Eugen Serea
Sancta Simplicitas
În Templul vechi al Sfintei Ignoranțe
Slujesc deșertăciuni și aroganțe
La rând cu urâciunea pustiirii
Atotsuficiențelor gândirii…
Aprinși de râvnă, însă fără ,,doxă”,
Apologeți de slovă orodoxă
Dar fără duhul minții de pe urmă
Îngroașă fericita, tâmpa turmă…
Smeriți, supuși, ca un asin sălbatic,
Rezolvă, scurt, conceptul dilematic:
Nici ei nu intră-n staulul de-Acasă
Dar nici să intre alții, nu îi lasă…
Mari postitori, de nu ai a te plânge,
Canoanele le țin aspru, ,,la sânge”,
Mușcând cu biciul pe spinări de sclavi
Din sufletele fraților mai slabi…
Au rânduiala temniță-cetate
Din care scapă numai cine poate,
Cuvintele Părinților sunt Legea
Prin care lapidează ,,fărdelegea”…
Și orice-ai face, nicidecum nu-i bine,
Și orice spui, e ,,diavolul din tine”,
O, Doamne, pentru ce-ai lăsat sub soare
Atâți noi farisei, să ne doboare?
,,Pentru-a renaște, ca din lemnul ars,
Scânteia unui alt Saul din Tars…”
( vol. Călărețul Ultimei Umbre)


