EMINESCU – DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU ROMÂNI
* Poetul Mihai Eminescu este glasul Divinității și lumina Cuvântului în moștenirea poporului român. – Maria Filipoiu
„Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele.” – Mircea Eliade
Jurnalist, poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române – Mihai Eminescu este considerat de criticii literari „Poetul Naţional al României”, fiind supranumit „Luceafărul poeziei româneşti”, dar şi cel mai important reprezentant al romantismului din literatura românească.
Cel mai frumos omagiu adus lui Mihai Eminescu a fost scris de scriitorul Geo Bogza – un mare admirator al creației eminesciene – care îl numește „Darul lui Dumnezeu pentru poporul român”
„În vremea aceea (împrumut cu smerenie din splendida formulă introductivă a pericopelor evanghelice), când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ, au poposit într-o seară, la o casă de oameni gospodari, care I-au primit cu inima deschisă, I-au omenit, I-au ospătat, iar când a venit timpul de culcare, Le-au așternut într-o odaie care mirosea a busuioc și a gutui. A doua zi, dis-de-dimineață, Oaspeții au mulțumit vrednicelor gazde și au purces la drum. Cum mergeau Ei, așa, tăcuți, Sfântul Petru se oprește deodată și Îi spune lui Dumnezeu:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceia, că tare frumos ne-au primit!
– Ce să fac, Petre? Ai văzut că au de toate, n-au trebuință de nimic.
– Fă, Doamne, fă… să-și vadă sufletul!
– Să-și vadă sufletul, zici, Petre? repetă Dumnezeu, îngândurat.
Și după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu” – Geo Bogza
(Revista „Călăuza ortodoxă: http://www.calauza.edj.ro/?p=3327)
Debutând la 16 ani, Mihai Eminescu s-a oprit din activitatea literară la numai 33 de ani, în plină maturitate creatoare. Tulburătoare și cristică potrivire, ce a survenit la vârsta Patimilor Mântuitorului. Doar 17 ani a avut la dispoziție pentru creație, răstimp în care, parcă presimţindu-şi soarta – omul total al culturii române – cum l-a definit filosoful Petre Țuţea, a scris intens, grăbit să-și ducă lucrul la bun sfârşit, să nu-şi trădeze menirea divină încredințată de Divinitate. Cu o intuiție de geniu a ridicat poezia română la nivelul liricii europene, a creat o operă ridicată la nivel de artă fără precedent.
Garabet Ibrăileanu – unul dintre cei mai subtili și mai avizaţi exegeţi eminescieni – scria: „Dacă Goethe ar fi trăit numai 33 de ani, n-ar fi fost Goethe”.
Opera în care excepţionala publicistică eminesciană se impune în prim-plan este sinteza cea mai cuprinzătoare a spiritului naţional românesc, devenită emblema identităţii noastre naţionale şi culturale.
„A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăteca slavă. În toate veciile străbătute de atleții și bicicliștii filosofiei, el își are vecia lui deosebită, închisă; trebuie vorbit pe șoptite. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine… Eminescu este în el numai în românește. Poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neistrăvit? Câteva refexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…“ – Tudor Arghezi (discurs la 105 ani de la nașterea lui Eminescu – 1955) https://www.rador.ro/2018/06/15/tudor-arghezi-despre-mihai-eminescu/
Datoria românilor este de a reflecta asupra valorilor culturii naționale, acordând o mai mare importanță poetului emblematic al literaturii române – Mihai Eminescu
Să-l citim, să-l recitim, până îi înțelegem opera, cu grija zilnică de-a nu ne rătăci prin meandrele modernismului exclusivist și cu dragoste, admirație și respect pentru arta literaturii, așa cum o făcea „Bădița Mihai” (Mihai Eminescu) atunci când se întâlnea cu „Bădița Ion” (Ion Creangă).
„Bădiţă Mihai, te rog, mai spune o dată poezia asta, s-o învăţ şi eu” a zis Ion Creangă. După ce a ascultat şi a şoptit şi el, o dată cu Eminescu, bădiţa Ion s-a ridicat de jos şi şi-a îmbrătişat prietenul: „Minunat! Eşti un poet genial, bădiţă Mihai!” „Nu ştiu cum sunt eu, dar ştiu că mata, bădiţă Ioane, eşti un povestitor fără pereche.” – https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/07/10/eminescu-si-creanga-o-mare-si-frumoasa-prietenie/
Despre Eminescu au scris o pleiadă de exegeți și eminescologi în decursul vremurilor, încât el e inepuizabilă resursă de inspirație în conștiința neamului pe care l-a înzestrat cu arta poeziei și l-a înnobilat cu virtuți, ce l-au catalogat – poet național și universal.
Modestia poetului Mihai Eminescu era arhicunoscută, despre care însăși regina Elisabeta a României scria cu prilejul primirii poetului la palatul regal, prilej cu care l-a servit personal cu o ceașcă de ceai.
„Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri […] Mi-am dat foarte bine seama că, din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare.” – Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva)
Să priveghem și în anul pandemiei „Covid-19” la mormântul Poetului Național – Mihai Eminescu – pentru a-l omagia: 132 de ani de la trecerea sa în veșnicie, 15 iunie, 2021
* Eminescu este darul lui Dumnezeu pentru poporul român și Luceafărul poeților pe calea Timpului către Regatul Eternității. – Maria Filipoiu
BĂDIȚĂ MIHAI, MAI STAI!
(sonet omagial)
În visul vieții vii, Bădiță Mihai,
Ca Luceafărul pe lac împodobit
De nuferi și stele, dar mereu grăbit
Sau nu mă auzi când te implor: Mai stai!
Când treci pe valul apei, îndrăgostit,
Te adun cu stropii de smarald, să-mi dai
Din Universul astral, un colț de Rai,
Pentru amorul în vers pecetluit.
În zori te privesc pe roua ochilor
Și te închid în altarul sufletesc,
Să te îmbrățișez cu lacrimi de dor.
Rămâi în suflet și am să-ți dăruiesc
Omagii cu dragostea românilor,
Ce te comemorează și te cinstesc!
15. iunie, 2021 – comemorare eminesciană
Maria Filipoiu – U. Z. P. R