Când te presează o idee trei zile, a patra zi… uit-o! Orice idee trebuie să ți se releve repede și fără chin, lăsând liberă energia necesară înfăptuirii.
***
Dacă te urmărește o himeră, grăbește pasul. Altfel te-ajunge din urmă soră-sa, obsesia.
***
Obsesia se naște în om din intriga concertată a două “personaje” oarecum înrudite: Iluzia și Timpul.
***
Obsesia câștigului dizolvă etica afacerii.
***
Gelozia e rezultatul obsesiei posedării.
***
Obsedatul n-are timp de odihnă. Dar nici nu se plânge de osteneală.
***
Când scapi de obsesie, întreabă-te cât timp ai lipsit de-acasă.
***
Obsesia nu-i contagioasă, dar impune… carantina: cei din preajmă ar fi scutiți de efectele colaterale.
***
Fiecare, cu obsesiile lui. Unii le-au domesticit, alții abia le țin în lesă, iar unii s-au mutat în habitatul acestora.
(Foto: „Iluzie”, de Dorina Costraș)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..