De curând l-am văzut, în copie, undeva! Era vorba de o peniţă care a zgâriat până la ruperea hârtiei, titlul (pentru a-l schimba) de pe portativele pe care a fost scrisă Simfonia a III-a, transformând-o din destinaţie iniţială spre odă a lui Napoleon ca speranţă, ca aşteptare, ca lume nouă (Eroica!)…într-o dezamăgire. I-a schimbat titlul deşi era destinată iniţial, a aceluiaşi geniu totuşi, Napoleon. Care de faţă cu Papa, catolic fiind, a sfidat şi biserica, încoronând-o personal pe Josefina în faţa unui Papă mut, inert, doar martor al evenimentului, din anul de graţie 1804, pe urmă a dat un Cod de legi care se regăseşte şi astăzi între mennţiunile ce înseamnă legislaţia franceză, a ucis o revoluţie, a fost un strălucitor conducător de oşti, de Europă, a reinventat Impăratul, a …multe, multe, unele admirabile, altele detestabile.
Dar vorbeam de Beethoven aici. Despre un om, care, surd fiind, a scris 9 simfonii. Asta nu înseamnă argument pentru politichie. Dar însemnă ferm şi adevărat pentru sensibilitate, pentru reacţia la cei mai fini stimuli.
Un om sensibil este de departe superior. El nu este martor a ce văd toţi, ci la mai mult decât atât. Iar bietul Ludwig van B. a văzut, deşi ceva mai târziu, că speranţele sale de contur democratic, erau devenite preşul unui tip, din cale-afară de capabil, dar supus unei greşeli capitale: era doar om. Deci sclav al găunoaselor căderi spre dezechilibru!
Preşedintele nostru (ales, reales!) pică din cale-afară de uman în plasa aceleiaşi greşeli, a aceluiaşi păcat! Se detaşează! De fapt, de sine însuşi, nu de părerile exprimate convingător, doar pentru a fi ales.
“S-o-mbatat!” ar zice un moldovean. “Ii zamă!” ar zice un ardelean. “lasă-l că mâine iese el din manga în care-a intrat!” ar zice alţii.
Psihologia face modele. Ea explică. Cel despre care vorbim, nu se ascultă decât pe el, aşadar, pentru el nu există decât înţelegerea sinelui. El este ludic, nu mai este logic şi coerent. Tot restul existenţei se consumă pentru a-i justifica deciziile!!!!
Păcatele vor supravieţui, chiar şi unei istorii subiective şi speculative, scrisă de însuşi nepotul, sau strănepotul…omului în cauză (că altcineva nu va menţiona decât “ciuma lui Caragea”…!)
Dar nu suntem prea interesaţi de letopiseţi la ora aceasta, ci mai degrabă de cum arată restul vieţii noastre, care e doar una şi n-am dori ca cineva să ne-o siluiască, căreia nu-i dăm, dacă suntem lucizi, nici un fel de speranţă de a arăta uman!
Pentru că “napoleonu’” nostru, visat glorios în prima speranţă, la primul mandat, s-a dovedit mic, zbârcit, găunos, ranchiunos, javră de cartier, găinar, slab în faţa funcţiei sale deosebite, subţire, chiar jalnic în faţa a vreo 20 de milioane de creduli, a vrut să fie nu reprezentantul nostru, ci şeful nostru. Deşi el era ales, nu numit!
Da’ măcar de l-a dezamăgit pe Beethoven, Napoleon a lăsat un Cod de legi. Valabile şi azi.
El n-o lasă decât pe EBA!


