Eugen Serea
Nopțile cu lună plină
În nopțile cu lună plină
Vin demonii de mi se-nclină
În fața fricilor caline,
Cu zbateri negre, cristaline…
Și în acorduri ne-ncetate,
Din lumea mea, tristă cetate,
Coboară pe un drum abrupt
Prin Apele din dedesubt…
Pe malul sufletului greu,
Îngenuncheați ,,Eu”-lui meu,
I-aduc ofrande pe măsură
De hulă, deznădejde, ură…
Și-ntr-o părelnică sfială
Și-închină voia bestială
Ca unui zeu de lut, mărunt:
Nici prea pleșuv, nici prea cărunt…
Iar eu rămân târziu și gol,
Un biet actor fără de rol,
Când se întorc, ca vraja-n rună
Pe podul razelor de lună…
Și-n liniștea de schit, adâncă,
Abia prelins prin mintea stâncă,
Un strop din Apele de sus
Înmoaie ochiul meu răpus…
Știu!…Inima îmi bate încă:
Iisus!…Iisus!… Iisus!…Iisus!…
( vol. Ninsoare în august)
by