Elena Căpățînă: Eternitatea, un subiect delicat
Rar mi-a fost dat să citesc un astfel de volum. Fiecare poate vedea, simți, imagina altfel eternitatea, această existență infinită în timp, nelimitată, care marchează trecutul, prezentul și viitorul pe o axă imaginară a timpului liniar, deși este fără început și fără sfârșit, dar oamenii cred că pot face pași către ea, bazându-se pe experiența dobândită într-o perioadă scurtă, ca întrupat pe Pământ, experiență care trăiește etern în amintirea fiecăruia. Vorbim despre eternitate ca și cum ar fi doar viața de dincolo, dobândită prin moarte (vorba poetului M. Eminescu: C-o moarte toți suntem datori!) și, de multe ori, chiar se evită acest subiect, omul dorindu-și veșnicia și făcând eforturi de a se uni cu ea pe acest pământ, alături de rude, prieteni, colegi. Iar atunci când un eveniment tragic îi apare în cale, jelește un timp pe cel plecat, apoi își continuă foaia de parcurs, știind că, mai devreme sau mai târziu, se vor întâlni Colo-n Rai. Dar eternitatea este aici, cu noi și în noi, fără a aștepta ca noi să facem pași spre ea, ci doar să conștientizăm că este infinită și că noi urmăm niște cicluri viață-moarte, lepădând un trup de lut și primind unul din lumină mult mai densă și mai ușor, cu care putem călători îmbrățișând astrele.
Volumul Pași spre eternitate, al autoarei Luminița Cristina Leșevschi, apărut în anul 2016 la Editura Teocora Buzău, ilustrat cu imagini realizate de autoare folosind inteligența artificială, este ca un subiect de meditație privind viața de dincolo, care îi produce Tristețe când se gândește că Moartea poate lua în stăpânire Timpul și să-i poarte pe cei dragi pe Tărîmul uitării, atunci când ajung în Ceasul morţii. Când Timpul trece, autoarea se întreabă: Ce vrem de la viaţă ? Pentru că atunci când a simțit Că moartea a venit cu coasa luându-i pe cei dragi, s-a retras într-un ungher al inimii și i-a plâns în stilul său caracteristic, așezând pe hârtie versuri dedicate fiecăruia, prin care le mărturisește iubirea, dorul și tristețea care îi macină sufletul, câteodată crezând că chiar și pe ea au luat-o îngerii pe aripi și, purtând-o spre curcubeu, i-au dat posibilitatea să-și vadă coșciugul… înconjurat de flori și să ne convingă pe noi, cititorii, că Moartea, ştiţi, e o uşurare,/ E durere ce nu doare (Moartea), iar Stafia vă bântuie pe toți, rude sau străini, atunci când De vânt am să mă agăţ alături să vă fiu (Sunt un muritor). Prin multe dintre versurile sale, autoarea se adresează direct părinților și celor apropiați, regretându-le plecarea, ca în poeziile: Ai plecat de lângă noi; Te-ai dus iubită mamă; Te-ai dus, Mărie!; Mi-e dor de tine mamă; Cât ne-am iubit! mărturisindu-le că Stau și scriu cu gândul la voi, fără a-și da seama că tristețea ei, aici pe pământ, le aduce suferință și celor dragi și își găsesc cu greu liniștea acolo. Am sperat ca măcar spre sfârșitul volumului să descopăr și un licăr de speranță în versurile Luminiței, crezând că poezia O nouă dimineață să fie ca o trezire la o nouă viață, care împrăștie norii și lasă razele soarelui să-i umple inima de bucurie, însă aceeași durere, același suflet de gheață o fac să scrie: Cu plânsul meu eu ud iar clipa. Doar în ultima poezie, Omule, fii optimist!, autoarea încearcă să se desprindă de starea în care se afla atunci când a scris volumul Pași spre eternitate, dar o face doar pentru că a învățat ceva din suferința pe care și-a menținut-o trează prea mult timp și dorește să transmită un mesaj celui care procedează asemenea ei, dându-i un sfat: Iubeşte, râde, fii artist!
Sincer, m-aș bucura dacă în următoarele volume (La o ceașcă de cafea, Suflet pribeag, Suflet trist) voi descoperi o altă fațetă a autoarei Luminița Cristina Leșevschi și Aș vrea să cred că a ținut seama de sfatul dat celorlalți, iar versurile ei să fie mai optimiste, demonstrându-ne că știe, poate și vrea să iubească, să râdă, să fie artist.
Elena Căpățînă,
Președinte Filiala Buzău a Ligii Scriitorilor, membru UZPR
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..