ECOUL VORBEI
Bat clopote-n Big-Bangurile lumii
în noaptea unde anul se petrece,
vibrația din urmă sună rece
în armonie cu Sonata Lunii.
Gândul se stinge în umbra uitării
se potrivesc secunde-n orologii,
se scurge timpul prin șoaptele rugii
și ia cu el culorile răbdării.
Pământu-nvață lecția tăcerii
nimicul se găsește pe oriunde,
risipă de cuvinte infecunde
peste îmbrățișările durerii.
Imensități vibrează într-un clopot,
luminile mocnesc în foc de patimi
apoi se sting cu umbrele din lacrimi
în liniști ce stârnesc un mistic ropot.
Un colț de verde-n Paradis se frânge
din el fărâme vor ajunge stele,
vor bate poate clopote în ele…
numai ecoul vorbei nu se stinge!
Din vol. Amintiri viitoare.


