Eugen Serea
Dune

Cândva eram prieten cu fremenii
Și-n căutarea Sacrei Mirodenii
Tot călăream, pe-Arrakis-ul de gând,
Viermi-de-nisip ai Timpului flămând
Și-mi străluceau, în umbră, ca doi aștri,
Aceeași ochi fosforescenți, albaștri…
Nu era chip de plâns și lamentații,
Pe capul meu puseseră mentații
Greu preț de aur, unde-ar fi să fiu
Predat fără condiții, mort sau viu…
Atotputernici Atreizi, stăpâni
Erau și peste oaze și fântâni
În steaua dublă a lui Miu Draconis
Cu minți de foc și trupuri de Adonis…
Sub cerul rece-al nopții în deșert,
Trecut uitat și viitor incert;
Doar unii mai credeau în Muad’Dib
Ce va uni, cu slavă trib cu trib,
Să împinească profeții și mituri
Și să răstoarne zei străini și rituri,
Căci la cuvântul său ar fi pierit
Chiar vrăjitoare Bene Gesserit…
Nu cunoșteam cuneiforme, rune,
Hieroglife, semne rele, bune,
Dar într-o zi, privindu-mă în Apă,
Văzut-am Viul, care sta să-nceapă
Și-am evadat din vise și legende,
Cei mari m-au șters din cărți și din agende
Că n-am făcut vreun semn sau vreo minune;
Am mai rămas în vântul dintre dune
Ce duce-n zare psalm de palmieri
Din Veșnicii în ziua cea de ieri…
Dar uneori îmi mai aduce-aminte
În inimă, îngenuncheata minte,
Când bate toaca sfântă pentru Denii:
,,Cândva, erai prieten cu fremenii…”

( vol. Călărețul Ultimei Umbre)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Dune/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 martie 2022