Cuvioasa Parascheva – chemarea la sfințenie

„Un sfânt poate fi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Or, cu cât suntem mai avansați, științific și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii de sfințenie.” – Petre Țuțea.

„Fericiți sunt acei care se apropie de duhurile sfinților, că fericirea sufletească bucură ceata îngerilor.” – Maria Filipoiu

În ziua de 14 octombrie este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, de Biserica Or­todoxă credincioșii români, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re în rugăciune către Dum­ne­zeu.
Fiind cunoscută în popor sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire, spre apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul „Cuvioasa Parascheva” din toată România.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea, iar despre viața sfin­­tei este relatat în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a Mitropo­litului Varlaam al Moldovei (Iași, 1643).
S-a născut în Epivata (Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (ca­pi­tala Imperiului bizantin). Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori de cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, a postului, ru­găciunii și milos­te­niei.
Și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, primind o educație religioasă.
Despre Sfânta Parascheva se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o bi­serică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: „Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34).
Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei desăvârșire de credință și milostenie, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor.
Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re, apoi s-a re­­tras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, s-a îndreptat spre ți­­nutul Pontului și vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul și ca Sfânta Maria Egipteanca. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau sluj­­nice, ci numai de curăția sufletului”.

Sfințenia Cuvioasei Parascheva

Într-o noapte, cam pe la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: „Să lași pustia și să te întorci la mo­șia ta, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.
După ce a avut această vedenie, sfânta mergea în biserica Precistei, ce este în Vlaherne și către icoana Maicii Sfinte se ruga cu lacrimi: „N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu îmi esți acoperământ și călăuzitoare. Cât am umblat în pustie, tu mi-ai fost aju­tor, iar acum, te rog să-mi fi îndreptarea mea până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”.
Venind in Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine, a continuat să se roage: „Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută-mi un loc în lăcașul Tău cel sfânt. Am lăsat toate bogățiile lumești și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu”.
Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu și-a dat sufletul, spre odihnă, Mirelui ceresc.
A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era, dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină.

Minuni ale Cuvioasei Parascheva

Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând o groapă, au găsit trupul Cuvioasei Parascheva – neputred și plin de mi­reasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, dar în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?”.
Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.
Credincioșii din acel loc, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, cu lu­mini și cu tămâie, așezându-l în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata. În acel loc s-au întâmplat vindecări miraculoase, în urma rugăciunilor la cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.
Vestea despre minunile care se săvârșeau în apro­pierea cinstitelor moaște s-a răs­pândit în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adică la trecerea ei în rân­dul sfinților.

Drumul moaștelor

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în țările balcanice, cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească rugăciunile lor la Dumnezeu.
În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din su­dul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub do­minația Imperiului bizantin s-au răs­culat îm­potriva asupritorilor, sub con­du­ce­rea fraților Petru și Asan, români de neam, în­te­meind un stat nou, cu­noscut sub numele de „Im­periul vlaho-bulgar”, având capitala la Târ­no­vo – capitala im­periului ro­mâno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Muta­rea lor s-a făcut într-o impre­sio­nantă pro­ce­siune con­dusă de mi­tropolitul Marcu din Preslav, în­­soțit de numeroși clerici, fiind în­tâm­­pi­nate pre­tu­tindeni cu flori, lu­mâ­nări și slujbe de că­tre drept-cre­dincioșii ro­mâ­ni și bulgari din sudul Dunării, apoi moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș. Au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Moaștele Cuvioasei au fost mutate în mai multe biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).
După 120 de ani, ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc.
În anul 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”. Racla cu moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). La Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de Mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului, unde au rămas până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș. Au fost mutate în pa­ra­clisul mănăstirii, dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, lăcașul a luat foc, de la lumânarea din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște. Focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse – încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască.
Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte (23 aprilie 1887). Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea mol­do­venilor și a creștinilor din toată Romania, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în România. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octombrie 1955.

Strămutarea moaștelor pe pământ românesc – 1641

După 120 de ani, moaștele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”. Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de Mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște. Peste noapte, sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbun”. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse. Se petrecuse încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octombrie 1955. În cazul Cu­vioasei Paras­che­va, gene­ralizarea cul­tului ei s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți ai Bisericii Or­to­­do­xe Rusă și Bul­gară.
Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.
De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.
Viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, tinerețea care stră­lucește peste vea­curi precum lu­mina din candelele fe­cioa­relor înțe­lep­te, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugă­ciu­ne și priveghere, la căutarea bu­curiei pe care o aduce în inimi prezența Du­hului Sfânt. Simbol al fră­ție­tății ortodoxe, Sfân­­ta Parascheva, lumină­toa­rea casnică a Mol­dovei, ne aduce din acea primă ju­mă­tate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pă­mânt, nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.

Rugăciunea Sfintei către Maica Domnului

După ce a avut această vedenie, sfânta s-a întors în biserica Precistei și către icoana Maicii Domnului se ruga cu lacrimi: „N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu să-mi fii în­drep­­­tătoare, tu să-mi fii folositoare, că până acum am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”.

Rugăciunea Sfintei către Mântuitorul

„Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu”.
Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc. A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sfântă Cuvioasă Parascheva, către tine înălțăm cugetul și ne rugăm.
Tu, care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite, fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui și ai aprins candela credinței, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos.
Spre tine pururea nădăjduim, că de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara noastră – România – alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni. Îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine venim cu lacrimi și te rugăm să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm:
„Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!”
Obosiți de truda gândurilor lumești, venim la tine lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aleluia!
Sfân­­tă Parascheva, ocrotitoarea Mol­dovei, pune nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea Domnului Hristos, Care iubește și adună pe toți creștinii, fii mijlocitoare Lui, că a Sa este împărăția și slava, în vecii vecilor.
Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc pentru mine, cel împovărat de toate păcatele, să mă ridice spre slava Sa și să mă îndrume pe calea spre mântuire, să gândesc la cele cerești, nu la cele pământești!
Roagă-te la Hristos – Fiul lui Dumnezeu – sa audă ruga ta cucernică, pentru a-mi asculta rugăciunile, spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și să-mi dea cuget curat, spre a mă ruga Lui neîncetat!
Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună – ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept, să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie, ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune!
Pentru acestea te rog, Sfântă Cuvioasă Parascheva, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea,
Tu ai puterea de a mă ajuta, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale, că fericiți sunt acei care se apropie de duhurile sfinților!
Sfântul Duh să lumineze sufletele creștinilor aflați pe Calea Domnului să-și poată duce crucea credinței!
Doamne ajută!
Amin!
(Sursa de documentare: Doxologia – portal religios)

*Maria Filipoiu – poet, eseist, exeget, jurnalist/ UZPR

by

Referinţă Bibliografică

Cuvioasa Parascheva – chemarea la sfințenie/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 octombrie 2022