Din mine va rămâne-o pălărie
și-o umbră, ce te-a strâns, la piept, în brațe,
ori doar un ciob de dor- copilărie,
când păpușar jucam trăgând de ațe.
Nici trup n-aveam atunci…te-aveam pe tine
nici haine tu n-aveai și stam îmbrățișați
aveai doi sâni albaștri-amandine
și-un umăr ce durea, mai sus de omoplați.
De mâine, pot veni să mă îngroape,
ce-or mai găsi din trupul de hârtie…
căci duhul mi-e demult plutind pe ape,
ce-a mai rămas: bucăți de poezie.


