Suntem ferestre vechi
Oameni îngreunați de atâta întuneric pe pleoape
Sub ape, resturi de gând se cuibăresc sub corali
Și tot mai banali, desenați ne sunt ochii ce dorm…
Doar în somn mai vor porți în ceruri să sape.
Aceleași străzi prăfuite poartă pașii mărunți,
Peste nunți nu coboară nici măcar o culoare,
Se moare între ceruri pe prăbușite punți
Nespovediți cad îngeri și se îneacă-n mare.
Suntem ferestre vechi, pătrunse de rugină
De vină e doar timpul rănit în calendare
Noi tulburăm priviri paralizate-n zare
Suntem ferestre vechi și ne dorim Lumină.
Tăcerile generației mele
(ce mi-a mărturisit prietenul Eminescu)
Am tăcut si, odată cu nașterea mea
S-a născut tăcerea unei întregi generații.
Era o tăcere în fața unui necunoscut
Pe care urma să îl aflu plângând.
La primele lacrimi, primite de martori cu bucurie,
Mi-am întins brațele suspinând,
Încercând să ating neliniștea,
S-o simt cum îmi spală pleoapele
Cu apele ce aveau să îmi arate Adevărul.
În părul meu urmau să apară zăpezi
În care și acum, tu încă mai crezi
Că încă tresaltă și în lacrimi se scaldă
Tăcerile generației mele.
Prin piele îmi trec respirări de copii,
Prin pustii ecouri ce-și caută glas,
În lacrimile nașterii mele
Sunt gânduri ce-și caută pas.
Am tăcut și, odată cu nașterea mea
S-a născut zâmbetul schițat pe ascuns,
Într-un nepătruns orizont de-așteptare,
Labirint de căutare a copilăriei
înghețate.
La sate, dorul și-acum tot așteaptă
Un nou stăpân și-n suflet nouă poartă.
15 ianuarie 2016
Un Om Nou
(o amintire cu Oskar Schindler)
Când 1200 de suflete grele
Gemeau, cu lacrimi împietrite sub pleoape
Ape tulburi se ridicau dincolo de gleznele zdrobite.
Rareori, seara, în secret, sub kipe
Mai scăpau rigid câte-un zâmbet,
Ofrandă adusă unui Dumnezeu nedumerit,
Uimit, lovit de propria creație.
El a început, deodată, să se clatine
Între cele 1200 de suflete încarcerate în umbra crucilor,
În umbra rugilor furate sau pierdute între pământ și cer.
Adună-te, Oskar, îmbrățișându-l i-am spus:
La apus, aruncă-ți privirea și vei mai vedea o zi
Și în copii un mâine ce lovit se va ridica
Și, în timp, va ierta ziua de ieri.
Printre confuze și condamnabile păreri,
Înțepați cu grimase și prejudecăți,
Toți se vor semna în Cartea Destinului:
„Un Om Nou”.
Pentru aripile oferite, încercând să găsim Lumina
Acceptă, dragă Oskar, inelul nostru –
Logodnă a omului cu durerea.
07 ian. 2016
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..