UN VOLUNTAR ATIPIC
Sunt voluntarul care se oferă
Cu trup şi suflet pentru altă eră
De armonie şi prosperitate
Cu-o ţară mai frumoasă decât toate
Nu e uşor să construieşti o casă
Când bruma de resurse nu te lasă
Dar să-ntrevezi cu ochii ce se-nşeală
Şi sufletul o lume ideală
Puteţi să fiţi sau nu de-acord cu toate
Cred că mai greu de-atâta nu se poate
Să-nlocuieşti deprinderi şi cutume
Abia putând a înţelege cum e
Şi totuşi treaba nici nu se discută
Sunt voluntarul dârz cu o acută
Nevoie şi dorinţă de schimbare
În lumea ce pe mâna ei dispare
Când dus voi fi, sătul chiar şi de mine
Că n-am putut de vorbă a mă ţine,
Voi râde ca nebunii că v-am tras-o
În stilul meu, nu ca Torquato Tasso
***
O, DOAMNE
O, Doamne voluptuoase şi-ndrăg(c)ite
Ce aţi putut să faceţi voi din mine
Niciunui om de rând nu s-ar permite
Niciunei creaturi ce sfânt devine
O, Doamnelor în veci neîmpăcate
Cu soarta voastră discreţionară,
Mi-aţi dat aripi cu care pot străbate
O lume după alta, iar şi iară
Voi aţi făcut din mine-o entitate
Fantastică, ce nu se mai opreşte
Din zborul ei mirific ce vă poate
Extazia oricând dumnezeieşte
Astfel încât,cuprinse de magie
În transa infinit tulburătoare,
Să-mi fiţi izvorul pur de poezie
Şi dorul care cere alinare
O, Doamne, visez eu sau e aieve ?
Alaiul vostru ce în slăvi mă ţine
Cu voluptatea-a mii şi mii de Eve
Mă onorează cu plăceri divine.
***
DE RÂSU-PLÂNSUL
Ce haos excelent organizat
De ne-ntrecuţii noştri păpuşari
Să ştie mafioţii ce-au de luat
Din Maramureş până-n Ferentari
Şi ce harababură cu dichis
Au reuşit să facă toţi aceşti
Să nu se afle cum s-au compromis
Nemernicii politicii danteşti
Ca-n ape tulburi nicăieri nu sunt
Atâtea căi oculte de vânat
Şi nicăieri ca pe acest pământ
N-a fost atât de bine demonstrat
De-aceea orice ordine e rea
Neproductivă pentru răpitori
Şi, chiar dacă se poate, nu se vrea
Să dăm tribut carpaticei splendori
O lume alandala, de rahat
Cum e aici, e greu să mai găsiţi
Căci, doar aşa, e totul controlat
Şi ghiujii pot să doarmă liniştiţi.
***
GURA PĂCĂTOSULUI
Că Terra e-n pericol de pierzare
Realizează orice-ntruchipare
Şi-i dureros şi trist din cale-afară
Să vezi atâta lume cum se cară
Înnebunită, încercând să scape
Din gheara morţii, tot mai rea şi-aproape
E o precipitare pe planetă
Cum doar Apocalipsa mai repetă
Problemele entropice alerte
Că-n rest, Divinitatea să ne ierte !
Eu nu-s cuprins de panica deşartă
Ce pe atâţi dezmoşteniţi îi poartă
Pe mapamond, să ceară îndurare
Nu sunt prăpăstios, dar, cine oare
Mai are îndoieli în ce priveşte
Dezastrul care nu mai conteneşte ?
Ne amăgim cu visuri temerare
Iubim şi căutăm cu-nfrigurare
Soluţii la spinoasele probleme
Crezând că-i o prostie a ne teme
Dar mortul din dulap, se vede bine
Că nu-i luat în seamă mai de nimeni
Şi acceptăm tacit şi-n neputinţă
Nenorocirea ce ne desfiinţă
***
IMN ROMÂNESC
Hai România, ţara mea de dor
Pe care-atâţia nechemaţi o vor
Ca pe o vacă, bună doar de muls
Iubirea mea îţi dă un nou impuls
In limba moştenită milenar
Te binecuvântez să fii măcar
La înălţimea dragostei ce-ţi port
Ţinut de neamul meu ca de-un resort
Hai România, ţara mea de vis
Tărâm pe care ochii i-am deschis
La sânul tău în veci mântuitor
Pe limba mea grăind aş vrea să mor
Sus România, care-ai suferit
Atât de mult, te-ndreaptă spre Zenit
Să-ţi văd încununările cântând
In limba mea vibrând de dor şi gând
Nimic şi nimeni, cât va fi veleat,
Nu-ţi tulbure imperiul creat
Cu-alaiul de splendori dumnezeiesc
Hai, România, fiindcă te iubesc !
***
R E A L I S M
De ce m-aş crampona de locul pe care-l am în univers
Când sunt atras de-atâtea visuri şi încă am atât de mers
De ce mi-aş pune singur stavili degeaba ca un prostănac
Şi n-aş fi bucuros şi mândru de ce gândesc şi de ce fac
Cui i-ar servi sperietorea, în timp ce vrednic mă dedic
Plinirii visurilor mele, că nu ajungem la nimic (că nu sunt bune de nimic)
Ce satisfacţie să aibă până şi ultimul olar
Avertizându-l cu emfază că face totul în zadar
Şi pentru ce atâta zgomot prăpăstios şi inutil
Când bucuros îmi trăiesc clipa, iubindu-mi propriul copil
Nu dau doi bani pe adevărul cu acel „palid punct albastru”
Acreditând nimicnicia a toate-n lume câte sunt
Atâta timp cât cu lumină, de pe orbita mea de astru,
Împodobesc întreg mirajul de pe străvechiul meu pământ.
***
AFLAT ÎN IMPAS
Deşi ştiam că nimeni nu mă muşcă
Mă învârteam precum un leu în cuşcă
Nemaiavând calculatoru-n stare,
Precum fusese, de funcţionare
O situaţie mai încurcată
Nici că-mi imaginasem vreodată
Şi mă zbăteam, cuprins de disperare,
În neputinţă şi în izolare
Plângând după mesajele (proiectele) pierdute
N-aveam pe nimeni care să m-ajute
Iar eu, un ageamiu de mare clasă,
Puteam să mor ca un nătâng în casă
Noroc că dup-atâta tevatură
Bicisnicul, ce toate le îndură,
Înţelegând ce rău e să nu ştie
A revenit, spăşit, la poezie
De-acum, să piară lumea vinovată
De toată nebunia provocată,
Pierdut în sfera mea mântuitoare
Nu mai doresc nici apă nici mâncare
Căci, îndreptat spre culmile divine,
Mă întreţin cu arderea din mine
Şi nici că mai îmi pasă ce-o să fie
Cu scrumul şi cenuşa mea pustie,
***
E L E G I E
Cum să mai vezi şi-o umbră de surâs
Pe faţa mea de plâns dar şi de râs
Când, singur-cuc, mai rău ca un metec,
Serena existenţă îmi petrec
Cui să mă plâng, măcar cu un oftat,
Când, până şi de-ai mei abandonat,
Doar doi motani în vizită îmi vin
Din sărăcia mea să-i întreţin
Nu tu prieten, nu tu un amic,
Tot ce-mi rămâne e să mă dedic
Cu trup şi suflet nobilului scris
Ce-mi place-atât de mult, nimic de zis
Dar, spune şi mata, ce să mai fac,
Cum să trăieşti mâncând doar cozonac
Şi cum să te mândreşti că ai trăit
Atât de singur, ca un sibarit
O, Doamne, nesfârşită-i mila Ta
Îndură-Te de mine, nu mai sta
Doar să priveşti acest imens calvar
Ce se petrece în Dejagaskar
Poate că preluat, în grija Ta,
Nemernicu-mi destin se va schimba
Şi, printre îngeri, altfel o să cânt
Cât mai departe de acest pământ.
***
SUVERANUL ABSOLUT
Muncind ca sclavii, am ajuns un rege
În universul conturat de mine
Şi, chiar dacă nimic nu s-o alege
De dăinuirea lui, nu mi-e ruşine
Pe un tărâm fantastic, cum doar mie
Putea, magician, să-mi reuşească
Am cultivat comori de omenie (poezie)
Şi nobilă simţire românească
Mi-am altoit durerile-ndurate
Cu-atâtea visuri, pline de iubire,
Încât mi-au răsărit nenumărate
Minunăţii şi armonii de lire
Expert în orice nobilă cultură
Obţin licori de vis, cum nimeni n-are
Cu dulcineele care-mi procură
Extaze savurând momente rare
În universul (pro)creat de mine
Cine-a avut norocul să pătrundă
E copleşit de desfătări divine
Cu o iubire sacră şi fecundă.
***
FINIT CORONAS OPUS
De m-aş afla în ultima secundă
A existenţei mele efemere
N-aş pregeta să mai sfârşesc o rundă
Cu-o minunată clipă de plăcere
Nu m-aş codi a-mi trece în revistă
Momentele de forţă şi de jale
Şi-aş bea de bucurie că există
Atâtea universuri siderale
În ultima secundă dilatată
De neuronii mei inestimabili
M-aş acupla cu lumea înc-o dată
Să-mi înmulţesc urmaşii inefabili
Şi, bucuros de vrednica-mi ispravă
Cu-atâtea dulci vibrări urmând să vie,
M-aş înălţa cu îngerii în slavă
Ca să triumf în plină veşnicie.
***


