Eugen Serea
Calul de lemn

E viața asta când căluț de lemn,
Când Cal Troian, de vrei s-o spui solemn,
În primul caz, te crezi stăpân, călare,
În cel de-al doilea, vei gusta trădare…

Copil fiind, un Făt Frumos viteaz
Eram, ca fiecare, pe-un cal breaz
Și colindam, la trap mărunt, cu gândul,
Prin basme ezoterice, de-a rândul:

Treceam, înduioșat, balauri, zmei
Prin sfânt tăiș al unei crengi de tei,
Eliberând din oase, nervi și vene,
De vor sau nu, străine Cosânzene.

Aveam drept bidiviu, băț oarecare,
Îl adăpam din Marea de Candoare,
Hrănindu-l cu jăraticul simțirii
În grajd împărătesc al Nemuririi…

Apuse vremi, ce nu se vor întoarce…
Vai, încurcate ițe Timpul toarce!
În Era mea de Aur, fericită,
Cu mintea pură, limpede, uimită,

Vedeam prin tot ce-i viu, cu ușurință,
Că-s toate străvezii, de ai credință,
Dar nu cum au cei mari, o mască sumbră
Așa cum poartă Îngerii din Umbră.

Și deslușeam ce spun, în taină, stele,
Multe povești le știu chiar de la ele!
Ce de legende îmi șopteau alunii,
Foșnind pe nevăzuta față-a Lunii!

În zori, strângeam în palme diamante
Din ierburi anonime, ignorante,
Un cuib făceam din razele de Soare,
Să nu mai plece păsări călătoare,

Iar uneori, din curiozitate,
Lăsam să zburde liber prin cetate,
Un cal hoinar din lanuri de porumb,
Ce-n vis îmi dăruia soldați de plumb…

Trecut-au anii… Viața nărăvașă
M-a tot trântit, că n-am avut cravașă…
M-am ridicat de fiecare dată,
Adăugând, mereu, altă erată

Acestei Cărți, ce încă mă mai scrie…
Cerneala? Apa Moartă, Apa Vie…
Dar dincolo de norme sociale,
Prejudecăți, tristeți provinciale,

Eu am rămas (stupidă nostalgie!)
La fel ca-n vechea mea fotografie:
Stingher, neînțeles, aproape demn,
Același prunc, pe-același cal de lemn…

sâmbătă, 12 iunie 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Calul de lemn/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 mai 2022