Agora ARTELOR
Solaris

Aici e-o Lume-nșelătoare, o recunoști sau poate nu,
Memoriei de globuri sparte, uitarea-i este un atu,
Oglinda, jumătate-i vie, așa cum nici nu ai știut,
Cealaltă este doar fantasmă, un amalgam de foc și lut,
Oceanul unduie întruna și rezonează fin, exact,
La gânduri, stări și sentimente, ce-s muchii verzi în Teseract,
Nu poți mima o fericire, nu poți ascunde un suspin,
N-ai cum să joci un teatru ieftin de crin imperial, ca spin,
Că Taina, lamă de Toledo, sublim tăiș, desparte clar
Până la măduva din oase, sufletul viu de avatar,
Aici nimic nu-i previzibil, schimbările se fac din mers,
Prin vasele comunicante cu paralelul Univers,
Degeaba formulezi, prin vorbe, dorințe vagi, calpe simțiri,
Planeta vie îți pătrunde până-n abisul din priviri,
Până în iad de frici comune, până în rai de amăgeli,
Configurând, pe dinăuntru, Arkadie de plictiseli,
Cartagină cerșind ruine, Atlantis fără de atlanți,
Înscrise toate-n apocrifa din fildeșul de elefanți,
Dar n-are vreme să citească decât un orb analfabet,
Care-a deprins Mandala Vieții de la un pustnic din Tibet
Și-a auzit cum spun bătrânii, în jurul focului, povești
Despre un mag, întors călare, să le aducă bune vești,
Cum un Copil, născut departe, sub strălucirile de Stea,
Ne va aduce dezlegarea din vraja Lumii, veche, rea,
Arzând blestemele din sânge prin jertfa Mielului Divin;
Pân’ la a Doua Sa Venire va fi atât, pâine și vin,
Să năruie în praf Imperii și să ridice blând, din jar,
Profeți uciși de Întuneric, între un templu și-un altar!
Îți pare floarea desuetă, îți pare-un Șarpe atractiv,
Într-o vremelnică vecie, a tinereții leitmotiv?
Oricât de bine-ar fi acuma, de-Acasă ți-este tot mai dor,
Perfecțiunea inutilă nu-ți face traiul mai ușor,
Unde te-ascunzi de tine însuți, prin ce păduri fără copaci,
Cu trestia să-nveți să cugeți, cu pietrele să mai și taci?
Azi toate curg dinspre Niciunde către eternul Nicăieri,
Iar Mâine-și caută-n arhive risipitorul frate, Ieri
Și curge mierea-nțelepciunii din fagure, în leul mort,
Samson degeaba vede, gustă: primește pe Dalila-n cort,
Dar țină Vidul emisfere, să stea-n uimire Magdeburg,
Indiferentul echilibru desăvârșește dramaturg,
Când Luna plină alb spoiește ceaunul nopții-n cositor,
Lângă un dud ce n-are vameș, în care viermii țes și mor,
Un greier cântă serenade asemenea unui artist
Ce noaptea-i vesel totdeauna, iar ziua totdeauna-i trist,
Din notele-i zglobii, naive, spirale duble se desfac
Exonerând căderi de înger, incriminând suiri de drac,
În apa ca un bivol negru, somoni înoată spre izvor,
Cum căuta, cândva, origini, un pinguin din Labrador,
O buhă, rădăcini rotunde și ridicări la hyper-cub
Le face repede, în minte, cât îl pândește pe hulub,
Algebricele sume nule explică patimi și virtuți
Cum scrijelesc iubitei nume, pe patul armei, doi recruți
Că zarurile-s aruncate, rostogolind vânări de vânt
Și-n levantinii prinți cu arcul, și-n truditorii de pământ,
Canarul schimbă colivia cu alta mare, de argint,
Visând la gratii aurite, să-și afle temniței alint,
Gorgonele își iau concediu, să nască harpii, în dureri,
Iar Timpul tremură, agonic, în Piramida unei seri,
Solaris re-crează Sfinxul, însă cu față de mandril,
Vărsându-și umbrele Tăcerii, libații Ultimului Tril…

joi, 20 mai 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Solaris/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 februarie 2022