Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DOMINIC DIAMANT: OCTOGENARE (6) – Versuri –

DOMINIC DIAMANT: OCTOGENARE (6) – Versuri –

UN VOLUNTAR ATIPIC

 

Sunt voluntarul care se oferă

Cu trup şi suflet pentru altă eră

De armonie şi prosperitate

Cu-o ţară mai frumoasă decât toate

 

Nu e uşor să construieşti o casă

Când bruma de resurse nu te lasă

Dar să-ntrevezi cu ochii ce se-nşeală

Şi sufletul o lume ideală

 

Puteţi să fiţi sau nu de-acord cu toate

Cred că mai greu de-atâta nu se poate

Să-nlocuieşti deprinderi şi cutume

Abia  putând a înţelege cum e

 

Şi totuşi treaba nici nu se discută

Sunt voluntarul dârz cu o acută

Nevoie şi dorinţă de schimbare

În lumea ce pe mâna ei dispare

 

Când dus voi fi, sătul chiar şi de mine

Că n-am putut de vorbă a mă ţine,

Voi râde ca nebunii că v-am tras-o

În stilul meu, nu ca Torquato Tasso

***

 

O, DOAMNE

 

O, Doamne voluptuoase şi-ndrăg(c)ite

Ce aţi putut să faceţi voi din mine

Niciunui om de rând nu s-ar  permite

Niciunei creaturi ce sfânt  devine

 

O, Doamnelor în veci neîmpăcate

Cu soarta voastră discreţionară,

Mi-aţi dat aripi cu care pot străbate

O lume după alta, iar şi iară

Voi aţi făcut din mine-o entitate

Fantastică, ce nu se mai opreşte

Din zborul ei mirific ce vă poate

Extazia oricând dumnezeieşte

 

Astfel încât,cuprinse de magie

În transa infinit tulburătoare,

Să-mi fiţi izvorul pur de poezie

Şi dorul care cere alinare

 

O, Doamne, visez eu sau e aieve ?

Alaiul vostru ce în slăvi mă ţine

Cu voluptatea-a mii şi mii de Eve

Mă onorează cu plăceri divine.

***

 

DE RÂSU-PLÂNSUL

 

Ce haos excelent organizat

De ne-ntrecuţii noştri păpuşari

Să ştie mafioţii ce-au de luat

Din Maramureş până-n Ferentari

 

Şi ce harababură cu dichis

Au reuşit să facă toţi aceşti

Să nu se afle cum s-au compromis

Nemernicii politicii danteşti

 

Ca-n ape tulburi nicăieri nu sunt

Atâtea căi oculte de vânat

Şi nicăieri ca pe acest pământ

N-a fost atât de bine demonstrat

 

De-aceea orice ordine e rea

Neproductivă pentru răpitori

Şi, chiar dacă se poate, nu se vrea

Să dăm tribut carpaticei splendori

 

O lume alandala, de rahat

Cum e aici, e greu să mai găsiţi

Căci, doar aşa, e totul controlat

Şi ghiujii pot să doarmă liniştiţi.

***

 

GURA PĂCĂTOSULUI

 

Că Terra e-n pericol de pierzare

Realizează orice-ntruchipare

Şi-i dureros şi trist din cale-afară

Să vezi atâta lume cum se cară

Înnebunită, încercând să scape

Din gheara morţii, tot mai rea şi-aproape

 

E o precipitare pe planetă

Cum doar Apocalipsa mai repetă

Problemele entropice alerte

Că-n rest, Divinitatea să ne ierte !

 

Eu nu-s cuprins de panica deşartă

Ce pe atâţi dezmoşteniţi îi poartă

Pe mapamond, să ceară îndurare

Nu sunt prăpăstios, dar, cine oare

Mai are îndoieli în ce priveşte

Dezastrul care nu mai conteneşte ?

 

Ne amăgim cu visuri temerare

Iubim şi căutăm cu-nfrigurare

Soluţii la spinoasele probleme

Crezând că-i o prostie a ne teme

Dar mortul din dulap, se vede bine

Că nu-i luat în seamă mai de nimeni

Şi acceptăm tacit şi-n neputinţă

Nenorocirea ce ne desfiinţă

***

 

IMN ROMÂNESC

 

Hai România, ţara mea de dor

Pe care-atâţia nechemaţi o vor

Ca pe o vacă, bună doar de muls

Iubirea mea îţi dă un nou impuls

 

In limba moştenită milenar

Te binecuvântez să fii măcar

La înălţimea dragostei ce-ţi port

Ţinut de neamul meu ca de-un resort

 

Hai România, ţara mea de vis

Tărâm pe care ochii i-am deschis

La sânul tău în veci mântuitor

Pe limba mea grăind aş vrea să mor

 

Sus România, care-ai suferit

Atât de mult, te-ndreaptă spre Zenit

Să-ţi văd încununările cântând

In limba mea vibrând de dor şi gând

 

Nimic şi nimeni, cât va fi veleat,

Nu-ţi tulbure imperiul creat

Cu-alaiul de splendori dumnezeiesc

Hai, România, fiindcă te iubesc !

***

 

R E A L I S M

 

De ce m-aş crampona de locul pe care-l am în univers

Când sunt atras de-atâtea visuri şi încă am atât de mers

De ce mi-aş pune singur stavili degeaba ca un prostănac

Şi n-aş fi bucuros şi mândru  de ce gândesc şi de ce fac

Cui i-ar servi sperietorea, în timp ce vrednic mă dedic

Plinirii visurilor  mele, că nu ajungem la nimic (că nu sunt bune de nimic)

Ce satisfacţie să aibă până şi ultimul olar

Avertizându-l cu emfază că face totul în zadar

Şi pentru ce atâta zgomot prăpăstios şi inutil

Când bucuros îmi trăiesc clipa, iubindu-mi propriul copil

Nu dau doi bani pe adevărul cu acel „palid punct albastru”

Acreditând nimicnicia a toate-n lume câte sunt

Atâta timp cât cu lumină, de pe orbita mea de astru,

Împodobesc întreg mirajul de pe străvechiul meu pământ.

***

 

AFLAT ÎN IMPAS

 

Deşi ştiam că nimeni nu mă muşcă

Mă învârteam precum un leu în cuşcă

Nemaiavând calculatoru-n stare,

Precum fusese, de funcţionare

 

O situaţie mai încurcată

Nici că-mi imaginasem vreodată

Şi mă zbăteam, cuprins de disperare,

În neputinţă şi în izolare

Plângând după mesajele (proiectele) pierdute

N-aveam pe nimeni care să m-ajute

Iar eu, un ageamiu de mare clasă,

Puteam să mor ca un nătâng în casă

 

Noroc că dup-atâta tevatură

Bicisnicul, ce toate le îndură,

Înţelegând ce rău e să nu ştie

A revenit, spăşit, la poezie

 

De-acum, să piară lumea vinovată

De toată nebunia provocată,

Pierdut în sfera mea mântuitoare

Nu mai doresc nici apă nici mâncare

 

Căci, îndreptat spre culmile divine,

Mă întreţin cu arderea din mine

Şi nici că mai îmi pasă ce-o să fie

Cu scrumul şi cenuşa mea pustie,

***

 

E L E G I E

 

Cum să mai vezi şi-o umbră de surâs

Pe faţa mea de plâns dar şi de râs

Când, singur-cuc, mai rău ca un metec,

Serena existenţă îmi petrec

 

Cui să mă plâng, măcar cu un oftat,

Când, până şi de-ai mei abandonat,

Doar doi motani în vizită îmi vin

Din sărăcia mea să-i întreţin

 

Nu tu prieten, nu tu un amic,

Tot ce-mi rămâne e să mă dedic

Cu trup şi suflet nobilului scris

Ce-mi place-atât de mult, nimic de zis

 

Dar, spune şi mata, ce să mai fac,

Cum să trăieşti mâncând doar cozonac

Şi cum să te mândreşti că ai trăit

Atât de singur, ca un sibarit

 

O, Doamne, nesfârşită-i mila Ta

Îndură-Te de mine, nu mai sta

Doar să priveşti acest imens calvar

Ce se petrece în Dejagaskar

 

Poate că preluat, în grija Ta,

Nemernicu-mi destin se va schimba

Şi, printre îngeri, altfel o să cânt

Cât mai departe de acest pământ.

***

 

SUVERANUL ABSOLUT

 

Muncind ca sclavii, am ajuns un rege

În universul conturat de mine

Şi, chiar dacă nimic nu s-o alege

De dăinuirea lui, nu mi-e ruşine

 

Pe un tărâm fantastic, cum doar mie

Putea, magician, să-mi reuşească

Am cultivat comori de omenie (poezie)

Şi nobilă simţire românească

 

Mi-am altoit durerile-ndurate

Cu-atâtea visuri, pline de iubire,

Încât mi-au răsărit nenumărate

Minunăţii şi armonii de lire

 

Expert în orice nobilă cultură

Obţin licori de vis, cum nimeni n-are

Cu dulcineele care-mi procură

Extaze savurând momente rare

 

În universul  (pro)creat de mine

Cine-a avut norocul să pătrundă

E copleşit de desfătări divine

Cu o iubire sacră şi fecundă.

***

 

FINIT CORONAS OPUS

 

De m-aş afla în ultima secundă

A existenţei mele efemere

N-aş pregeta să mai sfârşesc o rundă

Cu-o minunată clipă de plăcere

 

Nu m-aş codi a-mi trece în revistă

Momentele de forţă şi de jale

Şi-aş bea de bucurie că există

Atâtea universuri siderale

 

În ultima secundă dilatată

De neuronii mei inestimabili

M-aş acupla cu lumea înc-o dată

Să-mi înmulţesc urmaşii inefabili

 

Şi, bucuros de vrednica-mi ispravă

Cu-atâtea dulci vibrări urmând să vie,

M-aş înălţa cu îngerii în slavă

Ca să triumf în plină veşnicie.

***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather