CONFESIUNI
E rănit teiul, ars de focul verii
acum și-a lepădat frunza brodată,
podoaba lui cea mândră și bogată
ce răspândea parfum în umbra serii
Și-ademenea fluturii să curteze
florile cu pocale desfăcute,
apoi îndrăgostiți să le sărute
buzele dulci din zori pân-la amieze…
Acum ești singur,trist, la fel ca mine,
podoaba ta a schimbat anotimpul,
grea,ponosită frunza bate câmpul,
numai uitarea vine către tine.
Eu te privesc cu drag,ca-ntodeauna
și lăcrimez la fiecare frunză
ce pleacă ofilită și confuză
lăsându-ți trupul gol să-l bată bruma
Și să te zdruncine din rădăcină
furtunile din nopțile geroase
care-mi aduc ruginile în oase
și-n suflet nostalgia de lumină…
Ne vor cuprinde umbrele spre seară
când luna va-înnopta pe nori apatici
și ca îndrăgostiții singuratici
ne vom visa iubind… în primăvară!
Din vol. Amintiri viitoare.
by