Metaforă-simbol a imaginației creatoare, „pădurea de oglinzi” a lui Emil Mircea Neșiu fascinează prin puterea de a reflecta metamorfozele frenetice ale eului său poetic. Volumul bilingv Pădurea de oglinzi/ The Forest of Mirrors (Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2021, colecția „Cuarț”), prefațat de Daniel Marian și postfațat de Daniel Luca, continuă, de altfel, o îndelungată experiență poetică a autorului, concretizată până în prezent în alte 12 volume de poezii, după cum aflăm de pe manșeta copertei principale: Imagini interioare (Editura Napoca Star, 2000); Pădurea de oglinzi (Editura Grinta, 2002); Zborul egretei (Editura Limes, 2003); Dom(n)ul din cuvinte (Editura Aureo, 2013); (Po)Arta sufletului (Editura Aureo, 2016); Cioplitor de himere (Editura Aureo, 2017); Dimineți prea pure (Editura Aureo, 2018); Retorica ploii (Editura Aureo, 2018); Sâmbătă, duminică, luni (Editura Aureo, 2019); Nopți albe, zile negre (Editura Grinta, 2019); Desprinderea de țărm (Editura Aureo, 2020); Deșertul de catifea (Editura Aureo, 2020). Traduse în limba engleză de Edith Erdös, poeziile lui Emil Mircea Neșiu din volumul Pădurea de oglinzi au asigurată intrarea într-un circuit universal, putând fi de acum receptate de întreaga lume civilizată.
Cuvintele poetului nostru, „însetate de aripi”, vin să ne cuminece pe noi, cititorii săi, să ne absolve, așadar, de păcatul de a fi înțeles „adevărul pe dos”. Din pântecul roditor, ca superbă metonimie a trupului femeii iubite, răsare lumina mântuitoare ca în acest poem de dragoste plin de imagini presque rafaelite: „… trupul tău/ Spre trezire m-a luminat/ Cu acea imagine despre care eu/ voi scrie întotdeauna cu plăcere/ Cu buretele am șters/ petale de aur de pe coapse/ Iar pieptul tresăltând ușor/ l-am zărit./ Respirând acea culoare/ invidiată de toți pictorii/ sinceritatea/ o umbră răsărită din noapte,/ mi-a arătate imaginea zilelor/ Lasă-mă să-mi mănânc nopțile/ cu lumina sublimă răsărită/ din pântecul tău.” (Cu buretele am șters, p. 12).
La „ora rătăcirilor stelare”, poetul, pentru care „Călăuză e doar iubirea”, se adresează sfios ființei adorate: „Înfrigurat/ Mă aplec în fața ta/ Mai tremură o taină// Înger fiind,/ Deschizi în mine doi vulcani/ Ce zbor mi-e hărăzit?” (Icar, p. 36). Ochii iubitei mărturisesc povestea de dragoste înfiripată între cei doi care va sta la baza scrierii unui alt poem: „pe luciul apei, ochii tăi/ își vor spune povestea/ alt poem se va scrie.” (Taina, p. 40).
Eul poetic, ajuns în „toamna cuvintelor”, percepe viața ca pe o călătorie prin timpul ireversibil care se rotește ca un vultur pe cer, la înălțimi amețitoare, căutând să localizeze iluziile sale („Iluziile în versuri coboară”) asupra cărora să se năpustească: „Să bei lacrima/ Prietenoasă a norilor/ Fără să găsești răspunsul// După furtuna zilei,/ Toamna cuvintelor/ Umple spațiul cu păsări// Coarne de cerbi albaștri/ În rotirea timpului/ Sub nori de cai nechezând// Cu o disciplină de/ Ceasornic … trec anii/ Prin fereastra mea.” (Călătorie, p. 60).
Tragismul clipelor de dor și suferință este captiv în următoarea oglindă poetică, autorul arătându-ne cum se așteaptă moartea: „Moartea nu vine niciodată/ Când o aștepți/ Ca pe o doamnă/ La o cafea și o țigară// Numai eu știu/ Cum se așteaptă/ Cu o garoafă strivită/ Printre lacrimi// Numai eu știu/ Cum se cântă fără prieteni/ Mă doare amintirea/ Fără tine.” (Cum se așteaptă, p. 84).
Totuși, „peste geana durerii/ înmugurește ideea” poetică, Emil Mircea Neșiu creând din cuvintele alese să-i poarte mesajul artistic un univers poetic aparte, în care metafora, personificarea și simbolul cu precădere contribuie la realizarea unor imagini artistice insolite.
Poetul Emil Mircea Neșiu își croiește curajos drumul prin pădurea de oglinzi spre cititorii săi, spre a le împărtăși și acestora lumina mântuitoare a cuvintelor purificate în urma „supremelor arderi”. Nu trebuie să facem altceva decât să-i deschidem cartea și să-i citim cu nesaț stihurile migălite cu cea mai atentă grijă.
© Cristian Gabriel Moraru
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..