Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Monahul Teodor Stănescu și tulburătoarea sa carte „Adevăruri adevărate”

George PETROVAI: Monahul Teodor Stănescu și tulburătoarea sa carte „Adevăruri adevărate”

Monahul Teodor Stănescu

și tulburătoarea sa carte „Adevăruri adevărate”

            Recunosc, nici măcar nu auzisem de Teodor Stănescu și cartea lui până acu vreo câteva zile, când (desigur, invitat fiind) l-am vizitat în apartamentul său de pe strada Basarabiei pe bunul și înzestratul prieten Ioan Tivadar, fost profesor de fizică la colegiul „Dragoș Vodă”, de unde s-a pensionat în urmă cu câțiva ani.

Ei bine, nu numai că acest apartament constituie rara și adorabila împletire (ordonată și captivantă) dintre un mic atelier de „isprăvi” electronice și unul mult mai amplu de negrăită delectare spiritual-artistică (bibliotecă, pictură, sculptură, grafică), dar amfitrionul realmente te încântă cu zestrea lui intelectuală și prin modul cum te tratează cu fine delicatese, toate ieșite din mâinile sale pricepute și neobosite – un delicios vin de struguri negri și, mai ales, o divină miere,  pe care o produce cu un rafinament apropiat de cel artistic…

Cartea Adevăruri adevărate (subintitulată De la lume adunate și la lume date) a apărut, fără menționarea anului, la Editura Babel din Bacău și despre ea, în Cuvânt înainte, autorul ne spune următoarele: „Am intitulat acest volum (Volumul I, nota mea, G.P.) Adevăruri adevărate pentru că în momentul de față trăim într-un ocean de minciună (subl. autorului) pus la cale de slugile satanei, în scopul relatat mai sus („Deșteptarea Conștiinței Național-Creștine a Neamului Românesc care este adormit cu premeditare de cei care L-au răstignit pe Iisus Hristos”), încât omul de rând nu mai este în stare să discearnă adevărul de minciună. Am căutat să folosesc argumente cunoscute de toată lumea și evidente, la lumina zilei. Am relatat faptele cunoscute de mine în cei peste optzeci și șase de ani pe care-i am în prezent, precum și a camarazilor mei de suferință din închisorile și lagărele comuniste. M-am folosit și de scrierile iluștrilor români, care prin fapte au dovedit că sunt patrioți”.

După ce menționează că în acest volum și-a adunat toate scrierile publicate în revista Atitudini și în alte reviste, „precum și în câteva broșuri, pe care deasemeni le-am publicat separat”, monahul Teodor Stănescu își încheie Cuvântul înainte pe altoiul dintre speranță și îndemn: „Fie ca acest volum să contribuie la ridicarea Conștiinței Național-Creștine pentru salvarea României. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Cartea se deschide cu o Dedicație („Dedic acest volum părinților mei”, Ion Iancu Stănescu, poreclit Iancu a lui Mocanu, „care mi-a dat educația muncii, cea mai solidă educație posibilă”, și Aurelia Stănescu, născută Ichimescu, „care mi-a dat o educație creștin-patriotică moștenită de la tatăl ei”) și se încheie cu Testamentul țarului Petru cel Mare, chintesența și motorul politicii expansioniste a Rusiei țariste, sovietice și postsovietice: „Aceste două țări (Franța și Germania, nota mea, G.P.), biruindu-se cealaltă parte a Evropei apoi, vor trece lesne și fără nici o împotrivire sub jugul Rossiei. Așa se poate și așa trebuie a se subjuga Evropa (subl. autorului)”.

Acuma, este adevărat că această carte nu impresionează cititorul prin subtilitatea ideilor și prin eleganța stilului, irezistibilele „arme estetice” prin care la țanc este recunoscut scriitorul cu har. Dar ce pierde în acest fel (dacă pierde!), monahul T. Stănescu câștigă îndoit prin curajul și sinceritatea lecțiilor de veritabilă istorie, adică așa cum niciodată nu se va preda la școală, din articolele „4 Aprilie 1944 – Cruntul «ajutor negru» american”, „23 August 1944 – Cea mai neagră zi din istoria Neamului Românesc”, „6 Martie 1945 – Altă zi neagră a Neamului Românesc” sau „Adevărata față a lui Nicolae Titulescu”, chiar dacă în Capitolul 7 („Iadul comunist a continuat și după eliberarea deținuților politici”) insistă prea mult cu rolul său de angajat providențial la întreprinderea bucureșteană Teleconstrucția, iar în articolul „Părintele Constantin Sârbu, sfântul martir al dictaturii comuniste și model de duhovnicitate”, realul instaurat de bolșevicii interni și externi este subordonat miraculosului (clarviziunea părintelui, care – deși n-a mai văzut-o vreodată pe Cocuța Matilda – îi spune pe nume la prima lor întîlnire și apoi, prin rugăciune, îi redă acesteia graiul clar; tot prin rugăciune și prin punerea mâinilor pe capul unei credincioase, ce orbise complet în urma unei operații ratate, părintele Sârbu o ajută pe aceasta să-și recapete vederea etc.).

Însă, cu adevărat remarcabile sunt textele cu caracter eminamente politic, texte în care monahul deplânge suferințele românilor în general, ale patrioților și elitei noastre intelectuale în particular. De pildă, în articolul „4 Aprilie 1944 – Cruntul «ajutor negru» american” el avansează ideea (neconfirmată oficial!) că,  numai în București, aviația americană ar fi omorât cincizeci de mii de oameni în această fatidică zi, apoi că „Piloții americani au fost luați prizonieri și se spune că au fost cazați la hoteluri de lux pe Valea Prahovei, mâncând hrană boierească și fiind eliberați imediat după 23 August 1944”, respectiv faptul că „Acțiunea aeriană americană criminală, socotesc că a avut ca scop îngrozirea populației, în special pe bucureșteni, ca să-l determine pe Antonescu să treacă peste orgoliul său de ostaș, peste megalomania sa extremă și să-l părăsească pe Hitler și să accepte Armistițiul cu URSS-ul și, implicit, cu anglo-americanii”; din articolul „23 August 1944 – Cea mai neagră zi din istoria Neamului Românesc” aflăm că regele a mințit în anunțul său la radio, de după arestarea Antoneștilor, cum că în acea zi a fost semnat Armistițiul cu URSS (s-a semnat doar pe 12 septembrie 1944!), ba mai mult, în calitatea sa de comandant suprem al oștirii, a dat ordin armatei române „să întoarcă armele împotriva germanilor și să se subordoneze armatei sovietice aliate”, fapt care a dus de îndată arestarea a 180.000 de ostași („de la soldat până la general”, ne informează autorul, „trimiși în Siberia”) și la ocuparea întregii țări de ruși; în articolul „6 Martie 1945 – Altă zi neagră a Neamului Românesc” sunt informați că această zi „reprezintă începutul disoluției Neamului, a Țării și mai ales a Credinței Strămoșești”; nu în ultimul rând, în articolul „Adevărata față a lui Nicolae Titulescu”, autorul, care citează masiv și convingător din cartea România și sfârșitul Europei a diplomatului de carieră Mihail Sturza, ne face cunoscut că marele francmason Titulescu (dobândise gradul 33, cel mai înalt grad acordat goimilor), fiind în relații de prietenie cu evreul Maxim Litvinov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, a imprimat politicii noastre externe o orientare prosovietică (orientare din pricina căreia, completează monahul Stănescu, în anul 1940 România a pierdut o treime din suprafața sa!) și că trădătorul de „mongoloid scopit” a fugit din țară nu din cauza presiunilor exercitate asupra regelui Carol al II-lea de cercurile de dreapta/legionare interne și externe, ci „ca să nu fie tras la răspundere și pedepsit pentru faptele sale mârșave”.

Bunăoară, în anul 1935 „țara noastră a făcut o mare comandă de armament din Franța” (o sută de tunuri de mare calibru, plus muniția necesară, și zece avioane militare), dar cum în 1936 izbucnește războiul civil dintre bolșevicii spanioli și franchiști/naționaliști, întreaga comandă este trimisă, pe baza semnăturii lui Titulescu, în Spania!

Sighetu Marmației,                                                                                     George  PETROVAI

12 Iunie 2021

Facebooktwitterby feather