Paulina Georgescu se definește ca „o floare albastră din alt timp paralel, rătăcită bizar aici pe Pământ”, care își aude iarna spre care pornește cu pași tăcuți.

După cum ne mărturisește în poezia „Alergam”, a fost „un biet număr/ al unei ecuații nerezolvate/ plecat să găsească /rădăcina reală/ a unui suflet impar „, dar și-a descoperit lumina interioară ce „strălucea ca un far”. Așa cum menționează în poezia „Auzindu-și iarna”, a învățat să asculte tăcerea fără a avea grijă „de praful care stă gata/ să-i intre în ochi/ „, că este apărată de „scârțâitul ușii” (în poezia „N-avea grijă”), când descoperă că „Eternă e clipa când noi ne iubim” („Dragoste”) , putând să spargem „împreună ghețarii din noi „.

„Dansând pe/nocturna lui Chopin”, Paulina Georgescu vrea să poarte chipul celui pe care îl iubește „ca pe un tablou / agățat/ de retină și suflet”. Ea  încearcă să fie trează și să aștepte „neguțătorul de vise” căruia „printre degete i se scurge un vis” ce „cade/ precum un balon de săpun”, dar este visul ei, „dat de hazard”, și poate să-i dea viață căutând „albastrul / din suflet”, din care oricine poate să țeasă „o haină” cu care se poate „elibera / din toate încătușările negre/ și grele”/, pentru a „atinge sublimul/” și atunci „zborul va veni singur”, putând „fi fericit/ că ai prins absolutul” („Dacă vrei”).

Când se joacă, cu ea, și zboară dincolo de ea, Paulina Georgescu se vede „pasăre / prinsă în firele nevăzute/ale cuvintelor” și se vede „pom/ căzut în umbra cuvintelor” („jocul cu mine”) , dar constată că lumina din oameni încă pâlpâie”,  iar dacă i se lasă „sufletul/ drept felinar/ ea va lumina drumul/”, deoarece chiar și o umbră poate merge, când este purtată de un suflet.

Optimismul autoarei îl descoperim în poezia „Am tras oblonul”: „Restartez/ Și-mi încarc viața, /o cocoț în spinare/ și-o pornesc de la capăt”, pentru ca ochiul ei să asiste „la nașterea inedită/ a păsării Phoenix” și să-si ia „zborul”, după ce s-a simțit dezlegată și în locul funiilor îi „crescuseră aripi”, dar și în poezia „Repetiție” în care declară că dacă ar lua viața de la capăt, ar urma același drum, suportând „cu stoicism toate rănile,/ aș face aceleași greșeli, aș iubi”… că iubirea te poartă spre „nemărginirea care este al nostru destin”.

„Îmi aud iarna” este un volum care te pregătește să descoperi o cale pe care să pășești tiptil, desculț, către interior, că lumina Lui te ajută să descoperi „veșnicia, că-i rară/ ca o floare de stâncă” , pe care „nu au toți menirea/ s-o prindă „.

Felicitări, Paulina Georgescu!

Să fii ca o floare de stancă și să te bucuri de veșnicie!

by

Referinţă Bibliografică

Elena Căpățînă: „Îmi aud iarna” – un volum cu poezii care îi restartează viața Paulinei Georgescu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 ianuarie 2024