Eugen Serea
Povestea iepurașului

Un iepuraș cu blana albă și pufoasă
S-a rătăcit de țara lui cea friguroasă
Și pripășit într-un mic crâng de pe la noi
Cu iepuri gri s-a întâlnit într-un zăvoi.
Și înotând în neaua groasă-n joase salturi
– Un bulgăr viu ce-a coborât de prin înalturi-
Între ai săi când el ajunse, gâfâind,
Cu drag le-a-ntins lăbuța dreaptă și zâmbind
A-naintat, făcând frumos o plecăciune:
– Prieteni dragi, atât vă rog, cu iertăciune,
Drumu-am pierdut, cel care duce către Nord,
Și-aș îndrăzni, de veți cădea la un acord,
Să vă întreb dacă-n Legendele Solare
E vreun cuvânt despre Cărările Polare!
Numele meu e Fulg-de-Nea și mă scuzați:
Nu mi l-am spus că-s emotiv…Și suntem frați!

Iepurii gri s-au tras deodată mai în spate,
Simțind în gât cum inimioara li se zbate,
Apoi i-au zis când spaima lor s-a domolit:
– Nu ești normal! Încă puțin și-am fi murit!
Păi după ce că ești un bulgăr de zăpadă,
De nu mai poate nici un ochi să te mai vadă,
Te și repezi fără de veste printre noi
Și faci netam-nesam atâta tărăboi!
Vrei să stârnești de prin culcușuri duh de de fiară
Sau răpitor înaripat ca să ne piară?!
Alt iepure, cu-nțelepciune-ncetinel:
– Măi fraților! Eu nu mă-ncred deloc în el…
Nu e destul că blana-i e decolorată?
Ochi ca ai lui eu nu văzut-am viața toată:
Sunt înroșiți, parcă-i de sânge
-nfometat;
Cu cât tupeu până-ntre noi s-a-ncumetat!

– Bine-ai grăit! – altu-i luă vorba din gură-
Pădurea-n veci n-a mai văzut așa făptură;
Mai are-acum ca să ne mintă frumușel
Că-n țara lui sunt toate albe cum e el!
– Poate-ai visat – îi spuse-atunci un altu-n șoaptă-
Ești doar un puști și mintea încă ți-e necoaptă…
Deși-s bătrân și știu legende
(poate mii)
N-am auzit de Căi Polare-ntre cei gri!

Alt iepure, mai grijuliu, precum un tată,
Care știa că pe copii nu-i știi vreodată:
– Mai bine-ar fi să-i căutăm pe-ai tăi părinți:
Te-or fi jelind acum cu lacrimi vii, fierbinți,
Că ai plecat fără să spui dintr-a lor casă;
De-a lor durere mie-mi pare că nu-ți pasă!

– Eu însă cred că e bolnav, sub tratament:
E albinos! Privirea-i este de dement!
Le spuse-atunci un alt fârtat, cu-nfiorare
Tot tremurând în neaua proaspătă
-n plin soare…
– Sunteți bătrâni, dar n-aveți pic de jenă-n voi:
Ce dacă el în aparență nu-i ca noi?!
E obosit și e flămând și-i este teamă,
Iar voi – sătui, și-atunci cum să-l băgați în seamă?
E-un frate-al nostru, rătăcitul Fulg-de-Nea,
La fel ca noi: doar un pribeag în lumea rea…
El a crezut că află pace și căldură
Dar voi i-ați dat doar îndoieli, război și ură!
Între cei gri sunteți – vă place! -respectați
Dar nu aveți în inimi dragostea de frați…
Să îl primim în vizuini și să-i dăm hrană,
Să-l cercetăm, poate că-n trup poartă vreo rană,
Să-i oferim apoi un așternut curat
Străinului de-atâta drum înfrigurat!
Când în zăvoi va fi din nou freamăt de viață
L-om îndruma atunci spre Țara lui de Gheață!

Toți iepurii pe cel mai tânăr l-au privit
Și cu dispreț, superiori, ei l-au strivit:

– Tu ne vorbești pe acest ton despre rușine
Și nu te uiți întâi de toate-un pic la tine?!
Pentr-un străin să-i ponegrești așa pe-ai tăi,
Cei ce-au fost buni acum deodată-ți par că-s răi?
Dacă ți-e dragă-atât de mult fiara ciudată
Să pleci cu ea și nu te-ntoarce niciodată!
Dar Fulg-de-Nea cu ochii-n lacrimi le-a răspuns:
– Nu e nimic!…Tot ce s-a spus a fost de-ajuns!
Să mă iertați încă o dată de-ndrăznire;
Eu am să plec, dacă v-aduce vreo-nlesnire,
Însă vă rog un singur lucru: nu uitați
Că lumea largă este plină de ciudați…
Vă mulțumesc acum la toți, că fiecare
M-ați învățat câte ceva despre Plecare…

Și se întoarse amărât pe al său drum
Cum se întoarce-n ceruri flacăra: doar fum…
Dar când era departe-acum de acea turmă
A fost ajuns de iepurașul gri din urmă:
– Fratele meu, ia rădăcini ca să mănânci,
Mergi spre Izvor, prin defileu, până la stânci,
Iar Dincolo când ai s-ajungi, nu te abate
Să urmărești ca Soarele să-ți fie-n spate!
Că într-acolo este Cercul tău Polar
Mi-a spus cândva un înțelept de rit solar;
Toți l-au uitat sau nu mai vor să ia aminte:
Îi deranja că avea tunet în cuvinte…

Eram copil, da-mi amintesc cum povestea
Că fiecare iepuraș are o stea,
Dar numai una-n noapte-i veșnic neschimbată
Și-n locul ei nu-i Soare ziua niciodată…
Acuma știu: s-a întâmplat tot ce mi-a spus:
,,Copile drag, ne va veni ca dar de sus
Un Iepuraș cu mult mai alb decât zăpada
Și altei lumi îi vom avea-n sfârșit dovada:
Este o lume-n care totu-i pur și alb
Precum e Spiritul Preaveșnicului Dalb!”

În Lumea Ta de Aurore Boreale
Du lumea mea, că-n ea doar spaimele-s reale
Și pomenește-mă-n Întoarcerea-Ți de Ger:
Fratele gri ce Te-a crezut venit din Cer!

( vol. Călărețul Ultimei Umbre)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Povestea iepurașului/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 februarie 2022