COPIII UNIVERSULUI
Mai cade de pe cer o stea străbună,
e obosită de singurătate,
tăcută depărtările străbate
și nu a vrut pe boltă să rămână.
Vecine a avut și alte stele
dar au rămas în depărtări barbare,
reci și absente-n galaxii gregare
purtând stigmatul neantului cu ele…
Ea din înaltul de azur se lasă
urmând cărări pe unde umblă sfinții
cu salbe-n care strălucesc arginții
și luminează drum de cale-ntoarsă,
Pe aripe de îngeri sau de fluturi
în bezna unde infinitul doare
și străbătând a norilor paloare
se-întoarce pe pământ,la începuturi.
Cad stele din adâncuri în adâncuri
lumina lor în valuri mici se frânge,
copii ai universului ce-or plânge
pe suflete ce rezonează-n versuri…


