Episcopul Ambrozie al Giurgiului – Vrednicul Părinte Mărturisitor şi Veritabilul Arhiereu Misionar!…
În Duminica a Cincea a Sfântului şi Marelui Post, în urmă cu treisprezece ani, era instalat, înscăunat sau întronizat, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Giurgiu – Preasfinţitul Părinte Ambrozie Meleacă în treapta de Întâiul Episcop Eparhiot al acestei noi structuri eclesiastice sau bisericeşti – Episcopia Giurgiului!…
În urmă cu cincizeci de ani, la data de 20.04.1969, se năştea, în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova, Preasfinţitul Părinte Ambrozie (Valentin) Meleacă – Episcopul Giurgiului!…
Aceste momente omagiale şi acest dublu eveniment aniversar, mă determină pe mine, aici şi acum, să-i adresez Preasfinţiei Sale, calde felicitări, sinceră admiraţie, aleasă gratitudine, multă putere de muncă, rodnice împliniri şi binecuvântate bucurii, toate însoţite de un sincer şi călduros „la mulţi, buni, vrednici, fericiţi şi binecuvântaţi ani!…”
Probabil, unii mă vor întreba sau, chiar, acuza că fac toate acestea din cine ştie ce interes, complezenţă, sau, ştiu eu, ce (alte) motive, pline de linguşeală sau viclenie!…
Dar nu, martor îmi este Dumnezeu că nu urmăresc şi nici nu ţintesc nimic din toate acestea ci, o fac, pur şi simplu, dintr-un singur motiv: admiraţia ce o nutresc faţă de acest slujitor, fidel, loial, credincios şi destoinic, al Bisericii, în Câmpia cea întinsă a Vlaşcăi, din Lunca Neajlovului şi a Dunării, în Ţinutul, Sudic şi Românesc, al Giurgiului dunărean, unde Vlădica Ambrozie, în 2006, în urmă cu treisprezece ani, la vârsta de 37 de ani, pornea, la arat, plivit, curăţat, defrişat, grăpat, plantat şi semănat ogorul Domnului, de la iarba verde sau, mai bine zis, uscată, după ce a slujit/ucenicit, întru sfântă, sinceră şi binecuvântată arhierie, aici, la Bucureşti, vreme de şase ani, lângă sau la vrednicul de pomenire şi blândul nostru Părinte Patriarh Teoctist al României, după câţiva ani de asiduă stăreţie la Schitul bucureşten Darvari – unde, şi aici, a avut de întâmpinat/înfruntat vicisitudinele specifice unei (re)deschideri şi unui (re)inceput, de chinovie şi obşte monahală, în centrul capitalei şi, toate acestea, după iniţierea şi parcurgerea, cu succes, foloase şi rodiri, în şcolile înalte într-ale Teologiei Academice din Bucureşti şi Tesalonic – Grecia şi, îndeosebi, într-ale şcolii călugăreşti din vestita/renumita lavră/vatră monahală a Crasnei!…
De ce apreciere, încântare şi admiraţie: Fiindcă, în numai treisprezece ani, Părintele Episcop Ambrozie a dat o nouă faţă, cultural – spirituală şi sacramental – duhovnicească ori pastoral – misionară, ţinutului, românesc şi dunărean al Giurgiului, care, până în anul 2006, avea doar o mănăstire şi un schit: Comana şi Delta Neajlovului iar acum are mai mult/mai bine de zece, nu mai zic de biserici noi de enorie, de case parohiale şi praznicale noi, de aşezăminte cultural – pastorale şi caritativ – filantropice, toate realizate şi împlinite, cu trudă, efort, sacrificiu, nopţi nedormite, sudoare şi frământare însă, iată, dinamicul şi harnicul Ierarh – iubitor al Athosului, al Prodromului şi al vieţuirii athonite sau aghiorite, autentice, pe care-l cercetează, anual, de câteva ori, a reuşit să le (a)ducă, la capăt şi la bun sfârşit, pe toate, umblând, călătorind, muncind, propovăduind şi mărturisind, cu timp şi fără timp, în tot ceasul şi în tot locul!…
Credeţi sau, vi se par, deci, puţine ori irelevante şi nesemnificative motivele pentru care eu, unul, îl admir şi preţuiesc, în mod deosebit, pe acest slujitor, părinte şi bărbat al Bisericii, al Neamului, şi al Poporului care, iată, în Sâmbăta lui Lazăr sau a Floriilor, în ziua de 20 aprilie 2019, va împlini frumoasa, rotunda, bogata şi binecuvântata vârstă de (numai) cincizeci de ani?!…
Şi, vă voi răspunde numai atât: cuvintele mele, relatarea, evocarea şi descrierea mea, sunt prea sărace pentru a creiona, contura şi prezenta, aşa cum se cuvine, statura morală, pastorală şi sacerdotală a Preasfinţitului Părinte Episcop Ambrozie – acest iubitor al Monahismului, al Tradiţiei, al Spiritualităţii şi al „Familiei Ortodoxe”!…
De ce? Datorită, între multe altele, modului, felului său de a se purta, raporta şi comporta, în orice loc şi în orice ceas; datorită eleganţei şi prestanţei pe care o impune; datorită seriozităţii pe care o are, şi când vorbeşte şi când făptuieşte, având cuvântul cântărit, dres şi măsurat iar purtarea calculată, responsabilă şi echilibrată!…
Întotdeauna am (mai) apreciat la Preasfinţia Sa, bunul gust şi bunul simţ, simţul estetic şi lucrarea de calitate, durabilă, sănătoasă şi trainică, felul în care ştie să construiască, fie că vorbim de o instituţie, de o mănăstire, de o eparhie sau de o catedrală, fie de o şcoală sau, mai ales, de o echipă, totul la superlativ, fără rest ori cusur şi fără loc de completare, corectare, cârpire, ajustare ori modificare ulterioară!…
Altfel spus, la Preasfinţitul Părinte Ambrozie găseşti calităţi şi virtuţi, altminteri, tot mai rare, în ziua de astăzi, precum: eleganţa, fără aroganţă, sobrietatea, fără preţiozitate, cumpătarea, aşezarea, discreţia, rigoarea, fără rigiditate, seriozitatea, fără aură autocratică, generozitatea, altruismul, dragostea pentru frumos, dorinţa de a ajuta şi a răsplăti, cu deosebită mărinimie sufletească, acolo şi atunci unde şi când este cazul, fermitatea sau intransigenţa, fără aport dictatorial, doar unde sau când este cazul, demnitatea, onestitatea, prestanţa, fără aer absolutist, iubirea, autoritatea dar şi spontaneitatea ori naturaleţea, precum şi căldura paternală şi multe, multe altele!…
Cu alte cuvinte, la Vlădica Ambrozie eu, cel puţin, văd/observ foarte bine zestrea, moştenirea cultural – spirituală şi educativ/instructiv – duhovnicească pe care a primit-o/a dobândit-o de la părinţi, mentori, îndrumători şi călăuzitori sau formatori excepţionali, de înaltă clasă, de pildă, dacă ar fi să-l amintim ori să-l pomenim, aici, numai pe venerabilul, vrednicul şi autenticul Patriarh Teoctist Arăpaşu ori (şi) pe inconfundabilii/unicii Duhovnici, Stareţi şi Arhimandriţi Nicodim Dimulescu al Crasnei, Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Petroniu Tănase sau Iulian Lazăr de la Prodromu şi Gavriil Stoica de la Zamfira!…
Aşadar, la Preasfinţitul Ambrozie nu am văzut, niciodată, lucruri făcute de mântuială, dialoguri nedocumentate ori nefundamentate, abordări nejustificate, discuţii sau dezbateri tratate cu superficialitate, altfel spus, nu am constatat nimic derizoriu ori banal adică nimic de mână a doua, absolut nimic ci, numai, stil, ţinută impecabilă şi aşezare remarcabilă, slujire sublimă şi călcătură nobilă, apăsată, românească şi boierească!…
Da, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, cel puţin pentru mine, este, şi va rămâne, în continuare, un exemplu de moralitate, un model de slujire şi un reper de vieţuire, căci l-a înzestrat Dumnezeu Preabunul şi Preamilostivul, cu absolut tot ce-i trebuie unui om de mâna întâi, unui slujitor de calitate superioară, unui organizator şi conducător de toată isprava şi unui părinte de factură ireproşabilă!…
Prin urmare, acesta, numai acesta, este motivul pentru care, aici şi acum, am scris toate aceste umile, modeste dar sincere aprecieri, dorindu-i să-l ţină Dumnezeu, sănătos cu zilele, puternic cu lucrarea, rezistent cu slujirea, inspirat cu glăsuirea/cuvântarea, generos cu filantropia, bucuros cu vieţuirea, proaspăt cu purtarea şi consecvent cu propovăduirea/mărturisirea!…
Din parte-mi, aşadar, îi urez, Preasfinţiei Sale, aleasă binecuvântare de la Dumnezeu şi sporită bucurie de la oameni!…
Dumnezeu să îi poarte de grijă şi să-i ajute, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!…
Încă odată, la mulţi, buni, veritabili şi binecuvântaţi ani, Preasfinţia Voastră!…
Bucureşti – 20.04.2019
Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie,
acelaşi admirator, Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..