlnirea cu o altă perspectivă este tratată dinainte ca o amenințare. În schimb, golirea de conținut a tradiției începe atunci când păstrăm simbolurile, dar pierdem legătura cu rugăciunea, cu viața Bisericii și cu exigența morală din care ele își primesc sensul. Pentru mine, răspunsul presupune o credință cunoscută și trăită suficient de profund încât să poată fi explicată cu limpezime, fără teamă și fără agresivitate. Respectul pentru libertatea interlocutorului face parte din această mărturisire.

Credibilitatea Noii Junimi se va construi și aici. Dacă vorbim despre demnitate, ea trebuie respectată inclusiv în polemică. Dacă vorbim despre adevăr, trebuie să acceptăm că uneori el ne contrazice. Iar dacă vorbim despre comuniune, un tânăr care ni se alătură trebuie să găsească sprijin real. Mi-aș dori ca apropierea de cultura și spiritualitatea românească să-l facă mai atent la ceilalți și mai capabil să-și asume o responsabilitate în lumea în care trăiește.

5. Mi se pare esențial să păstrăm întrebarea despre om în centrul acestei discuții. Interesul meu pentru filosofia minții mă face atentă la felul în care folosim noțiuni precum inteligență, conștiință și persoană. Performanța unui sistem într-o anumită sarcină nu lămurește, prin ea însăși, ce înseamnă experiența umană sau în ce constă demnitatea noastră. Aceste întrebări cer o conversație în care cunoașterea tehnică să se întâlnească cu filosofia și teologia.

Inteligența artificială este cel mai mare dușman al jurnalismului și nu numai. În Noua Junime, aș vrea ca folosirea unor asemenea instrumente să fie însoțită de deprinderea de a controla sursele și de a explica onest cum a fost realizat un material. Autorul rămâne răspunzător pentru ceea ce publică. O formulare convingătoare trebuie verificată la fel de atent, indiferent de instrumentul cu care a fost produsă. Formarea tinerilor trebuie să păstreze exercițiul gândirii proprii, inclusiv răbdarea de a cerceta o problemă înainte de a primi un răspuns gata formulat.

În privința transumanismului, criteriul meu este demnitatea persoanei. Prețuiesc progresul care vindecă, reduce suferința și sprijină viața. În același timp, privesc critic orice viziune care ar ajunge să măsoare valoarea unui om prin performanță, autonomie sau posibilități de îmbunătățire. În înțelegerea mea creștină, demnitatea îi aparține fiecărei persoane, inclusiv în fragilitate și dependență. O societate trebuie judecată și după felul în care îi ocrotește pe cei care au nevoie de ajutor.

Rolul pe care îl văd pentru Noua Junime este să creeze un spațiu de discernământ în jurul acestor teme. Mi-aș dori dialoguri între specialiști în tehnologie, filosofi și teologi, urmate de materiale accesibile publicului. Ar trebui să examinăm atent atât beneficiile reale, cât și promisiunile speculative, întrebând cine decide, cine răspunde și ce se întâmplă cu libertatea persoanei. Cultura și credința pot da acestei discuții profunzimea de care are nevoie pentru a orienta folosirea tehnologiei.

6. Cred că marile crize fac vizibilă o ruptură care s-a produs, de obicei, înainte de a deveni evidentă în viața publică, ruptura dintre valorile pe care o societate le invocă și felul în care oamenii și instituțiile ei se comportă. Putem continua să vorbim despre adevăr, merit sau responsabilitate, în timp ce criteriile după care acordăm autoritate și recunoaștere ajung să le contrazică. În acest sens, există probleme care revin în istorie. Revenirea lor ne pune din nou în fața unei obligații. Să refacem legătura dintre ceea ce afirmăm și ceea ce suntem dispuși să susținem prin fapte.

Totuși, criza nu produce automat o renaștere. Ea poate duce și la resemnare, la cinism sau la acceptarea unor forme și mai grave de degradare. Schimbarea începe atunci când nemulțumirea găsește oameni pregătiți să lucreze împreună și să construiască ceva durabil. Aici văd rostul Noii Junimi. Îmi doresc să dăm o formă de continuitate preocupărilor unei generații care simte că are ceva de apărat și de construit, dar care are nevoie de pregătire, de repere și de încredere că munca ei poate conta.

Întoarcerea la surse presupune, pentru mine, recuperarea unei discipline intelectuale. Din spiritul Junimii mă interesează în mod deosebit disponibilitatea de a pune ideile la încercare. O moștenire culturală rămâne fecundă atunci când ne ajută să formulăm întrebări proprii și să judecăm prezentul cu mai multă precizie. Numele pe care l-am ales ne obligă să demonstrăm această capacitate.

În privința elitei, cred că autoritatea culturală se câștigă printr-o muncă al cărei folos depășește biografia celui care o face. Mi-aș dori ca tinerii Noii Junimi să-și câștige locul prin competență și caracter, iar reușita fiecăruia să deschidă un drum și pentru alții. Fermitatea pe care ne-o propunem trebuie să reziste mai ales în împrejurările în care consecvența devine incomodă. Este ușor să ceri adevăr de la un adversar. Proba serioasă apare când același adevăr îi dezavantajează pe cei apropiați sau îți contrazice propria poziție. A rămâne necompromis presupune să păstrezi criteriul și atunci. Presupune și libertatea de a-ți recunoaște o greșeală. O comunitate intelectuală își pierde credibilitatea dacă solidaritatea dintre membrii ei ajunge să-i împiedice să se corecteze reciproc.

Suntem pregătiți să ne asumăm această exigență, iar capacitatea de a o susține va trebui demonstrată în timp. Prin Noua Junime vrem să legăm lectura de cercetare, cercetarea de munca editorială și întâlnirea dintre generații de relații reale de îndrumare. Va conta dacă putem menține un ritm de lucru, dacă proiectele sunt duse la capăt și dacă membrii devin mai bine pregătiți prin ceea ce fac împreună. Pentru mine, o construcție începe să aibă continuitate atunci când cei care au fost ajutați să crească devin, la rândul lor, capabili să-i formeze pe alții. Acolo aș vrea să ajungă Noua Junime.

De asemenea, pe 29 octombrie, între orele 17:00 și 21:00, la Hanul lui Manuc din București, voi lansa oficial Noua Junime. Lansarea va avea forma unei serate culturale, cu invitați din România și din străinătate, paneluri de discuție și momente muzicale. Vom vorbi despre identitate, tradiție, responsabilitatea presei și felul în care tinerii își pot transforma ideile în proiecte cu un rol real în societate.

Vă mulțumesc.

by

Referinţă Bibliografică

Presă, tradiție, libertate şi conservatorism. Un dialog între publicistul Tudor Petcu şi jurnalista Maria Eftime/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 octombrie 2026