Aleargă pe câmpii în praf și ropot
mari herghelii,de vânt și ploi mânate,
sunt valuri de furtuni izbind în tropot
suflete obosite,abandonate.
Nori cenușii se-învârtesc nebunește,
pe-naltul frământat de umbre sure
și tună crunt,diluviul se pornește
frunzele pică-n poale de pădure.
Se-nchină plopii până jos la glie
și clopotele plâng cu glas sinistru
prohodul,într-o noapte de stihie
ce a stârnit tot haosul terestru…
Fulgerul mai așază-un rid pe frunte
singurătatea ne întinde mâna,
cad frunzele,sunt gândurile cărunte
și-aduc în suflet focul și furtuna.
dr. POMPILIU CREȚU


