Eugen Serea
Ultima speranță

Vibrează surd coloanele din Petra,
Un virus nou se-ndură de Kaletra,
Când alții, vechi, în Lume fac ravagii;
Cu ochi deschiși visez doar naufragii,
Cu ei închiși văd oameni, pale umbre
Copacilor umblând în rituri sumbre,
Gust lacrima din fiecare rană,
Las viermilor ce sunt, promisă hrană,
Că-n mine văd prietenii o treaptă:
Să fiu suit sau coborât m-așteaptă!
Adie-a hoit și-a alge euxine,
Eu mă dezleg, dar nu mă iert de tine,
O, lanț de sclav, naivitate crasă!
E-un adevăr că nimănui nu-i pasă
De celălalt, ca unor lupi în haită
Ce-n iarna grea, a vrajbei, dau o raită
Și-l sfâșie, în foamea lor nebună,
Pe cel mai slab, chiar de-au urlat spre Lună
Ca niște frați uniți în rugăciune
De ape gri ce fac din jar tăciune…

Să mă iertați, Părinți de prin vitralii:
Sunt vinovat de-a umple-n semeni falii
Și de-a teși ba deal, ba câte-un munte,
Fără să am al treilea ochi în frunte,
Fără să cer permisiuni înalte,
Despovărând, ca dorul să tresalte,
Trasând un cerc, să nu ne umple duhuri
Care-au căzut în tină din văzduhuri
Și ne-au cioplit în suflete altare
Din praf în vânt, din fum, din val de mare…
Încă mă-ntreb, c-un deget dus la tâmplă,
De e un sens în tot ce ni se-ntâmplă,
De au ecou în om, reverberații,
Asumpții vagi sau vii remunerații,
Devoțiuni, ascunse interese?
Icoane plâng și chicotesc metrese,
Călăi ascut securile pe pietre
Ce-au fost, cândva, în Rai, nestinse vetre,
Pavând spre Iad cucernice pretenții,
Cu gestul orb al bunelor intenții…

Cum nu susțin nici rugul, nici hijabul,
Ci rimele și endecasilabul,
Nu am stindard să apăr, nu am steme,
Evit cât pot și lauri, și blesteme
Și nu mă vând pe-arginți, pe-un blid de linte,
Cât în genunchi am inimă și minte,
Că aurul îmi e precum rugina
Și zdrențe-mi sunt porfira și hermina,
Deci liber ard, ca pasărea când zboară,
Ca șarpele în drum, când vrea să moară,
Ca peștele scăpat prin ochiul plasei,
Ca demonul tronând în ceasul casei,
Ca îngerul oprind: „- Să stăm cu frică!”
Vimanele cerești din Ursa Mică
Și, văduvit de ultima speranță,
Pun viața mea, pe-un taler, în balanță,
Pe celălalt pun fagurii poveștii
Cu happy-end citit în zațul ceștii
Și sui din lut tămâia mea de versuri,
Timp paralel, spre sacre Universuri…

vineri, 10 decembrie 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea-Ultima speranță/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 februarie 2022