De ce ne este dor de Cel Nevăzut, dar simțit puternic în inima noastră? Este un dor infinit de Cel ce a revărsat peste lume lumina lui fără margini, ce a semănat iubire și dorește iubire între oameni și față de cele sfinte.

Atrași de acest dor, am pornit în pelerinaj la Porțile Creștine ale Iubirii, noi, un grup de credincioși sub îndemnul și buna ocrotire a părintelui protopop Asanache Cristian, a preotului Iordache Cristian, slujitori la biserica Sfânta Parascheva din Râmnicu Sărat, precum și a preotului Alexe Mădălin de la biserica din Pleșești, cu mare emoție din Râmicu Sărat, pe data de 23 august, 2021.

Rugăciunile de dimineață făcute de preoții inimoși ne-a făcut să pătrundem în lumina creștină a celor sfinte și să purtăm în inimă speranța că acest pelerinaj ne va purta pe drumul vieții, al dragostei de Dumnezeu, de Iisus Cristos, de Sfânta Fecioară Maria, de sfinții ocrotitori ai neamului românesc. În inimi ne spuneam rugăciuni, să fim ocrotiți de Duhul Sfânt în acest lung pelerinaj prin Grădina Maicii Domnului.

Vedeam prin localitîțile ce le străbăteam cum se ridicau cupolele bisericilor, ca niște nave ce se înălțau spre cer, să poarte acolo, mărturia creștină a neamului românesc.

Ajunși în fosta cetate de scaun a Țării Românești, Târgoviște, am pătruns cu pioșenie în Sfânta Catedrală Mitropolitană, sfinţită la 17 mai 1520, având hramul „Înălţarea Domnului”, piatra de temelie fiind pusă 1518, de întâiul ei ziditor, Neagoe Basarab și terminată în 1537, de domnitorul Radu Paisie, urmașul lui Neagoe Basarab.

Sfântul lăcaș suferă stricăciuni importante în urma ocupării temporare a Târgoviştei de către turci (1595), a evenimentele de la 1821, când trupele lui Alexandru Ipsilanti utilizează plumbul de pe acoperiş și lăcașul s-a degradat.

În timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), se fac reparaţii, se consolidează incinta și faţadele laterale, se extinde spaţiul pictat. Aici are loc o bogată activitate de tipărire a cărților bisericiești în slavonă, cu tipicurile în limba română.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, între 1707-1709, face lucrări noi şi zugrăvește, pentru a doua oară „biserica cea mare, cu altarul şi cu tinda cea mică”. Este reluată aici activitatea tipografică de către mitropolitul Antim Ivireanul.

În anul 1842, se începe dărâmarea clădirilor adiacente, rămânând numai biserica şi clopotniţa de la intrare.

În 1889, se începe construirea Catedralei Mitropolitane actuale, după planurile arhitectul Lecomte de Nouy, după ce o demolează pe prima, construind forma actuală, departe de cea iniţială, în stil bizantin, în cărămidă, cu pridvor deschis, susţinut de 12 coloane, fiind în formă de cruce greacă înscrisă.

La întretăierea celor două braţe ale crucii se înalţă turla naosului cu 12 laturi şi 12 ferestre. Resfinţirea s-a făcut în 4 noiembrie 2001, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Dr. NIFON, Arhiepiscopul Târgoviştei.

În ziua de 26 septembrie 2009, în Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte, sunt aşezate moaştele Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, a cărui sărbătoare este prilej de mare pelerinaj, an de an, la11 august.

Pelerinii s-au închinat la aceste moaște, au făcut rugăciuni în fața sfintelor icoane, au aprins lumânări și au pus acatiste, cu gânduri bune pentru cei dragi și cu pioșenie pentru cei adormiți.

Deși se lucra la fațadă, Sfântul lăcaș ne-a impresionat foarte mult, nu doar prin dimensiunile sale, ci și prin acel suflu viu care se răspândea din imaginile sfinților ce împodobeau frumoasa construcție. Sufletul nostru înălța rugăciuni către cer, cerând binecuvântări.

Ajunși în Craiova, am vizitat două catedrale: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” care la începuturile ei a fost biserica cea mai de seamă, fiind cetate de apărare, şcoală pentru copii, lăcaş de rugaciune pentru capetenii şi marele ban al cetaţii. Mulţi istorici consideră că primul ctitor al acestei biserici ar fi Banul Barbu Craiovescu, care avea în proprietate moşia şi satul Craiova, înainte de anul 1500. Cert este că Matei Basarab a refăcut-o în anul 1651, fiind una dintre ultmele ctitorii ale marelui Domn al Ţării Româneşti, dar ea a suferit multe transformări ulterioare, ultima construcție datând din anul 1889, fiind din cărămidă, după planurile arhitectului francez Emile André Lecomte du Nouy.

Pe toți pelerinii ne-au impresionat cuvintele preotului ce oficiează serviciul religios în această sfântă catedrală care ne-a vorbit de importanța bisericilor din Craiova ce aveau școli pe lângă ele și care ofereau o masă caldă elevilor, cum s-a făcut și la frumoasa biserică „Sfântul Dumitru”.

Ținuturile Craiovei fiind locurile unde creșteau vitele mari, ele erau folosite adesea de domnitori, precum Mihai Viteazul, pentru haraciul dat turcilor, înlocuind copiii care urmau să ajungă ieniceri.

Am pătruns în această impresionantă catedrală și nu știam ce să admirăm mai întâi, dimensiunile impresionante, pereții auriți din care ne urmăreau ochii sfinților, sfântul altar, cupola înaltă sau sfintele moaște din raclele aurite: ale Sfintei Tatiana, ale Sfinților Serghei și Van și ale Sfântului Nifon.

Ne-am închinat la icoane, la sfintele moaște, simțind că se realizează o conexiune între noi și Cele Divine, căci totul părea o imensă vibrație a puterii cerești, amplificată de rugăciuni făcute de-a lungul timpului de slujitorii altarului și de credincioși.

Ne-am rugat pentru România, pentru dragul nostru popor, mereu încercat de-a lungul istoriei, precum și pentru cei dragi, vii și morți. Am dori să se termine lucrările exterioare și să revenim în Sfânta Catedrală, să auzim, în zi de sărbătoare alesele cântări, imnurile de slavă și de mărire către Dumnezeu și să înălțăm rugăciuni fiebinți, să dispară tot răul din țară.

Vizitând  Catedrala Episcopală a Craiovei „Sfânta Treime” a cărei reconstructie a fost executată între anii 1927-1938 a unei vechi biserici de la 1700, realizată după un proiect al profesorilor arhitecți Ion Traianescu și Sterie Becu, am rămas impresionați de fumusețea acesteia, căci oameni cu suflete mari au făcut să apară această floare a creștinătății.

Ajunși la Oroșova, am făcut popas pentru odihna noctură, apoi, în ziua următoare am mers într-o frumoasă croazieră pe Dunăre, vizitând Cazanele Mici. Așa am admirat toată frumusețea semănată de Domnul pe pământ, că nu știam ce să privim mai întâi: valurile atât de vezi ale Dunării ce se revărsa lin spre mare, munții înalți stâncoși, acoperiți de păduri până pe cele mai înalte piscuri, picăturile de apă ce se împrăștiau din spuma albă a valurile ca niște mărgele cristaline, chipul lui Decebal sculptat în stâncă, rămas cu căciula de piatră, nu întmplător, căci părea că se contopește cu peisajul atât de pitoresc, din dragoste pentru acest pământ pe care el atât l-a iubit. Acesta și Grota Liliecilor erau foarte aproape de Sfânta Mănăstire Mraconia care se înălța din valurile Dunării și răspândea atâta lumină în jur. Am revenit cu autocarul la mănăstire și am dat acatiste, am luat suveniruri.

După ce am vizitat ruinele de la Sarmizegetuza UIlpia Traina, am fost găzduiți la o pensiune în Hațeg și ne-au pregătit sufletește pentru a merge la momântul Sfăntului Ardealului, Aesenie Boca de la Sfânta Mănăstire Prislop. Aici, ca de fiecare dată, ne-au acoperit picăturile de ploaie, de parcă lacrimile acestui drag sfânt al românilor mai picură încă din cer, să spele păcatele celor ce urcau colina, în coloane mișcătoare spre mormântul înconjurat mereu de flori, semn al dragostei celor ce-și pun mereu nădejdea în ajutorul lui.

Evlavia de pe chipurile pelerinilor, credința în puterea rugăciunii ne făceau să ne simțim toți frați uniți în credința față de Dumnezeu. Crucea la care se închinau pelerinii avea lumina speranței că în viitor viața noastră se va schimba în bine, că ne va ocroti Sfântul Ardealului. Visul nostru de unire a tuturor Românilor sub lumina credinței ortodoxe este un măreț ideal care se va realiza, prin rugăciuni pornite din inimă, după îndemnul acestui martir.

După o scurtă vizită la Castelul de lut, am ajuns la Sfânta Mănăstire de la Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu, într-o dulce înserare care revărsa liniște și multă pace în jur, tulburată doar de glasurile copiilor care veniseră în pelerinaj, aureolată de valurile de ceață ce acopereau munții. Ne-am recules în sfânta biserică și am spus rugăciuni în gând, simțind o puternică legătură cu părintele Arsenie Boca, care s-a bucurat de binecuvântarea acestor locuri, oferind mereu multă dragoste și mângâiere sufletească credincioșilor.

Am revenit spre casă prin Munții Buzăului, simțind că suntem ocrotiți de sfinții părinți ce s-au nevoit prin aceste meleaguri, făcând din acestea „Athosul românesc”.

Aducem mulțumiri Sfintei Treimi, Maicii Domnului pentru toată ocrotirea pe parcursul pelerinajului și organizatorilor.

Apreciem strădania conducerii Episcopiei Buzăului și Vrancei de a organiza astfel de pelerinaje în care oamenii se simt uniți în credință și fac rugăciuni colective, sperând într-un viitor mai bun.

Frumusețea din Grădina Maicii Domnului ne va rămâne veșnic în inimi, fiind prilej de a premări pe Domnul Dumnezeul nostru, pe Iisus Cristos, pe Sfântul Duh și pe Maica Domnului ce ne ocrotește frumoasa grădină numită ROMÂNIA.