Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Gheorghe Constantin NISTOROIU: Bogdan Petriceicu HAȘDEU – un Prinț al culturii național-universale (partea I)

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Bogdan Petriceicu HAȘDEU – un Prinț al culturii național-universale (partea I)

      „Geniu romantic, Hașdeu rămâne înainte

      de toate unul dintre cele mai uluitoare genii

      pe care le-a zămislit neamul românesc.”

                       (Mircea Eliade)

 

În cultura dacoromână veche există o bogăție spirituală numită „tradiția enciclopedică”. Ea își are primele rădăcini trace în veacul al VI-lea î.Hr., prin Pitagora, înmulțindu-se în veacul al IV-lea î.Hr., prin Corifeii Filosofiei, Socrate, Platon, Aristotel, ca apoi să înflorească în secolul al IV-lea d.Hr.,în vremea Sfânților Niceta de Remesiana, Ioan Casian, Aethicus Hristicus, Dionisie Areopagitul (sec.V) și a început să rodească din veacul al XVI-lea, prin Prințul Mitropolit Petru Movilă, Arhiepiscopul primat și vicerege al Ungariei Nicolaus Olahus, Spătarul Nicolae Milescu, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Prințul Dimitrie Cantemir, Gheorghe Lazăr, Mitropolitul Andrei, Baron de Șaguna, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Odobescu, Ion Ghica, Coconul Bogdan Petriceicu Hașdeu, Aron Pumnul, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Mihail Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nicolae Densușianu, V. A. Urechia, impunându-se pe plan universal ca geniul dacoromân, astfel că întregul veac al XIX-lea a primit cununa enciclopedismului, prin setea de grandios, de monumental, de mesianism românesc.

Jurnalismul promovat de vîrfurile de lance naționaliste a avut un rol de frunte în afirmarea personalităților care au promovat ideea constituirii Statului național al României întregite.

Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907), a fost scriitor, poet, lingvist, folclorist, arheolog, antropolog, istoric, jurnalist, umorist, prof. univ., și academician.

   Bogdan Petriceicu Hașdeu s-a născut în 16/ 26 Februarie, 1838 la Cristinești, aproape de Hotin, într-o distinsă familie boierească și o dinastie de cărturari poligloți: bunelul Tadeu Hîjdeu a fost poet de limbă poloneză, tatăl Alexandru Hîjdeu și-a scris operele în limba rusă, Bogdan în limba română, iar geniala erudită Iulia în limba franceză.

În veacul al XVI-lea familia boierească Hașdeu, poseda mari proprietăți în zona Cetatea Hotin. Marele vornic Gavril Hașdeu era tatăl lui Efrem Hașdeu, pârcălab de Hotin, iar acesta era tatăl marelui paharnic Ștefan Hașdeu care s-a căsătorit cu Rosandra, fiica marelui logofăt Toderașu Petriceicu. În anul 1672, fratele Rosandrei, marele clucer Ștefan Petriceicu, a fost ales Domn al Moldovei. În anul 1673 a izbucnit conflictul între polonii conduși de Ioan Sobieski și turcii lui Husein-pașa. Bătălia s-a dat la Hotin. Domnul Moldovei l-a ajutat cu oaste pe Sobieski, rănindu-l personal pe Husein-pașa, înclinând astfel, victoria de partea polonilor, dar și-a pierdut cumnatul, paharnicul Ștefan Hașdeu și a rămas fără domnie, fiind obligat să pribegească în Polonia, cu întreaga familie și o parte din curtenii favoriți.

Ioan Sobieski, ajuns regele Poloniei, devine și ocrotitorul lui Ștefan Petriceicu, care neavând copii cu Maria Catargiu, a înfiiat pe cei doi nepoți de soră, ai eroului Ștefan Hașdeu, Nicolaiu și Georgiu, adăugând la numele de Hașdeu și pe cel de Petriceicu. Camera poloneză a acordat o pensie ereditară de 20.000 de galbeni Hașdeilor, până la ocuparea Poloniei de către țarina Ecaterina a II-a a Rusiei. Atunci trăia strănepotul lui Georgiu Petriceicu Hașdeu, Tadeu Petriceicu Hașdeu, a IV-a generație de la vodă Ștefan Petriceicu.

Bunelul Tadeu s-a retras în provinciile austriace, studiind la Universitatea Cracovia, ajunge doctor în drept și intră în armata austriacă. S-a distins alături de mareșalul Laudon la cucerirea Belgradului. În 1812, când rușii țariști au furat Hotinul cu întreaga Basarabie, s-a întors la Cristinești, obținând prin procese, o parte din moșii. A publicat poezii, a tradus și a scris Tradițiunile naționale ale românilor din Basarabia.

Tadeu Petriceicu-Hașdeu a avut 3 fii: Tadeu, colonel în garda imperială rusească, Boleslav, agronom și Alexandru, viitorul mare patriot român și cel mai învățat basarabean.

Alexandru Petriceicu-Hașdeu s-a născut în 1811, fiind înzestrat cu o memorie „a la Seneca” (tatăl-retorul), vorbind corect la 10 ani, româna, rusa, greaca și latina, adăugând ulterior germana, franceza, slavona, polona, boema, italiana și spaniola.

Alexandru a studiat Dreptul și Botanica la Universitatea Harcov, Filologia la Universitatea Lemberg-Galiția și Filosofia la Universitatea Munchen-Bavaria. Întors în patrie a profesat avocatura câștigându-și o mare notorietate. Grație persecuției autorităților ruse, a scris mai mult în diverse ziare în perioada 1830-1840, precum: 1. O idee despre filosofia ca știința vieții; 2. Cântece naționale române cu note istorice; 3. Duca Vodă; 4. Dabija Vodă; 5. Hâncu; 6. O judecată în Sardaria de Orheiu, o legendă; 7. Moartea Cazacului Kunicki în Bugeac; 8. Despre Gregoriu Varsava Scovoroda, (unicul filosof rus național); 9. Despre literații din Basarabia.

În manuscris i-au rămas: Flora Basarabiei, Discursul despre antica glorie a Moldovei, Faptele cele mari ale românilor în sonete. Societatea Academică Română de la București l-a ales membru, dar muscalii nu l-au lăsat să iasă din Basarabia. Din prima căsătorie i s-au născut doi băieți: Nicolaiu, care a studiat la Academia de pictură-Petersburg, mort la 18 ani și pe Bogdan.

Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost un copil precoce, un adolescent erudit și un tânăr enciclopedist. El a fondat la Iași câteva reviste de succes în epocă: „România”, în 1858, „Foaea de storia română”, în 1859, „Foiti-a de istoria și literatura”, în 1860, „Din Moldova”, în 1862. La vârsta de 14 ani, adolescentul își fixează titlurile și proiectele viitoarelor lucrări:

1.„O lucrare  asupra Doinei în ruseșe”. 2. „Un mot inedit sur l-existence de Dieu. Lettre a Mr. C-g-n-o, par le prince Bogdan Petriceico-Hasdao. 3. „Coup d-oeil genealogique sur l-organisation de la nationalite roumaine en general et sur celle du peuple moldave en particuler.” 4.„Codex diplomaticus daco-romainae. Chrisobulaire Daco-roumain. Uricariu dacor-românesc.” 5. „Georges Cuvier. De l-esprit de la paleontologie. Etude philosophique par le Prince.” 6. Dragoș – un ciclu de 8 poeme cu diferite subiecte istorice. 7. „Loi de l-infini, probleme de astronomie. 8. Filosofia portretului lui Țepeș.

A urmat gimnaziul gubernial de la Chișinău între 1850-1853. Tot la 14 ani, în 1852, se preocupa de mitologia dacilor. La 16 ani devine student la Filologie, în Universitatea Harcov, înrolându-se și într-o unitate de husari. El primea periodic pachete cu cărți, de la tatăl său, care avea cea mai bogată bibliotecă din Basarabia. A urmat apoi Dreptul la Universitatea Petersburg.

Filosofia portretului lui Țepeș. Schiță iconografică, 1864.

„Cușma lui Țepeș e țurcănească, distingându-se numai prin împodobirile sale. Fruntea mare. O așa frunte nu putea aparține decât unui bărbat înzestrat cu cea mai viguroasă inteligență. Depărtarea între sprâncene și încrețirea frunții prezintă o bossă foarte dezvoltată. Ea arată, – zice Bourdon, – memoria lucrurilor și a faptelor, ușurința la învățat, gustul detaliilor; în fine o facultate neapărată pentru un principe, și pentru Cuvier, și pentru erudit, și pentru Napoleon, Antoniu, Caesare, Pompeiu, Seneca…

   Ochii și nasul, prezintă o asemănare atât de perfectă cu a lui Caesare Borgia și Shakespeare… Cel dintâiu fu principele cel mai viclean, cel mai crunt și totodată, unul dintre cei mai viteji și mai inteligenți din secolul XV…Shakespeare reprezintă portretul acestui sublim geniu literar… Ajunge să citim tragediile acestui semi-zeu dramatic, pentru a ne încredința că stofa sa naturală armoniza cu a lui Borgia și Țepeș…

   Uitați-vă bine la ochii lui Țepeș; chiar să nu cunoașteți celelalte trăsături, prin singura aprofundare a ochilor ați putea renaște figura totală…Nasul,-zice marele Herder, -e tonul fizionomiei. Rădăcina înaintează de sub arcul frunții: semnul unei voințe puternice. Vârful e ascuțit, fără a fi subțire: semnul unei minunate agerimi a minții, unite cu o mare încredere de sine. Nările sunt mari, ca la toți oamenii cu mari patime. Nasul lui Țepeș e unul dintre cele mai frumoase din câte se poate studia pe chipurile celebrităților istorice.

   Din mii de portrete, cutreierate în cursul studiilor mele fizionomice, n-am aflat decât unul singur, care se poate prezenta o exactă copie a nasului lui Țepeș: portretul lui Shakespeare.” (B. P. Hașdeu, Opere, III. Studii și articole literare, filosofice și culturale. Studii și articole de economie politică. Academia Română, Univers enciclopedic, București-2007, p. 29-41)

Marele boier Hașdeu a fost un îndrăgostit de genialul Shakespeare. Și nu poți să fii mare boier, mare poet, mare filosof, mare profet, să nu fii îndrăgostit de bardul Shakespeare, precum marele actor-poet Doru Vișan, care-l surprinde în ipostaza zugrăvirii aurei Omului religios. Ce lucru desăvârșit e omul, ce aleasă îi e cugetarea și cât de nenumărate însușirile. Ce falnic și minunat în portul și în mișcările sale. Întocmai ca un înger în fapte și ca un zeu în năzuințe. Podoaba lumii, pilda pentru viețuitoare.”(Doru Vișan, Duminica Orbului, Cluj-Napoca, Ian.2019)

Lângă cele trei portrete mărețe, studiate în detaliu îl putem așeza fără greșeală și pe al lui Hașdeu. În imaginile regale ale celor trei, mai era loc și de una princiară. De fapt dincolo de zugrăvirea perfectă, Hașdeu își justifica și propriile orgolii: „nas de șoim, frunte înaltă”, așa era și Hașdeu, „om predestinat faptelor mari, geniu universal, care se visase cândva stăpân și Domn.” (Mircea Eliade, Despre Eminescu și Hașdeu, Ed. Junimea, Iași, 1987, p. 73)

Junele firav și romantic poseda o cultură vastă, alături de marile științe, arheologia, astrologia, filologia, istoria, filosofia, dreptul comercial, economia, la care își va adăuga ulterior și cele 22 de limbi vorbite perfect, fiind numit pe bună dreptate un Pico dela Mirandola valah.

Combate prin texte, știința naturală, filologie și economie, exagerările latiniste, Societatea academică, care „ne face mai latini decât latinii”; societatea „Junimea”, care supraestima contribuția filologică a triburilor germanice, „arătându-ne lumii mai barbari decât barbarii”. Încă de pe atunci, ca și-n cele de azi, societățile științifice promovau falsul cult, puținătatea spirituală a altor popoare în detrimentul bogatei noastre culturii naționale, seculare.

Eruditul encicloped Hașdeu scoate sute de documente, dintre cele mai vechi privind istoria Moldovei, le traduce și le comentează pe înțelesul tuturor, dar și al epigonilor. Pentru Istoria critică a românilor (1873-1875), a folosit 600 de izvoare latine, slave, polone, rusești, germane, eline, iraniene, ungurești, prin care și-a electrizat admiratorii, dar și-a amuțit și adversarii.

A elaborat enciclopedic lucrarea „Etymologicum Magnum Romaniae”, dominându-și magistral epoca, fiind comparat pe merit cu marele Prinț de sânge și cultură Dimitrie Cantemir.

Renascentistul rătăcit în veacul al XIX-lea a fost un creator de școală. Fiu de mare boier, înrudit cu Ștefan Petriceicu, domn în Moldova între 1672-73-74; 1683-84, cu educație aleasă, cu o cultură care s-a revărsat din plin peste veacul său, a ales politic partidul liberal. Deși nu-l agrea prea mult. Rangul său era pentru aristocrații conservatori. „Prezința mea în partidul liberal este o consecvență logică a principiului meu politic. Principiul meu politic, consecvent și logic, a fost totdeauna de a combate boierismul (ciocoismul) și judaismul pe pământ românesc, apărând sărmana opincă.” (B. P. Hașdeu, Opere, IV, Publicistica politică, Academia Română, Univers enciclopedic, București, 2007, p.141-142)

Fiind în interiorul roșilor liberali, le-a putut corect determina caracterul.„Așa numiții retrograzi și liberali nu pot forma la noi două tabere, ci sau numai una, sau mii de mii. Ei formează numai o tabără, pentru că steagul lor comun e egoismul; ei formează mii de mii de tabere, pentru că egoismul e lucrul cel mai liberal din lume.” (B.P. Hașdeu, Opere III…, op. cit., p. 659)

În drama sa, Răzvan-Vodă, Hașdeu folosește din plin biciuirea ciocoilor vremii sale:

   „În oraș totu-i robie: cel mai mic și cel mai mare/ Toți ca unul poartă lanțuri, toți ca unul gem în fiare:/ Fiecare este slugă și nici unul nu-i stăpân;/ Însăși Vodă cu rușine se robește la păgân!…/ Pe când aicea stejarul lângă buruiană crește,/ Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robește;/ Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,/ Omoară sărmana jertfă, pe care o nemeresc,/ Dar n-o înjugă-n robie, ca fiara cea omenească/ Care prada-i n-o ucide și n-o lasă să trăiască!…/ În oraș totul se-ngroapă și putrezește de viu/ În locuința îngustă și rece ca un sicriu,/ Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipsește,/ Unde cărămidă, lespezi, lut și piatră se-nvelește!/ Pe când aicea verdeața ne ține loc de pereți,/ Ne-acoperă doar frunza și numai cerul măreț,/…Lumea însă de departe ne numește cu fiori/ Hoți și ucigași de oameni, tâlhari și omorâtori…/ Săracul țăran, ce pierde vitișoarele sau plugul,/ Neferice rob, ce fuge blestemând biciul și jugul.”( B. P. Hașdeu, Opere, IV, Publicistica politică 1858-1904, Academia Română, Univers enciclopedic, București-2007, p. 149)

  Eruditul savant, os domnesc, nu s-a oprit doar la biciuirea ciocoilor. În tirul său malițios intrau toți cei care aduceau într-un fel sau altul, ofensă Patriei, Românului, Românismului, prin vicii, corupție, nedreptate, minciună, exploatare, demagogie, parvenitism etc. De la vlădică până la opincă: teutonismul lui Carol I, despotismul lui Kogălniceanu, care îl salvase de rușii prigonitori; fiindcă, arată gazetarul, „ipocrizia conducătorilor formează sclavi idioți”, parlamentul lui Popa-Tache, mediocritatea jurnaliștilor. Are groază de orice imixtiune străină.

„Ministerul actual e opera nemților. Ministerul viitor va fi opera francilor. În politică numai incapacitățile cele mai absolute distrug toate, distrug mereu, distrug în dreapta și-n stânga, și nu edifică niciodată. (parcă ar fi astăzi, dar la scară mult mai mare n.a.) Interesele tronului pot oare diferi de cele ale națiunii? O țară există fără dinastie, pe când o dinastie nu există fără țară. Domnitorul să țină seama de firea poporului care l-a chemat, și să se identifice cu singura sa posibilitate de creștere organică, românismul. (Mircea Eliade, op. cit., p. 82-84)

     Hașdeu s-a dorit a fi geto-dac până în măduva oaselor, dar tratându-se cu multe metehne romane, i sa alterat sângele albastru: cultul lui Traian, influența latinității asupra Daciei, când de fapt a fost invers, susținerea că în veacul VII, erau în sudul Dunării două elemente latine compacte: meso-românii, în Bulgaria actuală, când de fapt erau messo-dacii, curați și iliro-românii, în Serbia-Dalmația, corect iliro-dacii, tot curați, ambele ramuri ale falnicului Trunchi pelasgo-traco-get. Mai calcă cu stângul, spunând că cele 3 neamuri libere: costobocii, carpii și bessii au fost mutați peste marele Danubius, o parte de Aurelian (270-275), alta de Dioclețian (284-305). După sfârșitul sângeros în pământul Daciei, al lui Aurelian, nici un alt cezar sau august nu a mai avut curaj și influență să dezunească pe dacii liberi care s-au unit cu cei ocupați vremelnic de romanii cotropitori și barbari prin jaf, silnicie, ucideri, furtul aurului, argintului etc.

   Bogdan și-a botezat artileria ziarelor cu nume latine: Columna, Traian, Columna lui Traian, scăpându-i propriul nume, care putea fi mai nimerit Traian Petriceicu Hașdeu. Păcat!

Prăpastia cea mare care și-a săpat-o singur a fost însă căderea din dreapta credință. Din Everestul ortodoxiei să cazi voluntar în hadesul spiritismului e fatal. El a încercat să-i facă ereziei un transplant științific, complicându-se și mai rău. Mare păcat!

Romanul Duduca Mamuca, i-a adus celebritatea în proză, dar episodul Emiliei cu mumă-sa, în care mama s-a lăsat sedusă în locul odraslei, a fost pretextul unui proces, intentat de un procuror moralis și demis de la catedra de profesor de Colegiu superior, de un ministru incapabil, la vârsta de 26 de ani. Procesul a fost însă, marele său debut în arta pledoariei.

Bogata erudiție le-a amintit juraților obezi de minte, zeci de pasaje analoage din literatura veche și modernă, plecând de la celebrul capitol biblic, Cântarea Cântărilor, iar diversitatea lingvistică de a trimite fiecare cuvânt-expresie la origini, în diverse limbi, spre stupoarea instanței cenușii și deliciul asistenței vesele, a fost monumentul Hașdeu, momentul anului.

„Un acuzator, sublinia renumitul romancier, licențiat și în Drept, primește asupră-și o sarcină foarte grea și adesea neplăcută, citînd pe cineva înaintea tribunalului: el trebuie să dovedească vina, sau alminteri devine vinovat el însuși!” (B. P. Hașdeu, Opere, III, op. cit., p. 706)

„Un romanist, un poet, un istoric, susține răspicat Hașdeu sunt portretiștii societății: vinovați-s ei oare, zugrăvind-o cum este ea?… Dezvăluind în toată goletatea lor, înaintea poporului atenian, mârșavele desfânări ale lui Timarc, Eschil zicea: „Nu e vina mea, dacă în tabloul unei asemenea vieți  îmi este cu neputință a alege trăsături și culori morale… ” (ibid., p. 713)

Genialul Bogdan Petriceicu Hașdeu a avut un destin strălucitor, dar și o soartă vitregă. „Geniu universal și mare scriitor – Hașdeu a avut destinul geniilor: singurătatea, durerea, uitarea. Catedra sa universitară i-a fost suprimată câțiva ani din motive de economie bugetară. În politică, deși a scris cele mai frumoase articole politice din istoria presei românești, singurele care pot sta alături de cele ale lui Eminescu; deși a ținut nenumărate discursuri și conferințe – în politică n-a avut decât elevi mediocri… Multe lucrări gigantice la care muncea de ani de zile – au rămas neterminate. În sfârșit, cea mai cumplită lovitură pe care soarta i-a dat-o lui Hașdeu, a fost moartea Iuliei.” (Mircea Eliade, op. cit., p. 106)

CÂNTEC DAC

   „Păduri străvechi sub lovituri,/ Despotice bice de vânt,/ Semețele Daciei păduri/ Trufașe stau iarna sfidând.// Aspiră luminile-soare/ Un vultur planând peste munți,/ Cu vârfuri pustii, fără boare/ De temă de om, triste frunți.// Fără de seamăn e râul,/ Albastrul pământului meu,/ Din el naște crângul și grâul,/ În câmpul fecund, rodul greu.// Din drumu-i nimic nu-l abate,/ Barierele-n cale-i se sparg,/ Și valuri cu creste-nspumate/ Se-avântă mai slobode-n larg.// Ca vulturii, codrul bogat,/ Ca râul, ca piscul de munte,/ Sub vânt lasă-ți lanul plecat,/ Dar Dacie, ridic-a ta frunte! (Iulia Hașdeu, Scrieri Alese, Ed. Minerva, București-1988)

(va urma)

                        GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

17 Decembrie 2023

+ Sf. Prooroc Daniel

Facebooktwitterby feather