Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » dr. TEODORA FÎNTÎNARU: ETERNITĂȚI ASCUNSE de dr. POMPILIU CREȚU (În loc de Prefață)

dr. TEODORA FÎNTÎNARU: ETERNITĂȚI ASCUNSE de dr. POMPILIU CREȚU (În loc de Prefață)

Nu este pentru prima dată când domnul doctor Pompiliu Crețu, aflat, iată, la al zecelea volum de poezie, recuperează în versurile sale, cu delicatețe, dar și cu siguranța poetului de cursă lungă, seducătoarea noblețe a „dulcelui stil clasic”, nelipsită de rigoarea versificației, ori de aceea a unor specii lirice consacrate, cum sunt rondelul și sonetul, ori de armonia întregului, nicicând învinsă de versificațiile moderne. 

Noul volum, „Eternități ascunse”, adună, pe de o parte, o poezie cronologic nouă, dar și o selecție de poezii apărute deja în celelalte volume, autorul așezând în mâinile noastre un prețios dar de suflet, un memento personal și un impresionant pastel, specie literară de care autorul este atașat temperamental și compozițional. 

„Poet al toamnei” sau „poet al anotimpurilor” cum îl numesc adesea cititorii ori colegii de cenaclu (Cenaclul literar „Dimitrie Dăscălescu” din Focșani), autorul este în același timp și un fin raisonneur, care ne dezvăluie de fapt, sub cortina pastelului, fragmente de destin, închipuite sau nu, în care dragostea și memoria, timpul și spațiul imediat genuin ori idilic, sentimentele sedimentate temeinic în suflet, se dezvăluie în întregul lor firesc și simbolic. 

Poate aceasta este marea artă a autorului, aceea de a disimula cu măiestrie, cântărind bine cuvintele și greutatea lor lirică, o întreagă arhivă personală de trăiri pe care le reactivează nu atât romantic cum am fi tentați să credem la prima citire, ci, cât mai aproape de autentic, de trăiri îmbogățite de maturitatea memoriei. 

Cu toate acestea, poetul Pompiliu Crețu este, în opinia mea, nu un contemplativ, în cea mai bună definiție a termenului, cât un descriptiv împătimit, un iubitor incontestabil al apusurilor („zorii nopții”) cu succedaneele sale (amurg, înserare, asfințit), al nopții, al lumii vegetale sub orice formă (macii, crinul, rozele, cireși, mesteceni, sălcii, crizanteme, brad, tei ș.a.), al efemeridelor de orice fel (timp, fluturi, umbre, miresme, năluci, vis, fum ș.a.), ori al altor elemente predilecte în poezia sa (lumina, întunericul, stelele, cerul, vântul, infinitul, tăcerea ș.a.). 

Astfel, cele mai multe dintre poeziile volumului „Eternități ascunse” sunt variațiuni liric-cromatice, transpuse în imagini impresioniste, dar ar fi greșit să ne oprim doar la acest aspect al vizualului poetic, oricât de seducător ar fi el. De fapt, toate acestea, se estompează, ca perspectiva într-un tablou, așezând în ecuația textuală omul, eul poetic, sinele auctorial. Discret pus în valoare, într-o permanentă anamneză trecut-prezent, acesta observă, își amintește, descrie și transfigurează emoții, astfel încât, „cu gândiri și cu imagini”, autorul se re-trăiește, conștient de scurgerea inexorabilă a timpului și de inevitabila risipire în eternitate. 

Autorul nu este însă un elegiac. Formația sa profesională, cu tiparele ei științifice, raționaliste, își va fi pus amprenta și pe creația poetică, astfel încât, deși timpul, trecerea, clipa, liniștea universală, infinitul – ca motive poetice, ar putea determina interogații sau chiar lamentații poetice privind extincția individuală, pentru poetul Pompiliu Crețu, acestea par mai degrabă canavaua peste care, sau dincolo de care se petrec cele ale lumii noastre, ale vieții omenești, pur și simplu. O poezie a firescului, dar și o poezie a vremelniciei, căreia nu ne putem împotrivi, dar pe care o putem îmblânzi, cumva, prin frumos, creație, iubire și multiplicarea în „eternități” suportabile. 

Așezarea versurilor și în formatul fix al rondelului ori sonetului, cărora autorul le rămâne fidel în toată creația sa, surprinde plăcut cititorul de astăzi, ca și reactivarea, unor personaje mitologice – Prometeu, Hades, Orfeu, ori a unor autori precum Eminescu ori Bacovia și alte trimiteri spre marea literatură a lumii dintru începuturi, care ne conduc nu doar spre lectura senzorială a pastelurilor, ci și spre cea ușor conceptualizată, necomplicată retoric și semantic. Toate acestea și multe altele, inclusiv tenacitatea, seriozitatea și consecvența autorului de a-și face din poezie un aliat sensibil, sigur și nemuritor, ne ajută și pe noi, cititorii de astăzi, să credem și să simțim puterea vindecătoare a versului bine scris, a pasiunii modelate de har, ori puterea cuvintelor devenite mici zeități prietenoase, prin care „eternitatea” este pulverizată – dulce amăgire, în istoria personală a fiecăruia dintre noi. 

Obosiți de tumultul incoerent al vremurilor noastre, întâlnirea cu poezia acestui nou volum semnat de domnul dr. Pompiliu Crețu este, cu siguranță, o încununare estetică a întregii sale creații de până acum, un blazon artistic al poetului, iar pentru cititori, este un reconfortant popas sufletesc și intelectual, căruia îi mulțumim cu deplin elogiu, autorului. 

 

  1. Teodora Fîntînaru

 

Facebooktwitterby feather