Triști îngeri albi
cu aripi de durere,
lacrimi și flori albastre
în zile ca de fiere,
copii grăbiți să fugă
spre stelele din cer,
ca aștrii nopții negre,
ce-apar, trăiesc și pier.
Al cui tribut de sânge
îl mai plătim acum,
a cui nespusă vină
te-a preschimbat în scrum,
a cui nesăbuință
e moarte pentru tine,
a cui nesocotință
naște dureri în mine?
Cad picuri, lacrimi reci,
pe-al tău tăcut mormânt,
iar ochii mei nu uită
destinul tău înfrânt,
fântâna tinereții azi
apa și-a secat,
ca tu să rămâi tânăr
în gândul cel curat!
Fie-ți lumina lină,
blând suflet de copil,
să-ți cânte în vecie
al îngerilor tril,
să fii în amintire
frumos ca un apus
și fii pedeapsă cruntă
celor ce te-au răpus…
Gheorghe A. Stroia