La început locuiră cu părinții lui, în acea casă modestă. Apoi cu timpul alipite de casa bătrânilor, Virgil zidi două camere cu un mic hol la intrare, unde se mută cu Ioana ce era însărcinată. La început viața lor de cuplu fu oarecum frumoasă și chiar romantică. El muncea la uzină ca sudor unde se calificase la locul de muncă, iar ea la fabrica de confecții. Timpul liber și-l petreceau plimbându-se prin oraș și făcând planuri de viitor, sau mergând la câte un film. În acea perioadă Ioana îl surprinse pe Virgil lovindu-l pe Toader, și îl mustră aspru, atunci văzu în acei ochi verzi ai soțului ei o duritate teribilă, și observă că întreaga sa fizionomie îi era transformată exprimând o plăcere și o satisfacție diabolică, ba mai mult el o certă și pe ea spunându-i să nu se amestece, ceea ce o înfioră pe Ioana fu faptul că îl văzu capabil să o lovească și pe ea.
La scurt timp după acea întâmplare Virgil începu să o asedieze și pe ea cu violență verbală, apoi într-o zi merse și mai departe și îi dădu două palme. Cu toate că apoi îi păru rău și își ceru iertare, la anumite intervale de timp, el devenea din nou violent verbal și fizic. Iubirea ei pentru el începu să se stingă, dar cum să plece acum când era și însărcinată, gândea că poate după nașterea copilului lor, el se va liniști. Îi era tare rușine de gura lumii, așa că se hotărî în sinea ei să mai aștepte, pentru ai m-ai da timp lui Virgil, ca el să reflecte la ceea ce îi făcuse ei. Născu o fetiță gingașă, frumoasă, ce-i umplu viața de bucurie.
Timpul trecea cu repeziciune, și un timp avu impresia că totul s-a reglat și că acele episoade de violență nu se vor mai repeta, însă se înșela amarnic. Virgil reveni cu o mai mare duritate asupra ei și ea suportă din nou din partea lui violență verbală și fizică, de asemenea observă că el de fiecare dată când se manifesta violent mărea mereu doza de violență. Hotărî în sinea ei să fugă cu copilul, și așa procedă prinse momentul când el nu era acasă și plecă cu copilul la părinții unei prietene. Virgil o căută disperat pe la părinții ei pe la rude și cunoscuți, amenința pe toată lumea și spunea că cei ce o ascund o vor păți rău de tot cu el. Zilele se scurgeau cu repeziciune iar el datorită faptului că nu o găsea era plin de mânie.
Într-o zi poștașul aduse o citație de la tribunal pentru divorț și Virgil înțelesese că totul s-a terminat între el și Ioana. După proces îi veni acasă hotărârea judecătorească ca el să plătească pensie alimentară fetiței însă el se negă, trecură șase luni timp în care el nu plăti nici un leu. Timp după care Ioana îl dădu din nou în judecată pentru neplătirea pensiei alimentare. Trecură alte câteva luni până se încheie procesul după care Virgil fu arestat pentru opt luni și pentru prima oară în viața lui se întrebă pe el însuși: ,,Oare nu am greșit eu în privința modului cum m-am comportat cu Ioana? Poate că am înțeles rău viața? Sau poate că fac o greșeală în modul cum mă raportez la cei din jurul meu?”
Acele întrebări cercetătoare de sine și le puse Virgil în primele zile de pușcărie, speriat fiind de tot acel loc ce i se părea îngrozitor. Dar acele procese ale sale de conștiință aveau să fie înăbușite de toată duritatea acelei vieți de pușcăriaș. În pușcărie învăță ce înseamnă cu adevărat să ai tupeu și să-i chinui pe alții, de asemenea văzu natura umană în toată hidoșenia ei, adică văzu de ce e capabil omul atunci când se complace în a face rău semenilor săi. Dar ca și atunci când era copil sau mai târziu adolescent încercă să supraviețuiască după o regulă bine stabilită de el și anume, pe cei pe care îi simțea mai slabi ca el și fără sprijinul celor mai puternici îi disprețuia și la nevoie îi zdrobea el. Pe de altă parte căuta să se împrietenească cu cei care aveau o influență puternică asupra celorlalți deținuți și erau mai tari la bătaie.
Viața din pușcărie lui Virgil îi făcu mult rău, cel puțin din punct de vedere al omului său interior, fu transformat destul de mult de răutatea celor din jurul său. Se eliberă ca unul care primise niște lecții de cum să fie mai rău în viață. Ajuns acasă constată că unii vecini, și chiar unii foști colegi de muncă, aveau mari rezerve atunci când se întâlneau cu el. Înțelese că lumea îl privea ca pe un fost pușcăriaș și că acea etichetă pe care societatea o așezase pe fruntea sa avea să o poarte mult timp, pentru că știa din experiență că oamenii nu uită ușor.
În toată acea perioadă după eliberarea sa din pușcărie el încercă să se recăsătorească, însă ca de obicei femeile de treabă îl ocoleau, mai ales că acum avea și eticheta pusă de oameni de fost deținut. Găsi de muncă la o fabrică de mobilă, unde o cunoscu pe Paraschiva o lipoveancă cu personalitate puternică ce trecuse și ea printr-un divorț. La câteva luni după ce se cunoscuseră trăiau în concubinaj, însă la insistențele ei se căsătoriră. După primul an ea îi născu un băiețel și părea că totul decurge normal în viața lor însă Virgil reveni la violență supunând-o pe Paraschiva la mari episoade de violență. Ea însă nu ceda ușor vocifera încerca să se apere nu putea accepta să fie victima lui. În final totul se termină ca și în prima lui căsătorie, Paraschiva fugi cu copilul, el se duse după ea ca turbat de furie la părinții ei acasă.
În momentul când el intră în curte Paraschiva îi ieși în cale ocărându-l în toate felurile, acum nu mai avea în față sa o victimă ce se ascundea de el ci una agresivă ce dacă ar fi putut l-ar fi lovit. El făcu greșeala și îi dădu o palmă, ea strigă după ajutor, și din casă ieși Fedea un frate de al ei, ce lucra de mulți ani ca pescar, era un bărbat înalt, puternic. Virgil îl privi preț de câteva clipe intimidat de statura atletică a acelui bărbat, și își aduse aminte cum în pușcărie un țigan înalt și gras pe nume Cercel îi făcea viața imposibilă spre amuzamentul celorlalți, totul până într-o zi când rămaseră singuri în baie și atunci se năpusti-se prin surprindere asupra lui Cercel doborându-l la pământ din câteva lovituri de pumn.
,,Care-i treaba Domnu bătăuș te mănâncă pielea?” Întrebă surâzând Fedea. Amintirea acelui țigan doborât de el îi dădu curaj și încercă să-l lovească pe Fedea cu pumnul prin surprindere după o tactică a sa ce în alte ocazii nu dăduse greș, însă Fedea îi respinse cu ușurință lovitura, și apoi îl lovi de câteva ori cu pumnii, cu lovituri foarte rapide și puternice, în față, în nas, în stomac, sângele îi șiroia pe față, apoi Fedea îi dădu o ultimă lovitură și el se prăbuși jos ca un sac de cartofi aproape fără conștiință.
Paraschiva veni cu un par, ar fi vrut să-l măcelărească, însă Fedea o opri smulgându-i parul din mână. ,,Lasă-l că îl omori și intrăm la belele, te asigur că nu te va mai căuta nu avea nici o grijă, poți să te duci zilnic să te plimbi pe lângă poarta lui că de tine nu se mai atinge,” spuse râzând Fedea. Apoi aruncă o găleată de apă peste Virgil care își reveni, ba mai mult Fedea îl ajută să se scoale și îl sprijini până la pompa de apă unde Virgil se spălă mai bine de sângele ce continua să-i curgă din nas. De asemenea îi dădură un prosop cu care se șterse, în tot acel timp Paraschiva îl ocăra continuu, nu tăcea deloc, după care Fedea o opri cu un gest poruncitor spunându-i: ,,Haide gata ajunge că ne aud vecinii, iar tu Virgil înainte de a pleca promite-mi că nu te mai atingi de soră-mea, oriunde ai întâlni-o, pentru că dacă aud că măcar odată te-ai mai uitat urât la ea sau a-i mai amenințat-o, te caut eu și bătaia ta nu va fi ușoară. Dar să văd ce-mi spui acum?”
Virgil simți că era ridicol în acele momente, însă pe de altă parte se temea de Fedea așa că spuse: ,,De astăzi înainte am terminat cu soră-ta numai am nici o treabă cu ea.” Fedea îi deschise surâzând poarta și bătându-l cu mâna pe umăr îi spuse: ,,Drum bun bărbate și dacă mai ai chef de un meci de box caută-mă deși, nu cred eu că îți va mai arde un timp de bătăi.” Virgil plecă fără a mai spune ceva acompaniat de râsetele Paraschivei care strigă în urma lui: ,,Uitați-vă la el e viteaz numai cu bătrânii și femeile, doar cu cei slabi se bate el, când întâlnește un bărbat adevărat devine atât de liniștit. Virgil dacă nu ți-a fost de ajuns vin-o și mai caută-mă ha, ha, ha.” Virgil porni cu pas vioi pentru a părăsi acea stradă cât mai repede pentru că pe la porți ieșiseră vecinii ce îl priveau destul de straniu.
Va urma…
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..