Tu, cea căreia-i scriu, te gândești vreodată ce mult timp am lăsat în urma noastră, ce gol, ce nepăsare de când nu ne-am mai întâlnit, de când nu ne-am mai vorbit, de când nimic din ce am eu nu e de la tine, de când nimic din ce ai tu nu e de la mine, de când nu ești a mea, de când nu sunt al tău?
Parcă a trecut un veac și ceva…, parcă va trebui să reînvăț a vorbi cu tine, parcă va trebui să sufăr căutându-te, parcă va trebui să iau foc strigându-te, parcă va trebui să obosești a veni, parcă va trebui să rezistăm a ne revedea…!
Ce mult a trecut din puținul timp al meu, din puținul timp al tău…, al meu, al tău și-al nimănui…! Dacă țineam de atunci un vin pentru noi, azi îi spuneam „dumneavoastră” vinului aceluia și l-am fi sorbit cu stropul ca pe miere catifelată de prefacerile atâtui timp de când tot caut pe undeva niște clipe în care să fim încă și mai împreună decât suntem, ca să fie de ce să se spună de când nici nu ne vom mai putea întâlni niciodată că ne-am despărțit, căci doi oameni ce nu se întâlnesc nici nu se pot despărți…! S-a apucat cineva întreg la minte să golească un vis în care nu era nimic?! Eu cred că nu…! Cei despărțiți nu se mai despart, lor nu le mai rămâne decât să se scufunde pentru ultima oară în suprema despărțire…, căci despărțiții pot fi despărțiți chiar și înainte de a fi fost…, așa cum cei ce într-o zi se vor iubi mult sunt împreună mai înainte de a fi fost…!
Eu sunt născut ca să mă despart în fiecare secundă de cineva sau de ceva, iar aceasta-i starea sufletului meu ce mă convinge cel mai clar că trăiesc…! Dar haide, femeie dragă să fim și să mai fim mai aproape decât suntem, ca să mai împlinesc iarăși transcendența despărțirii din timp străin în netimp exclusiv…!
Eu pe 3 și 4 octombrie voi fi la București. Vin, așadar…, auzi, femeio, dragă? Vin…, vin la București – vin – e verbul anunțului că plec spre tine…, celălalt vin, vinul de un veac este cel de miere din rai pe care vin să îl dai tu…! Atunci când stelele vor arde pe crugul cerului într-o seară cu amintiri, iar una dintre ele va veni la mine ca să îmi spună că pleacă, va zăbovi la masa mea ca să-mi spună că nu are timp, îmi va da de-nțeles față-n față că nu mă înțelege, va veni plecând, va rămâne-n așteptare ducându-se, se va duce rămânându-i umbra grabei sale pierdute în urmă, făcându-se nevăzută de când apare, nici umbra-i neputându-se ține în urma pasului ei…! De ce vii dacă pleci, stea din crug aprins, de ce pleci dacă vii, stea din crug stins…?!
Dacă te-am zăpăcit, tu, cea căreia-i scriu, e de la mine, căci se ia chiar și prin focul unui sărut cu vin dulce pe buze și-n suflet…! Mai e o zi, mai sunt două, mai sunt trei. Joi, difuzorul Gării de Nord îmi va cânta „Glasul roților de tren”…! Ce vin s-o mai bea la restaurantul gării, ce fete-or mai surâde veselului chip al morocănosului de mine, aducându-mi la masă vin odihnit căci eu vin obosit, de departe…?! Joi, așadar…! Din despărțiri și veniri destinul a ridicat sufletului meu stelă, totem și altar, stelei aceleia tot cântându-i pe la buricatul sorelui în răsărit, când pleoapele-mi se lasă grele pe ochi după nopți de contemplări adânci pe strâmbele-mi drumuri dintre paharele vieții…! Și-i cânt de joc și-i cânt de rugă și-i cânt în ritual de nătâng ce nu știe cânta, dar cântă, stelei ce nu poate asculta dar ascultă…!
(Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..