Eugen Serea
Tuk

Tucanul meu, pe nume Tuk,
Și surd, și chior, și eunuc,
Senil, atât cât se cuvine
(Doar despre morți numai de bine!)
Pe când jucam și noi o tablă
Lângă computerul meu, Rablă,
La umbra unui nuc bătrân,
Ce mă ruga să mai rămân,
Mi-a spus vreo două, într-o doară,
(Dăduse marț a șasea oară):

– Prietene, ești dus departe,
Mai bine-am pune de o carte,
Un tabinet sau un șeptic,
Să treacă vremea, știi ce zic!
Te văd cam des căzut pe gânduri,
Citești în oameni printre rânduri,
Mâncarea nu îți prea priește,
Nici somnul nu te odihnește,
Parcă ai fi, parcă ai vrea,
Parcă ai sta, parc-ai pleca,
Nici tu nu știi ce e cu tine;
Un lucru-i sigur: nu ți-e bine!

– Ehei, bătrânul meu amic…
Cum să încep? Și ce să zic?
M-apasă-aici, sub coasta stângă,
O piatră grea de tot, nătângă,
Și nu mă lasă să respir,
În piept, un spin de trandafir,
Mă scurg dintr-o clepsidră spartă
Pe-o insulă ce nu-i pe hartă,
Ca Micul Prinț, mi-e dor de-o stea,
Dar nu mai știu: mai e a mea?

– Vezi tu, prietene, uman,
Îmbătrânești și, an de an,
Mai faci un pas, chiar ignorant,
Către ignobilul Neant,
Te încovoi, tot mai înfrânt,
Către întoarcerea-n pământ,
De vrei sau nu, asta e tot,
Nici n-ai nevoie de Tarot,
Nici runele nu știu mai bine
Să spună ce va fi cu tine;
Eu, ca un bun prieten vechi,
Te-am tras o țâră de urechi,
Te-am prevenit, doar cât să știi
Că vei pleca-ntr-o bună zi,
Dar unde, nu pot să îți spun:
Poate-ntr-un loc mai drept, mai bun…

– Poate cobești, și nu-i așa!
Sau ai și tu dreptatea ta…
Oricum ar fi, nu știm nimic
De Lumea aia, niciun pic:
Câți s-au întors, tăcut-au mâlc
Sau doar au spus povești cu tâlc…

– Stai liniștit, nu rob gândirii,
Că moartea e în Legea Firii…
Ce-ai vrea? Un trai de un mileniu,
Între tâmpiți să fii un geniu?
Să-ngropi pe toți ce te-au iubit,
Apoi să fii de vii smintit?
Să știi, nu-i nicio fericire
O pământească nemurire,
Aduni obsesii, culpe, frici,
Nu te-nțeleg orice le zici,
Ești dintr-o revolută eră,
Când monstru sacru, când himeră
Și s-ar simți mai relaxați
De-ai zace printre cei plecați…
Din toate n-ai niciun câștig:
Să-nduri și arșiță, și frig?
Pe orice drum ar fi să mergi
Cui dai accept? Pe cine ștergi?
Și ce încredere să ai,
Când toți suntem căzuți din Rai?
Sau vrei surpat cerescul Dom,
De cumperi inimă de om?
Nu vezi cum merge Lumea, frate?
Se mișcă-ntruna, ca pe roate!
Aleargă toți după avere,
Slujesc doar propria plăcere,
Justifică orice păcat,
Cutreieră în lung și-n lat,
Vânează-n haite străluciri
Și, egoiști, false iubiri,
Se vând, se cumpără oricând,
Ca pe o marfă, rând pe rând,
Cei slabi se laudă că-s tari,
Cei mici se laudă că-s mari,
Un prost va spune că-i deștept,
Tâlharul că e cel mai drept,
Iar despre sine, un zgârcit
Va spune că-i chivernisit,
Obraznicul că-i om cuminte,
Că-i sfânt, un fur de cele sfinte!
Cum adevăru-i piază rea,
Explică omu-așa cum vrea,
Că Evei mere nu-i ajung,
Samson că are păr prea lung,
Că stăpânesc pe drept Înalții,
Că unii-s mai egali ca alții
Și-n orice șleahtă de mișei
Se premiază între ei,
Dansând ca urșii pe tăciuni;
Cum să pretinzi înțelepciuni
De la maimuțele golașe?
Ce să le ceri? Ființe lașe!
Aici, în lut, nu-i Paradis,
Că toate trec precum un vis…

Când termină, pentru o clipă,
Își puse ciocul sub aripă
Și adormi… Așa credeam
Sau, speriat, mă amăgeam;
Când l-am atins, deja zbura
Prin Junglă, viu, pe undeva…

marți, 21 iunie 2022

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Tuk/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 iulie 2022