DINCOLO DE IARNĂ…
Dormea pământul într-o brazdă rece
cu fruntea așezată-n poala iernii,
timpul fugea de veșnicia vremii
ascuns în anotimpul care trece.
Tabloul trist al toamnelor pierdute
se risipea în liniștea uitării,
rămâne un ecou din valul mării
ce a venit la mal să îl sărute.
Doar salcia mai slobozește frunza
pe chipul alb și neted al zăpezii,
ziua creștea în dorurile amiezii
când lumina cu gingășie raza.
Clipa săpa adâncuri cu adâncul,
găsea ascunsă vlaga primăverii,
miracol împlinit în jocul iernii
trezind din amorțirea grea pământul…
Seva vibra prin rădăcini avide,
din univers se trimiteau semnale,
misterul vieții încolțea o cale
în rodul primăverilor fecunde.