Versurile lui Eugen SEREA au o încărcătură emoțională aparte. Romantic, îndrăgostit de versul clasic rimat și ritmat, poezia lui cântă despre nostalgia care a cuprins lumea încă de la Facere și o face cu pioșenie, cu credință și har. Eugen SEREA este membru recent al grupului de excelență UNIVERS XXL, fondat și condus de doamna ELENA TOMA. Îi urăm poetului BUN VENIT în familia ARMONII CULTURALE și îi dorim sănătate lui și frumoasei sale familii, inspirație, cât să aline și să îndulcească suferințele semenilor său, cu versul său blând și smerit. BUN VENIT, EUGEN SEREA!
Rămâi…
Ce singuri suntem, Doamne, şi ce trişti,
De când cioplim iconostas de „crişti“
Din patimile noastre reci şi slute,
Ca-n marea de păcate s-avem plute…
Ce-adânc Te-ascunzi, Iisus, de ochii goi
Ce nu discern lumina de noroi:
Ţi-am poleit altarele cu aur
Dar nu Ţi-am dat al inimii tezaur…
Ce falşi suntem, Stăpâne, şi-n genunchi:
Aprindem lumânările-n mănunchi
Şi egoiste cereri nesemnate
Plătim „smeriţi“, cu inimi resemnate…
Ce-nstrăinați suntem, Doamne, de cer,
În „Raiul“ pământesc şi efemer
Clădit cu bani şi-ntreţinut din teamă,
De care, într-o zi, toţi da-vom seamă…
Revino, Doamne-n Templu, ca atunci
Când Te chemam curaţi la suflet, prunci,
Şi ne-aduceai Lumină din Lumină!
Rămâi cu noi, căci ziua se termină…
sâmbătă, 26 ianuarie 2008
Acasă
Trec zilele, trec anii şi-mi bate tot mai rar
Ceasornicul din tâmplă, cu limba lui de clopot
Şi-aud spaima firească de-al Nemuririi dar:
Şuvoiul din clepsidră vărsându-mă în ropot…
Şi tot mai des la vremea întâiului meu Rai
Mă soarbe amintirea în larg vârtej de minte
Şi mă revăd plăpândul, ne-ncoronatul Crai
Al lumii de candoare din pruncul cel cuminte…
Înflăcărat de vise născute din poveşti,
Cu ochi măriţi de taine, nedumeriri şi doruri,
Eu te purtam în suflet pe Tine, Cel-ce-eşti,
Cum îngerii şi sfinţii Te poartă-n albe coruri…
Dar Timpul – ca acidul – m-a tot săpat, tăcut,
Pân’-am ajuns străinul privindu-mă cu teamă
De-acolo, din oglindă, tăios şi prefăcut,
Precum un vechi prieten ajuns un om de seamă…
Sunt tot mai trist şi singur, trăiesc ca într-un vis,
Doar inima-mi tresare când Glasu-Ţi mă-nfioară,
Şi-atunci, prin întuneric, Te caut în Abis
Cum caută arcuşul Lumina din vioară…
Dar negăsind Portalul de trecere spre Cer,
Plângând, Îţi las Cuvântul încet să mă pătrundă
Până-n cel mai din urmă şi-ntunecat ungher
În care Nefiinţa a vrut să mi se-ascundă…
Acolo, în tăcere, Te regăsesc, Iisus,
Într-o bătaie sacră de Inimă rănită
De tot ce îmi pusesem de Tine mai presus
Când mă credeam o jertfă arzând, neprihănită…
Oare-oi mai fi vreodată copilul care-am fost?…
De ce m-ai scos din lume?… De ce m-ai pus deoparte?…
Cine sunt eu, Iisuse?… Mi-arată al meu rost:
De ce mi-ai pus în mână condei şi Sfânta Carte?!…
„– O lacrimă curată din ochi de Dumnezeu
Eşti pentru-acei pe care, crud, moartea îi apasă,
Scurgându-se în versuri de pe obrazul Meu…“
– Primeşte-mă, Iubire!… „– Bine-ai venit Acasă!“…
Izvorul
EUGEN SEREA
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..