FLORIN-CORNELIU POPOVICI
L A U D A T I O
(EUGEN DORCESCU, OPT DECENII DE VIAȚĂ)
Cave ne cadas!, aşa îşi intitula părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, în urmă cu ceva timp, un articol publicat în ,,Învierea”, revista Mitropoliei Banatului. Cave ne cadas!, dicton latin, avertizare, se tălmăceşte prin Ia seama să nu cazi! (în cortegiile triumfale romane, în spatele învingătorului, se afla un sclav, care-i spunea aceste cuvinte, avertisment împotriva trufiei).
Mi-am adus aminte de acest dicton în urmă cu o săptămână, când domnul Eugen Dorcescu, în stilul galant ce-l caracterizează, m-a invitat la sărbătorirea unei vârste a domniei sale. Cave ne cadas! Nu i se potriveşte acestuia prin tenta moralizatoare pe care îl conţine, biruitorul Eugen Dorcescu nefiind în pericolul de a aluneca vreun moment înspre păcatul trufiei, ci din perspectiva ,,căderii” în sus (deşi cunoaşte foarte bine şi abisul): de foarte multă vreme, Eugen Dorcescu nu conteneşte ,,să cadă” în sus, oximoronic, spre tăriile cerului, în braţele lui Dumnezeu, acesta fiindu-i ,,traiectul” fiinţial-existenţial. E un om care caută perpetuu şi se caută, ,,îmbunătăţit”, asemenea călugărilor cu har: ,,Eu fac şi-acum ce-am făcut întotdeauna: trăiesc în spirit, în legea morală şi în literatură.” (Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal).
Astăzi, 18 martie 2022, ne aflăm pe un teritoriu sacru, al Bisericii creştine dreptmăritoare. Neîntâmplător, la plinirea unei vârste frumoase, ronde, Eugen Dorcescu a ţinut să fie cât mai aproape de Dumnezeu şi de semeni. Dacă în cazul lui Dumnezeu, dăruirea lui Eugen Dorcescu e una totală, necondiţionată, în privinţa semenilor acesta e extrem de selectiv, nu dintr-un spirit de frondă sau urmare a unei aroganţe (cum s-ar grăbi unii cârcotaşi să dea replica acidă), ci dintr-o mare dezamăgire. Din câte ştiu, Eugen Dorcescu nu are mulţi prieteni, deşi şi-ar fi dorit un anturaj bogat. Tocmai de aceea, noi, cei prezenţi astăzi în Biserica cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din cartierul Dacia al Timişoarei, ar trebui să ne considerăm de două ori privilegiaţi: 1. pentru şansa de a fi contemporani cu ,,instituţia” Eugen Dorcescu, spirit enciclopedic prin formaţie; 2. pentru că ne aflăm în graţiile domniei sale (semn că am trecut ,,testul”).
Cui îi este frică de Eugen Dorcescu, o persoană incomodă?, e o întrebare la care am găsit răspunsul fără prea mari căutări: celor care practică jumătăţile de măsură, eludarea adevărului, duplicitarilor, superficialilor, pseudointelectualilor, râvnitorilor la gloria efemeră, autosuficienţilor etc.
10 motive pentru care îl admir pe domnul Eugen Dorcescu (laudatio sau ,,decalog” admirativ)
1. Om cu însuşiri, de onoare, de carte, cu carte şi de cuvînt, constructor în Absolut, purtător şi ţinător de Cuvînt, cu o Operă de dimensiuni impresionante, care ,,locuieşte” în scris, înzestrat cu talentul şi cu talantul scrisului: ,,Nu eu l-am ales, ci el m-a ales pe mine” (Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal); ,,Sunt doar scriitor şi nu neapărat autor” (Biblice). Acel ,,doar” face diferenţa care-l situează în sfera smeriţilor, a celor care se fac vrednici de admiraţia şi de preţuirea celor care se încumetă să-i parcurgă Opera. Despre Eugen Dorcescu se poate vorbi DOAR la modul celebrator, orişicât domnia sa ar respinge elogiile şi cuvintele mari care-i definesc, pe bună dreptate, personalitatea. Eugen Dorcescu are mereu cuvântul potrivit la îndemână, bucurându-se de o relaţie privilegiată cu cuvântul-Logos;
2. O ,,voce” sonoră a polisului, cu o vastă experienţă culturală şi managerială, care-l legitimează să vorbească în cunoştinţă de cauză despre subiectele (de mare forţă noocratică) pe care le abordează cu o acurateţe, temeinicie şi responsabilitate faţă de actul scris-vorbit rar întâlnite (în ciuda acestui fapt, Eugen Dorcescu nu este cooptat în boardul Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2023, împărtăşind, vai, aceeaşi soartă potrivnică cu cea a profetului marginalizat care nu e binevenit în ţara sa (recte oraşul său). Intelectual de mare calibru, cărturar de modă veche, cunoscător al cărţii, dar şi al Cărţii, ,,bun” cu valoare patrimonială (nu e doar un om al Banatului sau al Gorjului, ci ,,ban” şi ,,chinez” (cneaz) peste literele româneşti), Eugen Dorcescu este înregistrat de contemporaneitate drept ,,cel dintâi chemat” să pună în Operă şi să dea o faţă interpretativă nouă textelor de bază conţinute de Vechiul Testament;
3. Om plăcut lui Dumnezeu, în numele căruia sălăşluieşte dorul (Dor-Dorcescu), bun creştin, ce nu se ruşinează cu Hristos sau cu Crucea (ci trăieşte în deplin acord cu ele, hristocentric, logocentric, mărturisitor şi deopotrivă liturghisitor), cu ,,o sete cumplită de duh” (Adam. Pagini de jurnal), Eugen Dorcescu pune suflet în tot ceea ce face (cărţile sale, fărâme de suflet), preocupat fiind de ceea ce lasă moştenire (amintesc aici soarta manuscriselor dorcesciene, cele mai multe dintre ele donate de scriitor arhivei şi Bibliotecii Eparhiale, o viaţă într-o cutie – însă o cutie specială, neagră, similară cu acelea cu care sunt dotate aparatele de zbor, care conţine toate datele esenţiale despre acesta, act de legitimare, parcurs identitar, cuvânt returnat lui Dumnezeu în schimbul Logosului), trăindu-şi credinţa moment de moment;
4. Justiţiar, demn, vertical, onest (în primul rând cu sine), (auto)exigent, cu vocaţia monumentalului, ce şi-a clădit o carieră fabuloasă ţinând cont exclusiv de criteriile competenţei şi meritocraţiei, străin de ceea ce înseamnă omul de casă sau poetul de curte, strict delimitat de impostură, oportunism, veleitarism, cumetrii, compromisuri sau pseudoconfrerii literare;
5. Tălmaci inspirat (în cazul său, dreapta credinţă se îmbină fericit cu harica tălmăcire), pilduitor, ziditor, profund (,,eu nu pot vorbi decât despre profunzimi” – Adam. Pagini de jurnal), orator de mare fineţe şi subtil analist al vieţii Cetăţii;
6. Chintesenţial, om-strigăt, deznădăjduit, încredinţat, om-întrebare, al crucii şi răscrucii, neacomodat cu timpul ce-i dă târcoale, revoltat împotriva cărnii care-i obstaculează avansarea întru spirit, lepădat de sinele păgubos: ,,Nu iubesc viaţa” – Adam. Pagini de jurnal (şi, îndrăznim să completăm, viaţa ternă, ştearsă, surogatul, blazarea etc.);
7. Eugen Dorcescu nu scrie la întâmplare, ci jertfeşte, iar tot ce dobândeşte dăruieşte înmiit, de unde şi vocaţia sa altruistă;
8. Nu e un om al zarvei şi al ieşitului gratuit la rampă, ci al discreţiei, autosituat între cărţi şi Carte, ce-şi spune ,,Scribul”, ,,Ioanitul”, ,,Templierul” sau ,,oştean al lui Hristos” (Biblice);
9. Nu dă năvală cu sacul la pomul lăudat, ci îşi deşartă singur preaplinul intelectual, în scop paideic, în faţa celor dispuşi să înveţe temeinic şi să ducă mai departe făclia cunoaşterii;
10. Pe locul ultim, dar nu în ultimul rând, pe principiul ,,Cei din urmă vor fi cei dintâi”, cuplul pe care Eugen Dorcescu îl face cu doamna Mirela-Ioana e unul aparte, construit pe dăruire, afectivitate şi respect, Eugen Dorcescu bucurându-se de purtarea de grijă a doamnei Mirela-Ioana Dorcescu, ,,îngerul” său veghetor, dinaintea îngerului păzitor, cea care nu îi e doar statornică parteneră de viaţă, ci şi rostuitor al creaţiei dorcesciene, gest care implică iubire neţărmurită, responsabilitate, dar şi un înalt nivel de civism.
La mulţi ani, domnule Eugen Dorcescu, să ne fiţi!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..